Ce amendă a primit România TV de la CNA pentru fake news-ul cu „miile de oameni care vin la Guvern cu bâte, furci şi topoare“

Ce amendă a primit România TV de la CNA pentru fake news-ul cu „miile de oameni care vin la Guvern cu bâte, furci şi topoare“

Denisa Pascu a dat tonul în ziua protestelor din 12 mai FOTO Captură România TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat România TV pentru modul în care a reflectat protestele din 12 mai, când postul a anunţat că „mii de oameni vin la Guvern cu furci, bâte şi topoare“.

Ştiri pe aceeaşi temă

După trei runde de vot şi trei propuneri (10.000, 15.000 şi 200.000 de lei), CNA a decis să amendeze cu 15.000 de lei România TV pentru un fake news şi o reclamă mascată la şampon, scrie Paginademedia.ro. Sancţiunea a fost propusă de Radu Herjeu, în timp ce Dorina Rusu, care s-a autosesizat în acest caz, şi Florin Gabrea au votat pentru amenda maximă, de 200.000 de lei. 
 
„Tot ce s-a spus de la ora prânzului până seara târziu au fost nişte minciuni şi incitare la violenţă. Dacă toţi moderatorii acestor emisiuni au spus de dimineaţa până seara că protestatarii vin cu furci, cu topoare, ca la răscoala de la 1907, asta e ceva ce se numeşte incitare la violenţă. (…) Mi se pare extraordinar de grav. Sunt la fel de grave ca afirmaţiile de la protestele din ianuarie 2017 când s-a spus că protestatarii sunt plătiţi să participe“, a punctat Dorina Rusu în şedinţa CNA, potrivit Paginademedia.ro. 
 
„Evident că suntem în faţa unei ştiri false, fără discuţii. N-a existat niciun fel de topor şi nicio furcă. (...) Cred că acest lucru vine mai degrabă în contextul în care România TV exagerează în mod curent cu tot felul de ştiri sau de informaţii“, a spus şi Răsvan Popescu, vicepreşedintele Consiliului. 
 
Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV, s-a apărat susţinând că informaţiile privind „muniţia“ protestatorilor au fost luate de pe Facebook, însă membrii forului au subliniat că ar fi trebuit să difuzeze capturi cu presupusul îndemn la violenţă. 
 
„Eu am văzut pe Facebook şi chemările cu furci şi topoare, şi nu au fost una, două, ci foarte multe. Nu le-am dat foarte multă atenţie, deşi mai există şi astăzi astfel de poziţii şi comentarii, nu înţeleg însă de ce nu le-aţi prezentat. (…)Prezentarea unor printscreen-uri cu acele chemări probabil că ar fi dat mai multă greutate acestei afirmaţii care a fost repetată în mod constant. (...) Abordarea din studio a fost uşor mai heirupistă şi mai catastrofică decât se întâmpla acolo. Din punctul meu de vedere, pentru o informare corectă ar fi trebuit să fie şi sursa“, a explicat Radu Herjeu. 

Amintim că pe data de 12 mai, când peste 5.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, România TV titra: „Protest cu furci şi topoare, cum vor să dea jos Guvernul PSD-ALDE“.  În realitate, protestatarii au cerut demisia Guvernului şi au avut conflicte minore cu jandarmii. 
 
„Mii de oameni au anunţat că vin în Piaţa Victoriei, unii cu furci, bâte şi chiar topoare. Manifestanţii susţin că trebuie să treacă moda protestelor paşnice, în contextul în care o nouă revoluţie va naşte România Unită“, anunţa şi Cristina Şincai. 
 
Reporterul RTV prezent la faţa locului, Mădălina Petre, a insistat pe aceeaşi idee: „Sunt anunţate proteste masive. Ce este nou de această dată este că pe reţelele sociale au fost postate mai multe apeluri în care românii sunt îndemnaţi să vină cât mai mulţi în Piaţa Victoriei şi, un lucru foarte important, să aducă cu ei furci, bâte şi topoare. Sunt mesaje care îndeamnă la violenţă. Internauţii sunt de părere că politicienii ar trebui să ştie de frica cetăţenilor.“
 
La momentul respectiv, Consiliul Editorial România TV a venit cu precizări privind modul în care postul a relatat protestele, susţinând că „au fost reflectate cu obiectivitate şi echidistanţă“. În ceea ce priveşte anunţul că „mii de oameni au spus că vin la Guvern, unii cu furci, bâte şi topoare“, reprezentanţii televiziunii spun că au ca sursă pagina de Facebook a unui protestatar care s-a fotografiat cu o furcă în mână. De asemenea, reprezentanţii RTV au subliniat că „nu este pentru prima dată când protestatarii sunt instigaţi împotriva România TV cu informaţii trunchiate care pot genera grave derapaje manipulatoare“ şi au ameninţat cu acţionarea în instanţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările