Tot ce trebuie să ştiţi despre finala Eurovision România 2020: când are loc, unde poate fi văzută şi detalii de culise
0O scenă circulară şi un ecran LED de peste 300 de metri pătraţi vor fi amplasate în Sala Sporturilor din Buzău pentru finala naţională Eurovision 2020, care va avea loc pe 1 martie.
Duminică, 1 martie, de la ora 21.00, Televiziunea Română (TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova) va difuza în direct finala Eurovision România 2020.
În această săptămână, la Sala Sporturilor din Buzău se fac pregătiri intense pentru spectacolul de duminică. Cea mai solicitantă activitate este montarea scenei şi a fundalului, un perete de imagine LED de peste 300 de metri pătraţi. La distanţă de circa 12 metri de acest perete, va fi amplasată o mare scenă circulară, care va permite artiştilor să aducă actul artistic în mijlocul publicului prezent la Buzău.
Cum se va alege piesa României pentru Eurovision 2020
În finala Selecţiei Naţionale, cântăreaţa Roxen (20 de ani) va interpreta cinci piese, fiecare dintre ele având câte un show. Publicul şi juriul, în proporţie egală, vor decide actul artistic care va reprezenta România la Eurovision 2020, care se va desfăşura în luna mai, la Rotterdam, Olanda.
Cele cinci piese pe care Roxen le va cânta pe scena din Buzău sunt „Alcohol You“, „Beautiful Disaster“, „Cherry Red“, „Colors“ şi „Storm“. Ele au fost deja lansate cu lyric-videos.
Pe lângă reprezentanta României la Eurovision 2020, pe scenă vor urca şi invitaţi speciali, români şi străini, mulţi dintre aceştia concurenţi şi chiar câştigători ai diferitelor etape ale competiţiei.
Cine s-a ocupat de show-urile din finala Eurovision România 2020
Conceptul regizoral al întregului spectacol şi al celor cinci show-uri care intră în concursul de selecţie naţională poartă semnăturile lui Dan Manoliu şi Bogdan Păun.
„Tot vizualul, filmul şi fiecare videoclip în parte reprezinta stările pure şi energia ei interioară materializate, transpuse în forma realităţii fizice prin culori, natură, spaţii ce par desprinse dintr-un vis“, a explicat regizorul Bogdan Păun.
„Ne dorim ca românii să trăiască în avans, pe 1 martie, exact senzaţia pe care o vor avea telespectatorii din întreaga lume în luna mai, urmărind show-ul României pe scena de la Rotterdam. Doar că românii vor avea, în plus, un spectacol complet şi complex, oferit nu doar de Roxen şi de invitaţii speciali, ci şi de cei doi prezentatori, plus un personaj surpriză. Noul sistem de selecţie ne-a permis să ne adaptăm, să ne organizăm altfel astfel încât să fim actuali, moderni, surprinzători. Am promis că în acest an #ealtceva şi chiar aşa va fi“, a declarat şi Dan Manoliu.
Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020: „Muncesc intens!“
Roxen este o artistă Global Records, casă de producţie cu care TVR a colaborat anul acesta pentru a alege artistul care ne va reprezenta ţara în concurs, după ce a hotărât să schimbe mecanismul de selecţie.
Roxen se pregăteşte în fiecare zi pentru competiţie: ia lecţii de canto, dans, dicţie şi participă la emisiuni radio şi TV. „Este o perioadă agitată, dar extrem de frumoasă, pentru că muncesc intens pentru visul meu. Am nişte zile mai aglomerate acum, dar foarte productive. Mă bucur de toată această experienţă, descopăr în fiecare zi lucruri noi despre mine şi abia aştept ca oamenii să vadă rezultatul final“, a declarat reprezentanta României la Eurovision 2020.
România, clasată cu şanse mari la Eurovision 2020
Primele impresii în ceea ce o priveşte pe Roxen sunt pozitive, străinii lăudând timbrul şi energia tinerei cântăreţe. De altfel, la cotele de pariuri internaţionale privind şansele unei victorii la Eurovision 2020, România se află în prezent pe locul 2, imediat după Lituania.