ANALIZĂ Căruţa presei româneşti s-a răsturnat la Caracal: cum au creat autorităţile şi mass-media un atac de panică naţional

ANALIZĂ Căruţa presei româneşti s-a răsturnat la Caracal: cum au creat autorităţile şi mass-media un atac de panică naţional

Familia Luizei Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă FOTO Paginademedia.ro

Drama din Caracal a zguduit puternic România, iar undele de şoc s-au propagat rapid în societate cu ajutorul mass-media, care a exploatat din plin emoţia şi revolta cetăţenilor, alimentând astfel haosul şi confuzia generală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Practic, zile la rând românii au fost bombardaţi cu un val de informaţii contradictorii. În numele ratingului, rigorile meseriei şi interesul public au fost date uitării. Orice speculaţie a fost rostogolită cu titlul de adevăr, orice detaliu minor a fost transformat într-unul senzaţional. Au fost propagate rapid nelipsitele „dezvăluiri bombă“, „răsturnări de situaţie“ şi „ipoteze şoc“, doar pentru a fi infirmate la scurt timp. Au fost scoşi la înaintare ziariştii-procurori şi pseudospecialiştii, care au emis ipoteze greşite, iar pe micile ecrane au rulat imagini cu părinţii tinerelor leşinând de durere, ceea ce nu este doar ilegal, potrivit Codului Audiovizual, ci şi imoral.

Totul în ciuda apelului lansat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), prin care radiodifuzorilor le era reamintit faptul că au obligaţia să trateze cu decenţă şi responsabilitate acest subiect. Devreme.ro a analizat, cu ajutorul specialiştilor, modul în care mass-media s-a raportat la acest caz tragic şi impactul avut asupra unei societăţi şi aşa debusolate. Au existat însă şi puţine excepţii, atât în televiziune, cât şi în presa scrisă, care au urmărit interesul public, au scos la iveală nereguli şi au pus presiune pe autorităţi să ofere răspunsuri.  

OTV-ul n-a murit, doar s-a transformat

Pe lângă un stat în dezagregare, tragedia de la Caracal a mai scos la lumină şi degringolada pieţei media autohtone, punctează analistul media Iulian Comănescu. „Prostiile care au circulat în primele zile, alimentate şi de minciunile pe care unele dintre autorităţile responsabile le-au aruncat în media pe seama altor autorităţi ca să scape de cartoful fierbinte, au creat senzaţia unui atac de panică naţional, în care totul ţi se pare înspăimântător, chiar dacă se bate cap în cap. Tehnic vorbind, vedem din nou goana după întâietate în detrimentul verificării informaţiei şi al unui tablou concludent, sintetic al întregii tragedii. Media onestă din România arată, cu mici excepţii, ca o redacţie compusă din reporteri juniori, lipsită cu totul de editori şi redactor-şef, care regurgitează orice prostie spusă de mătuşa vecinului cumnatei asasinului, asta în cazul inocent, când autorităţile nu aruncă vina unele pe altele. Sau ca un OTV fără Dan Diaconescu. Diaconescu avea cel puţin coerenţă şi un soi de capacitate de a planifica lucrurile în timp. Nu mai vorbesc de elucubraţiile marca Antena 3 şi România TV, care nu înţeleg exact ce şi de ce urmăresc să acrediteze, dar evidenţiază perfect specialitatea acestor televiziuni: speculaţii, scenarii, teorii ale conspiraţiei pe fondul unei puţinătăţi remarcabile a informaţiei, fie ea şi falsă sau intoxicare“, susţine Comănescu.

Sub imperiul emoţiilor şi al exasperării, dar şi în contextul electoral de anul acesta, o bună parte a media, în special televiziunile de ştiri, au urmărit în mod cinic mai degrabă senzaţionalul şi ratingul decât aflarea adevărului sau interesul public, este de părere şi Antonio Momoc, conferenţiar universitar Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

„Din păcate, efectul OTV asupra mass-media din România şi-a pus amprenta mai mult decât ne-am închipuit. Jurnalişti sau editorialişti şi-au urmărit propriile agende şi au adâncit polarizarea media şi polarizarea existentă în societate. Asistăm la derapaje, insulte şi ieşiri în decor justificate doar de durerea în faţa a ceea ce e mai oribil. Înainte cu mult ca instituţiile îndreptăţite să facă o acuzaţie, din prima zi când cazul a devenit public, s-au dau verdicte şi s-au stabilit vinovaţi pe posturi TV. Chiar şi în absenţa unor informaţii elementare din anchetă, s-au avansat supoziţii iresponsabile, scenarii care au avut ca efect amplificarea teoriilor conspiraţioniste şi adâncirea confuziei publicului. Pe alocuri, mass-media a părut chiar victima colaterală a unor intoxicări fie din partea unor falşi specialişti prezenţi în emisiuni talk-show, fie – mai grav – din partea autorităţilor care s-au acuzat reciproc şi au contrazis de a o zi la alta rapoarte anterioare date publicităţii, prin retractari, reveniri, rectificări“, evidenţiază Momoc.

Unul dintre cele mai flagrante derapaje a fost oferit de România TV, care a difuzat un dialog de-a dreptul halucinant între „procurorul“ Luis Lazarus şi un vecin al criminalului din Caracal, după cum a remarcat Paginademedia.ro. „Dar văd că sunteţi tare bronzat pe mână. Cum v-aţi bronzat aşa? E un bronz ciudat, parcă aţi fi ars pe mână. Aţi auzit că victimele au fost arse într-un butoi? Şi aţi participat şi dumneavoastră la treaba asta? Nu l-aţi ajutat pe cetăţeanul cu pricina, pe asasin?“, îl anchetează Lazarus pe bărbat. 

Mass-media şi instituţiile statului, în hora dezinformării

Pe lângă premisa „noi muncim, nu gândim“ dictată de goana după audienţă, la debandada media a contribuit masiv şi comunicarea defectuoasă a instituţiilor statului implicate în investigaţie.

„Dacă politiştii şi procurorii şi-ar fi făcut treaba şi nu ar fi existat atâta iresponsabilitate, minciună, bâlbâială, proastă comunicare din partea autorităţilor implicate în acest caz, nu ar fi existat în emisiunile de televiziune atâtea speculaţii, diversiuni şi manipulări. Cel puţin în primele zile, cele mai multe dezinformări au venit chiar de la autorităţi. Infomaţiile au fost atât de confuze şi de bulversante, s-au schimbat cu atâta rapiditate, încât televiziunilor le-a fost greu, de multe ori, să facă ceea ce le cere legea: să verifice sursele, să nu aducă acuzaţii fără dovezi, să facă diferenţa între fapte şi opinii, să prezinte în aceeaşi emsiune poziţiile tuturor părţilor implicate. Când DIICOT spune mai întâi că fetele au fost ucise şi apoi că lucrul acesta nu e sigur şi că e posibil să fie vorba despre trafic de persoane, e normal ca toată lumea să fie bulversată“, este de părere Dorina Rusu, membră a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Ciocnirea tragică dintre iresponsabilitatea presei şi a instituţiilor statului este remarcată şi de psihologul Mihai Copăceanu, care dă drept contra-exemplu atitudinea în astfel de situaţii a poliţiei din America: „O comunicare frecventă, sigură, rezervată şi încrezătoare. Comunică imediat, dar întotdeauna rezervat, asigurând populaţia de eficienţa anchetelor şi mai ales inspirându-le încredere. Ca reprezentat al unei instituţii eşti obligat să nu creezi nesiguranţă şi haos“.

Concret, unele informaţii contradictorii lansate de autorităţi au avut efectul unui bumerang, slăbind şi mai mult încrederea în instituţiile statului, dar şi un impact negativ puternic asupra familiilor victimelor.

„Să vă dau un exemplu care m-a indignat. Procurorul general s-a antepronunţat fără nicio dovadă şi a afirmat direct şi grav, referindu-se la intervenţia poliţiei, că «fata putea fi salvată». Afirmaţia lui a fost contrazisă două zile mai târziu de afirmaţia procurorului DIICOT bazată pe mărturia criminalui în urma anchetării lui – «Fata nu putea fi salvată. A fost ucisă exact după apelul 112». Cel puţin două efecte cu impact major au generat aceste informaţii contradictorii: a aruncat vina şi deci furia populaţiei asupra poliţiştilor care nu au intervenit la timp (ştim că Poliţia suferă oricum de foarte multă neîncredere în rândul populaţiei, imaginea fiindu-i grav afectată) şi a adâncit şi mai mult trauma familiei care a rămas cu regretul că fata ar fi putut fi salvată. Cum măsori efectele unor astfel de erori de comunicare cu un asemenea impact?“, subliniază Copăceanu.

Cazul Caracal a fost politizat, iar poporul - dezbinat

Aşa cum era de aşteptat, adevărata dramă de la Caracal – cea în care două familii şi-au pierdut copiii din cauza incompetenţei autorităţilor – a trecut în plan secund, fiind acaparată de tentaculele politice care manevrează instituţiile media.

Societatea românească a fost în ultimele zile ţinta unor mesaje politice antagonice – preşedintele Klaus Iohannis acuză Guvernul că e „responsabil moral“, premierul Viorica Dăncilă îi admonestează pe cei din conducerea PSD că nu politizează suficient cazul Caracal şi nu capitalizează astfel electoral – răspândite şi viralizate de o media polarizată şi influenţată politic.

Faptul că tragedia a fost speculată politic a fost sesizat şi de Dorina Rusu: „Am văzut apoi cum, după primele momente de şoc, în care părea ca majoritatea televiziunilor erau preocupate numai de soarta Alexandrei şi a Luizei, câteva posturi au început să facă ceea ce fac de obicei: să speculeze politic, să interpreteze evenimentele astfel încât unii să pară mai vinovaţi decat ceilalţi (în funcţie de «tabara» pe care televiziunea o susţine de obicei), să lanseze teorii ale conspiraţiei şi scenarii, să creeze legături pe care nu le-au putut dovedi, să lanseze zvonuri şi diversiuni (unul dintre cele mai grave mi se pare acela legat de legătura acestui caz cu aşa zisa reţea de prostituţie în folosul soldaţilor americani de la Deveselu), să manipuleze în interes politic sau să facă orice pentru a avea o audienţă mai mare“.

Alte două narative au invadat media şi au fost apoi rostogolite, conştient sau nu, pe reţele sociale de către persoane publice sau simpli useri: 1) „statul paralel“ se face responsabil de crima de la Caracal şi 2) statul corupt şi politizat se face vinovat pentru modul în care s-a reacţionat la apelul copilei. Ele nu au făcut decât să divizeze şi mai mult societatea şi au făcut practic imposibil dialogul raţional.

„Primul narativ, construit pe o poveste anterioară şi folosind agendei celor de la Putere, spune că Republica Procurorilor şi Serviciile sunt vinovate; responsabili sunt procurorii care nu au permis şi au blocat astfel vreme de multe ore intervenţia poliţiştilor în oprirea unei crime, asta în vreme ce serviciile secrete sunt prea bine plătite degeaba. Potrivit celui de-al doilea narativ, angajaţii MAI sunt slab pregătiţi sau incompetenţi pentru că «au fost luaţi din stradă» şi puşi să ocupe funcţii bine plătite, sunt prea mulţi piloşi cu sinecuri care sunt acolo nu pentru a-i apăra pe cetăţeni, ci pentru a servi interesele unor oameni politici locali care controlează poliţia şi administraţia publică locală. Agenda Opoziţiei este astfel promovată în media, continuând mesajul «corupţia ucide» şi nevoia urgentă a reformei aparatului de stat: acest narativ pregăteşte terenul pentru restructurări majore şi justifică nevoia de concedieri sau tăieri de salarii în administraţia de stat. Preluate pe reţele sociale, cele două narative au sporit în mediul online ura dintre oamenii cu opinii politice diferite şi au radicalizat taberele făcând imposibil dialogul raţional“, explică Momoc.

Citiţi întregul articol pe Devreme.ro.

Tragedia de la Caracal, un alt examen de conştiinţă al societăţii

Care sunt efectele pe termen lung ale dezinformărilor care au apărut în cazul Caracal? „Groaznice. Nu fiindcă publicul nu va mai crede în media, ci dimpotrivă. Sau fiindcă, necrezând, va continua să înghită astfel de lucruri pe nerăsuflate. Cifrele de audienţă/trafic au explodat cu siguranţă, aşa că balamucul se va repeta cu proxima ocazie. Pun pariu că destui îşi freacă mâinile prin redacţii“, crede analistul media Iulian Comănescu. 

„La nivel individual, psihoemoţional putem fi afectaţi în măsura în care zilnic urmărim cazul de aproape la televiune, radio sau online şi ne hrănim cu fiecare informaţie toxică sau cu impact emoţional. Iar românul este un mare consumator de televiziune. Toată ziua stă la televizor, mai mult decât majoritatea europenilor. Ştirile de acest gen ne întăresc sentimentele de nesiguranţă, frică şi anxietate. Media ne răspunde unor nevoi ale noastre, cazul de faţă ne-a menţinut vie curiozitatea, ne-a confirmat unele nemulţumiri şi unele reacţii negative faţă de instituţiile statului. Ne influenţează modul în care privim realitatea, pentru că imaginile conţin agresivitate, crimă, brutalitate. Cum ar putea fi feriţi copiii, o categorie vulnerabilă, de asemenea efecte? Media este peste tot în viaţa noastră. Ştirile cu conţinut negativ ne determină gânduri negative şi stres. Cu cât te uiţi mai mult la TV, cu atât poţi avea mai multe frici. Din punctul meu de vedere, simpla declaraţie «imaginile au un conţinut cu posibil impact emoţional» nu rezolvă nimic,şi nu disculpă, pentru că nimeni nu va muta canalul în următoarea secundă. Personal nu aş permite difuzarea unor conţinuturi cu impact emoţional. Demnitatea persoanei umane trebuie să fie respectată şi după moarte. Ne lipseşte foarte multă decenţă şi respect pentru imaginea şi integritatea persoanei umane“, este de părere şi psihologul Mihai Copăceanu.

Însă în definitiv, tragedia de la Caracal e un alt examen de conştiinţă al societăţii din care toţi avem de învăţat şi care ar trebui să se soldeze cu schimbări de lege, de atitudini şi comportament la nivel social şi al administraţiei de stat, consideră Momoc. „Din păcate agresiunile dintre indivizi şi agresiunea administraţiei şi statului la adresa cetăţeanului în slujba căruia ar trebui să se afle ne arată că lecţia aceasta nu a fost nici învăţată, nici asumată. Dar poate e prea devreme pentru concluzii“, conchide el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: