Cine este Duncan Lawrence, câştigătorul Eurovision 2019, şi cum o poveste de iubire tragică l-a inspirat să compună piesa care i-a adus trofeul VIDEO

Cine este Duncan Lawrence, câştigătorul Eurovision 2019, şi cum o poveste de iubire tragică l-a inspirat să compună piesa care i-a adus trofeul VIDEO

Duncan Lawrence, reprezentantul Olandei, este câştigătorul Eurovision 2019, de la Tel Aviv FOTO Getty Images

Duncan Lawrence, reprezentantul Olandei, este câştigătorul Eurovision 2019. Artistul, în vârstă de 25 de ani, a cucerit publicul şi specialiştii cu piesa „Arcade“ şi marchează astfel prima victorie a ţării sale după 44 de ani.

Duncan Laurence are doar 25 de ani şi s-a născut într-un oraş mic din Olanda. El a reuşit performanţa de a aduce trofeul Eurovision în ţara sa, după ce a cucerit publicul şi juriile concursului cu piesa „Arcade“, compusă chiar de el, obţinând un total de 492 de puncte.  
 
Tânărul s-a lansat în muzică în 2014 şi este absolvent al şcolii de muzică Rock Academy din oraşul olandez Tilburg. Duncan Laurence este şi compozitor, cântă la pian şi a participat în concursul „Vocea Olandei“, în cel de-al cincilea sezon. 
 
La conferinţa de presă de după anunţarea câştigătorului Eurovision 2019, Duncan Laurence a vorbit despre victoria sa, dar şi despre propria sexualitate. Tânărul, care a mărturisit că este bisexual, a transmis un mesaj de susţinere pentru comunitatea LGBTQ+. 
 
„Eu nu sunt doar un artist, sunt o fiinţă, sunt bisexual, muzician, apăr nişte drepturi şi nişte valori. Şi sunt mândru că am şansa de a arăta cine sunt şi ceea ce sunt“, a declarat tânărul. El a continuat: „Cred că cel mai important lucru este, desigur, să te accepţi aşa cum eşti şi să te vezi, aşa cum mă văd şi eu pe mine însumi, drept o fiinţă talentată, care poate să facă multe lucruri. Rămâi la ceea ce iubeşti, indiferent de sexualitatea ta, iubeşte-te pe tine şi pe ceilalţi pentru ceea ce sunt. Acesta este cel mai important mesaj: «Îndrăzniţi să visaţi la lucruri măreţe»“, a declarat câştigătorul Eurovision 2019.   
 
Întrebat ce îl inspiră în compunerea cântecelor sale, tânărul Duncan a povestit: „Mă inspiră poveştile emoţionante, sensibile, mă inspir din propriile mele experienţe sau ale celor din jurul meu. Piesa «Arcade» a fost inspirată de povestea unei persoane pe care am iubit-o profund, dar care a murit la o vârstă fragedă. Versurile, refrenul, muzica mi-au venit automat în minte. Dar am crezut că această piesă poate avea un scop mai mare. Să se transforme dintr-o poveste personală în una în care să se regăsească toată lumea.“
 
Vorbind despre victoria sa din finala Eurovision 2019, cântăreţul olandez a mărturisit că nu se aştepta să câştige, în ciuda tuturor predicţiilor. „N-am îndrăznit să visez că voi fi câştigătorul acestui trofeu, pentru că vorbim de Eurovision şi aici se poate întâmpla orice. Tocmai de aceea iubesc acest concurs, pentru că este imprevizibil. Dar s-a întâmplat, predicţiile s-au adeverit, chiar dacă eu nu le-am luat foarte în serios. Această victorie este rezultatul unei munci grele în echipă“.   
 
 
El a adăugat că este fericit că a câştigat, dar şi că a ajuns s-o cunoască pe artista irlandeză Netta, câştigătoarea Eurovision 2018, care i-a înmânat trofeul de anul acesta. „Nu pot să descriu în cuvinte şi nici nu pot să scriu un cântec despre asta. Sunt extrem de fericit acum (...).Am ajuns s-o cunosc pe Netta, acesta este unul dintre cele mai frumoase cadouri, iar apoi am primit trofeul de la ea. Un vis împlinit“. 
 
Vorbind despre cariera şi viaţa sa, Duncan a mărturisit că a crescut într-un oraş mic din Olanda, unde muzica era „o chestiune străină, ea nu exista în programul şcolar“. „Dar asta nu m-a împiedicat să fac muzică. M-a atras faptul că puteam să mă exprim fără rezerve cu ajutorul muzicii şi să-mi spun propria poveste. Cântam la pian în fiecare zi, îmi scriam singur cântecele şi poeziile. Ştiam că aveam să devin muzician“, a povestit tânărul. El a mărturisit şi că nu a avut o adolescenţă uşoară, fiind adesea hărţuit în şcoală, scrie eurovision.tv.  
 
„Adolescenţa mea nu a fost uşoară. Eram hărţuit foarte mult, fără să pot să mă apăr în vreun fel. Muzica era locul meu de refugiu: un loc unde nu existau nesiguranţe şi unde îmi eliberam emoţiile“. 
 
„La 16 ani am câştigat un concurs de talente, aşa am avut ocazia să înregistrez primul meu demo. Apoi m-am înscris la Rock Academy, care mi-a permis să vizitez Londra şi Stockholm. Acolo am fost profund impresionat de colegii mei, mai mici sau de aceeaşi vârstă cu mine, care făceau muzică la un nivel înalt. Am învăţat că poţi ajunge la un public larg, fără a-ţi pierde personalitatea sau integritatea“. 
 
Ultima dată când Olanda a câştigat concursul Eurovision a fost în anul 1975. Toate prestaţiile din finala Eurovision 2019 pot fi văzute AICI. 
 
Poziţia secundă i-a revenit Italiei, reprezentată de Mahmood cu piesa „Soldi“, care a strâns 465 de puncte. 
 
 
Podiumul a fost completat de reprezentantul Rusiei, Sergey Lazarev, a cărui piesă, „Scream“, a acumulat 369 de puncte.

 
Ester Peony, care a reprezentat România cu piesa „On a Sunday“, nu s-a calificat în finala Eurovision 2019, marcând astfel al doilea eşec consecutiv al ţării noastre în concursul internaţional. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: