Filme de comedie la TV azi. Patru pelicule pentru o seară cu zâmbetul pe buze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul TV de azi anunţă câteva filme de comedie destul atractive. De exemplu, la TV 1000 va fi „Regele pescar”.

Filme de comedie la TV azi. Suburbia. 23:10. HBO Comedy. Este vorba de mai mulţi tineri care îşi fac veacul în periferia unui oraş american. Deprimaţi, exaltaţi, rebeli, visători sau, pur şi simplu pierde-vară, aceştia îşi trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii într-o ciudată complicitate. Universul lor - aparent izolat de lumea reală - este bulversat într-o zi de venirea neaşteptată a unui fost coleg de liceu. Acesta evadase cu mai mulţi ani în urmă din ghetto-uri pentru a deveni un cântăreţ pop de succes. Sosirea acestuia le va schimba oarecum viziunea asupra vieţii, dar tentaţia schimbării acţionează destul de timid asupra lor.

Filme de comedie la TV azi. Pauza. 21:30. Cinemax 2. Sami, un cântăreţ de muzică country, este şocat când află că iubita lui, Julia, a decis ca povestea lor de dragoste să ia o pauză. Sfătuit de cel mai bun prieten, el este hotărât să o convingă pe frumoasa Julia că ea este dragostea vieţii lui.

Filme de comedie la TV azi. „Escroci de onoare”, la TCM

Filme de comedie la TV azi. Regele pescar. 21:30. TV 1000. Jack Lucas, un cinic DJ, care are un talk-show cu mare audienţă în rândul celor singuri şi neîmpliniţi, devine fără voia lui autorul unui masacru. Edwin, unul dintre cei mai fideli ascultători, îi mărturiseşte că a întâlnit în Babbitts, un bar renumit, o fată frumoasă. Jack începe o tiradă violentă împotriva bogătaşilor care frecventează localul. 

Edwin înţelege greşit mesajul şi, crezând că face bine, omoară în masă clienţii şi patronii unor restaurante. După trei ani de remuşcări, Lucas e atacat, dar un nebun de pe stradă, Perry, îl salvează. DJ-ul află că salvatorul lui vrea să găsească Sfântul Graal şi încearcă să-l răsplătească cu bani. Acesta refuză şi-i cere ajutorul în îndeplinirea misiunii. Dorinţa nebunului visător îl provoacă şi pe Lucas şi, împreună, aceştia încearcă să găsească un sens al existenţei umane.   

Filme de comedie la TV azi. TCM. Escroci de onoare. 23:55. Dave Anderson şi Manny Durrell sunt doi hoţi de înaltă clasă, care nu au fost prinşi niciodată. Joshua Burke este un detectiv pensionat care are suficiente dovezi cu privire la amandoi pentru a-i pune în spatele gratiilor. În schimb, el se oferă să menţină tăcerea în cazul în care escrocii vor merge să lucreze la un centru pentru delincvenţi minori.

La început, infractorii sunt reticenţi, însă pe măsură ce timpul trece, ei câştiga încrederea şi admiraţia tinerilor şi încep să se bucure de noile locuri de muncă. Totul merge bine până când cineva din trecut le spune ca trebuie să facă un ultim jaf.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite