„Din culisele cinematografiei“. Povestea ultimei filmări protocolare cu Nicolae Ceauşescu: „Nu, nu, lasă-l aşa!“

„Din culisele cinematografiei“. Povestea ultimei filmări protocolare cu Nicolae Ceauşescu: „Nu, nu, lasă-l aşa!“

Pantelie Tuţuleasa şi cuplul Ceauşescu într-o vizită externă

Cineastul Pantelie Tuţuleasa a realizat, între 1955 şi 1996, mii de kilometri de peliculă cu „actori“ precum Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Ion Iliescu. Pe Nicolae Ceauşescu l-a însoţit în permanenţă, din 1965 şi până la finalul lui 1989, când a filmat discursul prin care acesta condamna revolta de la Timişoara.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“, promoţia 1955, Pantelie Tuţuleasa (1926 - 2015) a fost o viaţă întreagă operator de protocol al şefilor de stat ai României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu. Deşi a rămas un ilustru necunoscut pentru publicul larg, probabil că nu există român care să nu-i fi văzut măcar câteva cadre din opera cinematografică, pe care televiziunile şi cineaştii de astăzi o folosesc pentru a reconstitui „Epoca de Aur“.

„După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, în 1955, am preferat să fiu repartizat la Studioul Cinematografic «Alexandru Sahia», pe care-l cunoşteam din anul III de facultate, când mergeam să fac practică acolo. O instituţie importantă în mass-media din România, remarcată în acelaşi timp peste hotare. Îmi imaginam că, lucrând acolo, mi-aş putea cunoaşte ţara cu ocazia reportajelor pe care urma să le realizez“, se destăinuia longevivul cineast scriitoarei Annie Muscă, care i-a dedicat cartea „Pantelie Tuţuleasa - întâlnire cu un altfel de cineast“. Primul film la care a lucrat a fost un reportaj pentru jurnalul de actualităţi. Protagonist a fost celebrul Yves Montand, care venise să susţină un concert la Sala Floreasca, însoţit fiind de consoarta sa, actriţa Simone Signoret: „Pe scenă filma unul mai bătrân, cu experienţă. Eu luam planuri generale şi semi-generale, instalat pe câte o pasarelă“.

Ulterior, a fost promovat, în 1957, în funcţia de operator oficial de eveniment politic. Postură din care a realizat inclusiv imaginea filmului-document „Reconstituirea“, comandă a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române, care spunea povestea jafului de la Banca Naţională a României din august 1959. „Virgil Calotescu primise indicaţii să-l realizeze şi m-a luat pe mine şi pe Nicolae Marinescu. S-a filmat din două maşini decapotabile, un Buick şi un Lincoln, care însoţeau maşina băncii, de la Banca Naţională la filiala din Giuleşti unde urma să fie atacată. Acolo erau doi inşi cu arme, care i-au imobilizat pe şoferul băncii şi pe însoţitorul acestuia. Sacii cu bani au fost trecuţi în taxiul care urmărise maşina. La proces au fost învinuţi cinci bărbaţi şi o femeie, pe care i-am filmat la reconstituire“, povestea cineastul.

„Gheorghiu-Dej era un tip echilibrat şi versat, căruia nu-i plăcea să se ploconească“

Cea mai mare parte a carierei sale s-a derulat însă în preajma şefilor de stat şi de guvern, în ţară şi în străinătate. „Ion Iliescu a fost al patrulea preşedinte pe care l-am filmat, după Nicolae Ceauşescu, cel care venea după alţi doi demnitari ai partidului comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica (n.r: foşti preşedinţi ai Consiliului de Stat). Filmele de protocol cu preşedintele Ion Iliescu le-am făcut până la încheierea mandatului său din 1996. După el am decis să mă pensionez“, povestea Pantelie Tuţuleasa. „Gheorghe Feher, zis Ghiuri, deţinea controlul asupra filmărilor cu Gheorghiu-Dej. Eram instalaţi în Sala Marii Adunări Naţionale pentru a filma «Declaraţia de independenţă» din aprilie 1964. După ce au sosit invitaţii, Ghiuri a început să filmeze jos lângă loja oficială, iar eu am început să iau planuri generale şi imagini cu loja diplomaţilor. Un activist mi-a spus că n-am voie acolo, aşa că a trebuit să-mi aleg alt loc. Când m-am pregătit să panoramez spre loja diplomaţilor, am ratat filmarea atitudinii diplomaţilor, deoarece invitaţii se ridicaseră în picioare să aplaude şi ambasadorii nu se mai vedeau. Doar ambasadorul american rămăsese pe scaun în semn de protest. Nu l-am avut în cadru. După plenară s-a făcut o anchetă, ne-a chemat la Comitetul Central şi ne-a reproşat că nu se filmase atitudinea ambasadorilor, pentru că Dej întrebase despre scena cu ambasadorul. Bineînţeles că eu, cel mai tânăr, am fost vinovatul. Nu ştiai nici când este bine, nici când este rău. Erai mereu la dispoziţia nervilor conducătorului politic“, îşi amintea longevivul operator.

Totuşi, Gheorghe Gheorghiu-Dej era mult mai puţin pretenţios în privinţa filmărilor decât avea să se dovedească succesorul său. „Gheorghiu-Dej îmi părea un tip echilibrat şi versat, căruia nu-i plăcea să se ploconească. Arăta şi foarte bine. L-am filmat la multe dintre întâlnirile lui cu Alexandru Bârlădeanu şi oamenii muncii. Dorinţa lui era să vadă materialele înainte ca acestea să ajungă în cinematografe. Obişnuia să vină la studio, în sala principală de vizionare, şi să vadă filmele în care apărea. Uneori îşi exprima părerea, dar într-un mod deschis. În schimb, Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica preferau să meargă chiar la cinematograf ca să urmărească materialul“, povestea Tuţuleasa.

Nicolae Ceauşescu: „Mai e state, Nicule?“

Cineastul mărturisea însă că relaţia lui cu Nicolae Ceauşescu a fost foarte bună şi că se înţelegeau din priviri şi, uneori, din vorbe puţine: „Eram în Guineea şi făceam un travelling, mersul acela cu spatele şi cu aparatul în mână, avându-l pe preşedintele român în faţa mea, în jur se mişca lumea, se făceau prezentări, iar eu trebuia să mă menţin. Mergând eu cu spatele, la un moment dat aud o voce, pe un ton prietenesc totuşi: «Vezi, mă, fii atent!». Când privesc peste umăr, în spatele meu era chiar preşedintele ţării gazdă. Ceauşescu m-a ajutat atunci să evit o greşeală profesională şi diplomatică. Cei care au făcut meseria mea sunt capabili să înţeleagă dificultatea în care eşti pus atunci când prezinţi personajul principal. Trebuie să priveşti de fiecare dată lângă cine apare, cum îl încadrezi, să fii atent la ţinuta lui, pentru că nu-l poţi înregistra sau fotografia într-o ipostază dezavantajoasă pentru el, ca apoi să-ţi primeşti admonestările. Eu tăiam de multe ori la montaj din proprie iniţiativă, de unul singur, vorbe de duh de-ale tovarăşului. Avea obiceiul să scoată tot felul de zicale spuse într-un cadru care nu permitea acest lucru. Aceste ieşiri ale omului din popor îi puneau în încurcătură şi pe translatori. La un moment dat, un dezacord gramatical inadmisibil îi adusese porecla «Maiestate», după ce, într-una dintre călătoriile cu avionul, vizitând mai multe ţări, îl întrebase pe Nicu: «Mai e state, Nicule?» Dar avea carismă şi simţ diplomatic când mergea pe undeva“.

Povestea ultimei filmări protocolare cu Nicolae Ceauşescu

Pantelie Tuţuleasa a realizat, timp de aproape două decenii, toate filmările cu Nicolae Ceauşescu din studioul aflat în demisolul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Român, creat special, în 1970, din dorinţa şefului statului. Tuţuleasa era cel care dădea comanda „motor“ şi singurul care avea dreptul să oprească filmarea dacă ceva nu mergea. Cum decurgea o filmare? „Despre citirea primei pagini din text pentru încălzirea vocii nu prea putea fi vorba, deoarece de cele mai multe ori Ceauşescu refuza. Uneori reuşea vreun coleg înaintea mea să facă acest lucru. Nu aveai voie să vorbeşti mult. Doar câteva comenzi către imagine şi sunet. Erau puţini cei care participau la filmare. Cameramanul Dumitru Gh. Brazdes era unul dintre ei. Venea din TVR şi definitiva sursele de lumină. Alături de el mai era un redactor-şef care urmărea textul preşedintelui şi un maşinist de cameră, Vasile Gheorma. Orice înregistrare cu preşedintele se făcea în dublu exemplar. Cei de la televiziune înregistrau pentru difuzare, iar eu executam dublura pe peliculă. Uneori, după toate pregătirile, erai anunţat că tovarăşul nu mai poate înregistra. Pe de altă parte, când era dispus să înregistreze, ştiai doar ziua, nu şi ora. Veneai şi aşteptai. La un moment dat îl vedeai coborând din cabinet, aranjat şi cu suita după el. Nu accepta machiaj, doar în cazuri speciale. Cu textul scris cu caractere mari la două rânduri, pentru că nu voia să poarte ochelari, era familiarizat din cabinet. Dădea bună ziua şi se aşeza la birou. Trebuia să acţionăm rapid. Uneori veneau nemulţumiri nu din partea lui, care ne trata ca pe nişte profesionişti, ci din partea celor de lângă el. După apariţia lui venea şi Constantin Mitea, consilierul cu presa, iar după ceva timp venea şi ambasadorul Nicolae Ecobescu, apoi fotoreporterii alb-negru şi color, Petre Dumitrescu şi Traian Prosan“, explica cineastul. Au fost şi momente în care Pantelie Tuţuleasa a oprit o filmare în plin discurs al tovarăşului care pronunţa defectuos: „Îmi asumam orice risc şi-i spuneam: «Vă rog să vă acomodaţi cu textul, tovarăşe secretar general». Cu ochii în foi, bâiguia ceva, dar înţelegea!“.

„Curticeanu mi-a zis că va dura în jur de 14 minute, iar eu am făcut o gafă involuntar“

Ultima filmare cu Nicolae Ceauşescu a fost făcută pe 20 decembrie 1989. Pantelie Tuţuleasa era convins că urma obişnuita înregistrare a mesajului de Anul Nou.

„De câteva zile şi nopţi eram ţinuţi în stres cu această înregistrare. Se ştia că 20 decembrie este data revenirii preşedintelui Ceauşescu din Iran. Trecuse de ora 10.00 şi nu primisem nicio indicaţie. Deoarece la ora 13.00 aveam cursuri la facultate cu studenţii de la imagine, am plecat motivat. La ora 16.00 sunt sunat şi rugat să iau legătura cu studioul de la C.C. Mi s-a transmis că Ceauşescu era pregătit pentru filmarea a cărei natură n-o cunoşteam. Era percepută totuşi o agitaţie prin studiouri, din cauza a ceea ce se întâmplase la Timişoara. Primele imagini de acolo fuseseră surprinse de colegul meu de la Sahia, Grigore Corpăcescu, operator de imagine, prins în acele zile la Timişoara. La Sahia era calm. Am sunat la TVR la Ilie Ciurescu, redactor-şef, şi am stabilit să ajungem amândoi în studioul C.C. cu echipa şi aparaturile. Acesta îmi spusese că este vorba despre o înregistrare care trebuia să se facă în acea după-amiază. În sfârşit, am ajuns la studio. Aş fi vrut să verific textul, ca să văd cât timp îmi este necesar. Cu bobinele o rezolvasem. Curticeanu, şeful Cancelariei C.C., şi directorul TVR erau acolo şi se asigurau că am totul pregătit. Nici ei nu ştiau exact cât va dura discursul, dar ştiau despre ce era vorba. Nu era nici pe departe discursul planificat de Anul Nou, ci mesajul care urma să fie transmis în direct către ţară, prin care se declara starea de necesitate la Timişoara. Curticeanu mi-a zis că va dura în jur de 14 minute, iar eu am făcut o gafă involuntar, zicând: «E foarte bine». Puteam acoperi fără probleme în jur de 18-20 de minute. Ne-am ocupat locurile în platou. Primul care a apărut a fost Nicolae Ceauşescu. Din suita sa, Elena Ceauşescu, Manea Mănescu, Gheorghe Oprea, Ion Dincă şi generalul Vasile Milea, care tot timpul discursului a privit în tavan. Mina lui trăda neliniştea. Ceauşescu, în schimb, se stăpânea. Cu un aer calm s-a apropiat de microfonul aşezat ca de obicei pe masă, schimbându-i poziţia pe trepied. Sigur că am încercat să-l repun la loc, dar mi-a zis: «Nu, nu, lasă-l aşa, că acum este altfel!». Au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat. I-a fost înmânat dosarul cu textul care urma să fie citit. A apărut cu o cameră portabilă şi operatorul Constantin Popa care-l însoţise în Iran. Eu absentasem pentru că lucram la filmul despre Congresul al XIV-lea“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: