VIDEO HBO a lansat un nou trailer pentru al şaselea sezon din „Urzeala Tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HBO a lansat luni al doilea trailer pentru al şaselea sezon din serialul „Urzeala Tronurilor”, care urmează să debuteze global pe 24 aprilie.

Trailerul prezintă majoritatea personajelor rămase în popularul serial marca HBO, câştigător a 26 de premii Emmy pe parcursul a cinci sezoane de difuzare.

Fără a dezvălui detalii importante despre poveste, trailerul oferă câteva amănunte despre situaţia personajelor, în condiţiile în care zvonurile răspândite indică faptul că serialul va începe să difere tot mai mult faţă de cărţile din seria „Cântec de Gheaţă şi Foc“, pe care este bazat.

!ATENŢIE! Urmează spoilere din sezoanele 1-5 ale serialului

Astfel, un cadru din trailer arată cadavrul lui Jon Snow, a cărui soartă a fost lăsată în aer la sfârşitul sezonului cinci, lăsând impresia că ar fi fost ucis de camarazii săi din Rondul de Noapte . Actorul Kit Harington, care joacă rolul lui Snow, este confirmat în distribuţia sezonului şase. 

Ser Davos Seaworth (Liam Cunningham) apare şi el de mai multe ori în trailer, lăsând să se înţeleagă că ar urma să joace un rol mai important în urma morţii aparente a pretendentului la tron Stannis Baratheon, din finalul sezonului cinci.

Alte cadre indică spre o posibilă răzbunare a Sansei Stark (Sophie Turner) pentru trădarea fratelui ei de către Walder Frey (David Bradley) şi Roose Bolton (Michael McElhatton), care a orchestrat asasinarea sa în timpul unei ceremonii aparente de alianţă între cele două case la sfârşitul sezonului trei, secvenţă denumită de fanii serialului „The Red Wedding“ (ro - „Nunta Roşie) pentru modul destul de violent în care a fost prezentată.

Un amănunt special pentru fanii mai înfocaţi apare la secvenţa 1:06 în clip, unde umbrele de pe pereţii Citadelei Roşii par să arate o reconstituire a momentului în care Jaime Lannister îl trădează pe Aerys II Targaryen, supranumit „Regele Nebun“. În poveste, momentul se petrece înainte de evenimentele prezentate în cărţi şi filme – reprezentând sfârşitul rebeliunii în urma căreia Robert Baratheon a ajuns pe Tronul de Fier, iar urmaşii dinastiei Targaryen au fost exilaţi din Westeros.

Vorbind despre Targaryeni, Daenerys (Emilia Clarke) apare şi ea în trailer, aparent ca prizonier al tribului de dothraki care a capturat-o la sfârşitul sezonului cinci şi în ceea ce pare a fi o nouă scenă nud. De asemenea, sunt anunţate revenirile în serial ale arcurilor narative ale lui Brann Stark şi a Casei Greyjoy, care au lipsit din peisaj în sezonul cinci.

Noul sezon din „Urzeala Tronurilor“ va debuta concomitent în toată lumea pe 24 aprilie, după fusul orar pacific, ceea ce înseamnă că fanii din România vor putea urmări primul episod din sezon în noaptea dintre 24 şi 25 aprilie pe HBO România sau pe serviciul de streaming online HBO GO.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite