Să ne inspirăm de la greci!

Teatrul elen din Epidaurus, mare cât un stadion de astăzi

În antichitatea romană, poporului i se dădeau pâine şi circ, precum bine ştim. Circul însemna nu acrobaţii sau dresură de animale, ci lupte de gladiatori pe viaţă şi pe moarte sau creştini sfâşiaţi de fiare.

Apoi, în Evul Mediu, poporul se strângea în număr mare să asiste la torturi sau execuţii publice: trageri pe roată, arderi pe rug, jupuiri de vii, decapitări. Ghilotina a rămas un spectacol popular până târziu, după Revoluţia Franceză.

Se pare că masele au o adevărată fascinaţie pentru spectacolul violenţei, al suferinţei extreme sau al morţii. Astăzi, nu mai avem execuţii publice, dar atracţia oamenilor pentru scenele morbide a rămas. Iar ştirile tabloide satisfac plăcerea de a vedea orori. Aceasta este explicaţia succesului de care se bucură formatul „Ştirilor de la ora 5", adus pe piaţa audiovizuală românească de Pro TV şi preluat apoi rapid de toate televiziunile.

Pentru oamenii de ştiri de la noi, emisiunile informative înseamnă în primul rând colecţii de nenorociri, de catastrofe, de morţi. Iar ei, ştiriştii, au devenit adevărate animale de pradă, care freamătă de plăcere când simt miros de sânge adevărat.

De curând, Consiliul Naţional al Audiovizualului a realizat o monitorizare a reflectării în emisiunile de ştiri şi în talk-show-uri a cazului „Băhăian". În urma monitorizării s-au ales cu somaţie publică TVR 1, Antena 1, Antena 3, PRO TV, Prima TV, Naţional TV, Realitatea TV, Kanal D şi Vox News. Deci toţi. Desigur, cei de la CNA au fost interesaţi de „protecţia copilului", dar n-ar fi rău să fim protejaţi şi noi, ceilalţi, de filmele realizate de DIICOT (filme de lucru, nedestinate publicului), cu probe şi cadavre mutilate, în diferite grade de descompunere.

E adevărat, unele zone ale acestor filme au fost blurate, dar acest blur folosit de televiziuni e la fel de ipocrit ca steluţele sau fluturaşii puşi peste sexele damelor fotografiate în poziţii ginecologice, în ziarele tabloide. De fapt, el nu ascunde mai nimic, ba, mai mult, nu face decât să stimuleze imaginaţia. Ca să nu mai vorbim de micile detalii juicy lăsate, ca din greşeală, în afara zonei blurate.

La fel de ipocrit e şi anunţul prezentatorilor de ştiri înainte de a difuza filme cu orori: „Avertizăm că urmează imagini şocante". De fapt, acesta nu e un avertisment, ci un promo, ceva de genul, „Lume, lume, vino să vezi ceva tare!". Iar lumea se buluceşte să vadă bălţi de sânge, oameni în agonie, maţe scoase. Spuneam că pasiunea maselor să asiste la lupte sângeroase este o poveste veche, de pe vremea romanilor. Ceva mai înainte însă, în antichitatea greacă, oamenii se strângeau să vadă spectacole după piesele lui Eschil, Sofocle sau Euripide.

Iar teatrele antice greceşti erau cam la fel de mari ca stadioanele noastre. Dacă tot ne întoarcem la pasiuni ancestrale, n-ar fi rău să o descoperim şi pe cea pentru teatru, de exemplu.