Copiii lui Dincă, plângeri la CNA din cauza atacurilor de pe TV: ce amenzi au primit posturile

Copiii lui Dincă, plângeri la CNA din cauza atacurilor de pe TV: ce amenzi au primit posturile

Copiii lui Gheorghe Dincă au depus reclamaţii la CNA împotriva televiziunilor FOTO Captură video/Paginademedia.ro

Copiii lui Gheorghe Dincă, Daniela Bălan şi Daniel Dincă, au depus plângeri la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) după ce mai multe televiziuni au încălcat dreptul la imagine. Ulterior, posturile au fost amendate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Antena 1 şi România TV au fost amendate de CNA pentru încălcarea dreptului la imagine a copiilor lui Gheorghe Dincă, principalului suspect în cazul Caracal, potrivit Paginademedia.ro.
 
În urma analizei făcute de membrii CNA, forul a decis, cu unanimitatea celor prezenţi, amendarea cu 15.000 de lei a postului România TV şi 10.000 de lei pentru Antena 1. 
 
„La Antena 1, senzaţia mea este că indiferent cum mergea discuţia, venea Vaida (Mirela Vaida, prezentatoarea Acces Direct - n.red.) şi spunea de fiica lui Dincă. Fără nicio legătură cu ce se discuta în studio, se ducea discuţia către fată. Mi s-a părut mult prea mult încercat bătută monedă pe o chestie pe care nu aveai fundament“, a spus Radu Herjeu, membru CNA.
 
Copiii lui Gheorghe Dincă au făcut reclamaţii pentru opt ediţii „Acces Direct“ şi peste 20 de emisiuni de pe România TV, în cadrul cărora a fost lansată ipoteza că cele două victime ale lui Dincă ar fi încă în viaţă şi că fiul şi fiica suspectului ar fi la rândul lor implicaţi într-o presupusă reţea de prostituţie, iar fiul lui Dincă ar avea dosar penal pentru trafic de arme şi muniţie.
 
„Suntem parte în povestea asta destul de urâtă pe o faptă care este încă verificată. Este în curs o anchetă, în care noi, restul familiei, am fost audiaţi de mai multe ori. (...) Da, la început am dat declaraţii televiziunilor, după care am constatat că cuvintele erau interpretate. Sfatul avocaţilor şi al anchetatorilor a fost să păstrăm o distanţă până se termină ancheta. Nu suntem nici măcar suspecţi în acest dosar. (...) Am aici cazierul italian, acesta este al fratelui meu mai mare, în care se menţionează că în spaţiul Uniunii Europene nu există nimic“, a declarat Daniela Bălan.
 
„De câte ori a trebuit să mergem la audieri, am mers de bună voie. Nu-mi aduc în ce emisiune, dar s-a spus că am fost luaţi cu forţa, că sunt cel mai mare peşte din România, Italia şi nu ştiu câte ţări. Sunt căsătorit, am trei copii - un băiat de 18 ani, un băiat de 12 ani şi o fată de un an şi jumătate. Copiii la şcoală strigă după ei că sunt nepoţii criminalului. Nici părinţii nu-şi aleg copiii, dar nici copiii nu-şi aleg părinţii. Fiecare răspunde pentru faptele lui. Toate acuzaţiile care ne-au venit nouă, ca familie, au venit din partea posturilor de televiziune, nu au venit din partea martorilor“, a spus şi Daniel Dincă.
 
În şedinţa care a avut loc marţi, 17 decembrie, a fost şi un moment tensionat, când o jurnalistă România TV a început să o înregistreze cu telefonul mobil pe Daniela Bălan în timp ce era audiată de membrii CNA. Reprezentanţii forului i-au cerut jurnalistei să oprească înregistrarea video a invitatei. În acelaşi timp, fratele femeii, Daniel Dincă, a acuzat presa că le-a distrus viaţa, mai notează Paginademedia.ro.
 

Fiul lui Gheorghe Dincă a lovit mai mulţi jurnalişti prezenţi în faţa CNA

Un alt moment tensionat a avut loc în afara clădirii CNA. Mai mulţi jurnalişti de la posturile Antena 3 şi România TV au fost agresaţi fizic şi verbal de fiul lui Gheorghe Dincă. Bărbatul şi-a însoţit sora la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), iar la ieşire acesta şi-a pierdut cumpătul în momentul în care reporterii i-au adresat întrebări. Poliţia a fost chemată, iar în prezent el este audiat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: