Alexandra Ungureanu lansează „Dacă n-am fi împreună”

Alexandra Ungureanu lansează „Dacă n-am fi împreună”

Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu a început anul cu o nouă lansare. Versurile piesei „Dacă n-am fi împreună“ au fost scrise de Keo.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce a cucerit juriul cu stilul său impecabil şi a câştigat emisiunea concurs „Bravo, ai stil! Celebrities”, Alexandra Ungureanu începe anul 2021 cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. Compus de către Keo, alături de care Alexandra a lansat şi „Cel mai frumos cadou”, „Dacă n-am fi împreună” surprinde cele mai intense gânduri pe care un îndrăgostit le poate avea, iar clipul subliniază prin imagini stările prin care artista trece atunci când acestea îşi fac loc. „Dacă n-am fi împreună, oare ce ai câştiga? Ar fi viaţa mai bună fără mine în ea?” sunt versurile care subliniază că iubirea nu ar trebui să facă loc întrebărilor, ci doar să fie trăită.

„Anul acesta am decis ca muzica mea să aibă un approach mai personal şi deşi în general sunt o fire discretă în ceea ce priveşte viaţa mea personală, «Dacă n-am fi împreună» este o poveste de dragoste reală din viaţa mea, trăită mai demult. Producătorii din spatele pieselor pe care urmează să le lansez sunt oameni dragi mie, prieteni alături de care povestesc şi îmi place foarte mult când creionăm împreună sentimente vii. Clipul este ca o continuare a apariţiilor mele la «Bravo, ai stil!», într-o zonă fashion, rafinată, artsy. Am colaborat din nou cu Isabella Szanto care are o viziune specială, cinematografică, ce pe mine mă reprezintă foarte mult", povesteşte artista.

Alexandra Ungureanu a colaborat de-a lungul timpului cu numeroşi artişti, printre care Marius Moga pentru „Bate, bate”, Skizzo Skillz pentru „Mămucă”, dar a lansat şi piese solo precum „Vântule” şi „Gânduri”. Cel mai recent single lansat de către artistă în anul 2020 este „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, ce transmite printr-o metaforă baza unei relaţii la început de drum şi finalul acesteia. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările