VIDEO Câştigătorii galei MTV Video Music Awards 2013

VIDEO Câştigătorii galei MTV Video
Music Awards 2013

Justin Timberlake, unul din câştigătorii MTV Video Music Awards. FOTO: US Magazine

Cântăreţul pop american Justin Timberlake şi duoul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis au primit, duminică seară, cele mai multe trofee - câte trei - la MTV Video Music Awards. Gala MTV Video Music Awards a avut loc, duminică seară, la centrul Barclays din New York, eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai bune videoclipuri şi interpretări din acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul a fost transmis în aproximativ 150 de ţări din toată lumea.

Justin Timberlake, în vârstă de 32 de ani, a revenit pe scena muzicală, după o pauză îndelungată, la începutul acestui an, cu materialul discografic "The 20/20 Experience", care a devenit unul dintre albumele cu cele mai mari vânzări din 2013, până în prezent, potrivit Mediafax.

Nominalizat la şase categorii de premii, Timberlake a câştigat, duminică seară, trei trofee MTV Video Music, inclusiv pe cel mai râvnit, pentru videoclipul anului - "Mirrors". La aceeaşi categorie - unde câştigătorul este desemnat prin votul fanilor - au mai fost nominalizate clipurile "Thrift Shop" (Macklemore & Ryan Lewis), "Locked Out of Heaven" (Bruno Mars), "I Knew You Were Trouble" (Taylor Swift) şi "Blurred Lines" (Robin Thicke, featuring T.I. şi Pharrell).

Totodată, duoul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis a câştigat trei trofee MTV Video Music, inclusiv pe cel pentru cel mai bun videoclip hip-hop - "Can't Hold Us", în colaborare cu Ray Dalton.

 Un moment important în timpul galei a fost reunirea lui Justin Timberlake cu foştii săi colegi din trupa 'N Sync, după zece ani, pentru un moment muzical. Justin interpreta o colecţie de fragmente din hiturile sale, când momentul a fost întrerupt de foştii săi colegi din trupa 'N Sync, toţi cântând apoi o colecţie de fragmente din cele mai cunoscute piese ale grupului.

La gală au mai susţinut recitaluri Lady Gaga - care a dat tonul festivităţilor cu hitul "Applause" -, Miley Cyrus, Robin Thicke, Macklemore & Ryan Lewis, Jennifer Hudson şi Katy Perry, care a încheiat show-ul cu single-ul său "Roar".

Câştigătorii categoriilor din acest an sunt următorii:

Videoclipul anului: Justin Timberlake - „Mirrors“

  Cel Mai Bun Videoclip al unui Artist: Bruno Mars - „Locked Out of Heaven“

Cel Mai Bun Videoclip Hip-Hop: Macklemore & Ryan Lewis feat. Ray Dalton - „Can’t Hold Us“

Cel Mai Bun Videoclip al unei Artiste: Taylor Swift - „I Knew You Were Trouble“

Cel Mai Bun Videoclip Pop: Selena Gomez - „Come and Get It“

Artist de perspectivă: Austin Mahone - „What About Love“

Cea Mai Bună Colaborare: Pink feat. Nate Ruess - „Just Give Me A Reason“

Cel Mai Bun Videoclip Rock: 30 Seconds To Mars - „Up In The Air“

Cea Mai Bună Coregrafie: Bruno Mars - „Treasure“

Cea Mai Bună Regie: Justin Timberlake feat. JAY Z - „Suit & Tie“

Cel Mai Bun Montaj: Justin Timberlake - „Mirrors“

Cele Mai Bune Efecte Vizuale: Capital Cities – „Safe and Sound“

Cel Mai Bun cântec al verii: One Direction - "Best Song Ever"

Cel Mai Bun Mesaj Social: Macklemore & Ryan Lewis - “Same Love”

 

 

 

 

 

 

 

Cea mai bună coregrafie: Bruno Mars - "Treasure"

Cea mai bună imagine: Macklemore & Ryan Lewis feat. Ray Dalton - "Can't Hold Us"

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările