Andreea Marin, despre dragoste şi relaţii: „Trebuie să recunosc, te legi într-un anume fel de omul alături de care ai un copil“

Andreea Marin, despre dragoste şi relaţii: „Trebuie să recunosc, te legi într-un anume fel de omul alături de care ai un copil“

Andreea Marin FOTO Pro TV

Andreea Marin a fost invitata Iulianei Tudor în noul sezon al emisiunii „Petrecerea“, difuzată de postul de radio Smart FM. Printre altele, realizatoarea de televiziune a împărtăşit detalii despre fiica sa, Violeta, şi despre dragoste, căsătorie şi relaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andreea Marin a acordat un interviu pentru emisiunea „Petrecerea“, ediţie ce va fi difuzată în această seară, de la ora 19.00, la Smart FM. „Sunt un om foarte energic, îmi place să-mi trăiesc viaţa prin toţi porii“, a declarat Andreea Marin.

Întrebată ce muzică ascultă la o petrecere, Andreea a mărturisit că fiica ei Violeta este cea care i-a făcut de curand un playlist. „Am pe telefon un playlist făcut de fiica mea, care include melodii ale Arianei Grande, o adolescentă care cântă bine, este sexy, este energică, iar fiica mea este fanul ei. Mai mult, îmi place Rihanna, muzica lui Justin Bieber, Justin Timberlake, Annie Lennox, Adele, dar şi muzica românească veche“, a mai spus Andreea Marin.

Pe cine ar aşeza la masa ei dacă ar da o petrecere? „Fiica mea nu ar putea lipsi. Este o petrecăreaţă, la fel ca părinţii ei. Aş mai invita şi două personaje care au ştiut întotdeauna să se bucure de viaţă: părinţii mei. Apoi, mi-ar face mare plăcere să o am la masa mea pe Sofia Vicoveanca, pentru că îmi place mult şi o respect. Şi, nu în ultimul rând, aş invita o tânără artistă pe care o iubesc: Alexandra Uşurelu. Cred că am avea o petrecere cu de toate.“

Despre primul sarut

Pentru că azi este Dragobetele, Iuliana Tudor nu a ratat ocazia de a o întreba pe Andreea Marin dacă îşi mai aminteşte primul sărut. „Da! Cu doi ochi verzi s-a întâmplat povestea. Eram o puştoaică, a fost pe furate. S-a întâmplat în şcoală“, a povestit vedeta. 

Cât priveşte cea mai frumoasă reuşită în dragoste, Andreea Marin a continuat: „Cea mai frumoasă a fost copilul meu şi, trebuie să recunosc, te legi într-un anume fel de omul alături de care ai un copil. Nu am făcut nimic mai bun în viaţă decât acest copil.“

La întrebarea „Până unde te dăruieşti unui bărbat?“,  Andreea a răspuns cu aceeaşi sinceritate: „Până mult prea departe, iar acest lucru, dacă nu ai un partener pe măsura sentimentelor tale, poate fi luat drept «aşa mi se cuvine». Şi aici este vorba de echilibru. Aşa ajunge celălalt să creadă că totul i se cuvine.“

Despre căsătorie şi dragoste la prima vedere

„Mai cred în căsătorie. De ce nu? Până la urmă este o chestiune de viziune, de opţiune,  de chimie“, mărturiseşte Andreea Marin. „Cred în dragoste la prima vedere. Mi s-a întâmplat şi îmi place ideea asta,  atracţia aceasta, dincolo de cuvinte, pentru că îmi place să trăiesc cu pasiune“, a adăugat Andreea Marin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările