Marile dezamăgiri şi surprize din lista de nominalizări la Oscar 2019: ce artişti au fost trecuţi cu vederea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ethan Hawke a fost trecut cu vederea pentru rolul memorabil din „First Reformed“
Ethan Hawke a fost trecut cu vederea pentru rolul memorabil din „First Reformed“

Lista nominalizărilor la Oscar 2019 a confirmat multe dintre predicţiile criticilor, însă a rezervat şi câteva surprize plăcute, dar şi câteva omisiuni neaşteptate.

Nu vom şti niciodată dacă lista de nominalizări a Academiei Americane de Film pentru cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar arată aşa datorită revizuirii profunde a membrilor organizaţiei din ultimii ani – perioadă în care în clubul de elită al Hollywood-ului a fost acceptat un număr considerabil de femei, persoane de culoare şi non-americane – sau dacă ar fi arătat aşa oricum. Un lucru e sigur însă: este cea mai diversă listă de nominalizări din istoria Oscarurilor, după cum remarcă apreciatul jurnalist Scott Feinberg, de la The Hollywood Reporter.

Cele mai multe nominalizări la Oscar 2019 le-a primit „Roma“, o dramă-alb negru în limba spaniolă regizată de mexicanul Alfonso Cuaron şi cu o distribuţie formată din nume ce sunt departe de a fi considerate staruri mondiale. Mai mult, „Roma“ este produs de Netflix, marcând prin nominalizarea la categoria Cel mai bun film o premieră pentru platforma de streaming online.

Tot 10 nominalizări are şi tragi-comedia istorică „The Favourite“, regizată de Yorhos Lanthimos, care are în prim-plan trei actriţe, toate fiind nominalizate la Oscar 2019 – Olivia Colman (rol principal), Emma Stone şi Rachel Weisz (roluri secundare). Lista completă cu nominalizaţii la Oscar 2019. 

Nominalizări Oscar 2019. Supereroii marchează o premieră 

O altă premieră este dată de nominalizarea la Oscar 2019 a două actriţe mexicane, ambele din filmul „Roma“ – Yalitza Aparicio (rol principal) şi Marina de Tavira (rol secundar).

Diversitatea se vede şi în ceea ce priveşte cea mai importantă categoria, jumătate dintre filmele nominalizate la Oscar 2019, respectiv patru, au personaje din comunitatea LGBTQ („Bohemian Rhapsody“, „The Favourite“, „Green Book“ şi „A Star is Born“).

O surpriză plăcută marchează şi Marvel cu primul film cu supereroi nominalizat la Oscar – „Black Panther“. În plus, Hannah Beachler a devenit prima femeie de culoare nominalizată pentru producţie graţie aceluişai film. 

Poate că nu este neapărat o surpriză faptul că, într-o perioadă în care tensiunile rasiale au atins cote alarmante în Statele Unite, trei filme cu această tematică – „BlacKkKlansman“, „Black Panther“ şi „Green Book“ – se numără printre cele opt nominalizate la Oscar 2019. 

Cinci veterani ai industriei – compozitorul Terence Blanchard („BlacKkKlansman“), editorul de imagine Barry Alexander Brown („BlacKkKlansman“), actorul Sam Elliott („A Star is Born“), actorul Richard E. Grant („Can You Ever Forgive Me?“) şi scenaristul Paul Schrder („First Reformed“) – sunt nominalizaţi la Oscar pentru prima dată.

Nominalizări Oscar 2019. Bradley Cooper, trecut cu vederea la regie

Evident, fiecare nominalizare notabilă este contrabalansată de o omisiune şocantă. „Green Book“ şi „A Star is Born“ au primit nominalizări pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu original/adaptat şi pentru interpretări, însă regizorii lor – Peter Farrelly şi Bradley Cooper – au fost, spre surprinderea specialiştilor, trecuţi cu vederea la categoria Cel mai bun regizor. Şi, având în vedere că doar patru filme din cele 90 nominalizate până în prezent au reuşit să obţină Oscarul fără ca regizorul lor să fie de asemenea nominalizat, ar putea fi un pic descurajant. 

Criticii considerau că o selecţie ar fi meritat şi regizorii Barry Jenkins („If Beale Street Could Talk“) şi Paul Schrader („First Reformed“). Se remarcă şi faptul că în lista celor cinci regizori nominalizaţi nu se regăseşte nicio femeie. Până în prezent doar cinci femei au obţinut o nominalizare la Oscar pentru regie, iar singura care a primit trofeul a fost Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker“, în 2010.

Nesperată a fost şi nominalizarea dramei biografice „Bohemian Rhapsody“ în cursa pentru Cel mai bun film. Sigur, filmul s-a bucurat de admiraţia fanilor Queen şi nu numai, iar acest lucru s-a văzut şi în încasări, însă criticii au fost duri cu privire la scenariu. Pe de altă parte, „If Beale Street Could Talk“, adaptarea cinematografică realizată de Barry Jenkins romanului lui James Baldwin, nu a primit o nominalizare la Oscar 2019, deşi considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut. 

Nominalizări Oscar 2019. Ethan Hawke, cea mai tristă omisiune

În ceea ce priveşte interpretările, actorul Ethan Hawke era unul dintre favoriţii clari la o nominalizare la Oscar pentru rolul din „First Reformed“, dar Academia l-a trecut cu vederea. Hawke a fost nominalizat la Oscar de patru ori până acum, însă nu i-a fost acordată nicio victorie. Între actorii care au cucerit cinefilii şi criticii, dar nu şi membrii Academiei se mai numără Timothee Chalamet („Beautiful Boy“), Claire Foy („First Man“), Margot Robbie („Mary Queen of Scots“) şi Emily Blunt („A Quiet Place“).

La categoria Cel mai bun documentar prezenţe sigure erau date „Won't You Be My Neighbor?“, despre omul de televiziune Fred Rogers, şi „Three Identical Strangers“, însă nu au fost selectate.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite