VIDEO Adrian Lustig, scenaristul filmului „Funeralii fericite“: „Lumea vine la cinematograf pentru actori şi regizor. Pe scenarist nu-l ştie nimeni“

Filmul „Funeralii fericite“, care a intrat în cinematografele din România, este al doilea film regizat de Horaţiu Mălăele, pe un scenariu scris de dramaturgul Adrian Lustig.

În ultimii ani, cinci scenarii scrise de Adrian Lustig au câştigat finanţare la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei - „Poker“ şi „Ultimul corupt din România“, ambele regizate de Sergiu Nicolaescu, „Nunta mută“ şi „Funeralii fericite“, ambele regizate de Horaţiu Mălăele, şi „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă. Lustig a semnat şi scenariul pentru „Minte-mă frumos“, comedia cu Diana Dumitrescu şi Andi Vasluianu.

„Funeralii fericite“ este povestea imigrantului Lionel Ionel Frunză (Horaţiu Mălăele), care, după ce a muncit în Franţa, se întoarce în România, unde nu reuşeşte să se readapteze. Trăieşte în mijlocul unei comunităţi multirasiale, de imigranţi veniţi din toate colţurile lumii. 

Împreună cu doi prieteni, Gruia Sandu şi Igor Caras-Romanov, Lionel petrece la cârciuma “La imigrantul fericit“. Ameţiţi de băutură şi însoţiţi de trei frumoase profesioniste, cei trei ajung în faţa casei unei ţigănci, care le citeşte în palmă şi le spune că vor muri curând, în condiţii ciudate. Nimeni nu ia în serios prezicerea, până când lucrurile încep să se întâmple aşa cum li s-a spus. Lionel Frunză este ultimul şi are timp să se pregătească.
Adrian Lustig a scris scenariul după propriul roman şi a fost producătorul filmului.

Am scris o comedie "mortală", nu neagră   

„Adevărul“: De ce sunt funeraliile fericite?

Adrian Lustig: Ador să fac câte un oximoron în titluri, ca să atrag publicul. Aşa a fost şi la „Nunta mută“. Sursa este romanul „Funeralii fericite“, după care s-a făcut filmul, în care, la sfârşit, personajul principal primeşte un tort, pe care, în loc să scrie "Aniversare fericită" scrie „Funeralii fericite“.

Interviu Adrian Lustig, scenaristul filmului „Funeralii fericite“

E prima comedie neagră pe care o faceţi?
Eu aş spune comedie mortală, pentru că epitetul are un sens ambiguu în acest film şi e mai aproape de adevăr. Comedia neagră e mult mai cinică şi foarte aproape de publicul cu flegmă englezească. Ăsta e un film românesc şi, chiar dacă are pe alocuri accente de comedie neagră, nu l-aş caracteriza chiar aşa.

Personajele sunt imigranţi din mai multe ţări. De ce aţi ales acest conglomerat uman?  
Am vrut ca filmul să se petreacă în resturile Turnului Babel, din care a mai rămas doar parterul şi acolo s-a amenajat o cârciumă, “La imigrantul fericit”. Această poveste a imigranţilor este generată de dorinţa de a avea o lume cât mai pestriţă şi o ambianţă universală. Ceea ce se petrece în film poate să se petreacă în orice colţ de lume, dar, pentru că se petrece în România şi este vorbit în româneşte, umorul e de sorginte românească. Totul e luat în uşor, şi viaţa, şi moartea, şi totul. Construcţia pleacă de la ideea că nu putem scăpa de ce ne e scris. Tag line este "Nu murim când vrem noi, dar nici când vor alţii" şi exact asta e povestea filmului.

"Trebuia să fie filmat în Franţa, dar a dat criza economică peste noi"

Aţi respectat scenariul iniţial?
Povestea realizării filmului este un pic mai complicată. Filmul, ca şi romanul, se petrecea în Franţa, trebuia să fie regizat de Horaţiu Mălăele şi vorbit în franceză, dar a dat, ca şi în film, criza economică peste noi. N-au mai fost bani să-l facem în Franţa şi, atunci, scenariul original, care a câştigat concursul de la CNC, a fost modificat în proporţie de 30%. Avantajul meu este că regizorul filmului este marele actor Horaţiu Mălăele şi, înainte de a începe filmările, timp de două săptămâni, am stat la masă şi el a interpretat toate rolurile din film. Când am început să filmăm, totul era bătut în cuie. Din aceleaşi constrângeri economice, am făcut filmul în 19 zile, care este aproape un record. Recordul e deţinut de “Minte-mă frumos”, care a fost filmat în 15 zile şi a fost pe locul 1 în box office.

Aici, toţi suntem buni. Testul e în străinătate

Cum poţi să evaluezi succesul unui film?

Proba este cum merge filmul în străinătate, şi nu mă refer neapărat la festivaluri. Filmul nostru precedent, "Nunta mută" a avut de 7 ori mai mulţi spectatori în Franţa decât în România. E al doilea cel mai vizionat film românesc din Franţa, după “4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” al lui Cristian Mungiu, care a luat Palme D’Or la Cannes. A fost vândut în 31 de ţări. E pe locul 2 ca succes comercial în străinătate. În târguşorul nostru, aici, toţi suntem buni.

Producător de conjunctură

La filmul ăsta aveţi un dublu rol - scenarist şi producător. De ce vi l-aţi asumat pe cel de producător?
Mi-am asumat rolul de producător pentru că un scenariu care câştigă la concursul CNC are un termen până la începerea filmărilor. Exista posibilitatea să fie depăşit acest termen, aşa că am hotărât să-l produc eu. E foarte captivant, dar e un stress extraordinar. Dacă n-ar fi şi bani implicaţi, ar fi o plăcere să fii producător, numai că, în timp ce la teatru, după premieră, mai poţi să schimbi ceva, iar bugetul este cât 5-10% din bugetul unui film, cinematografia e o industrie. Ne-am mişcat foarte repede, am avut o echipă extraordinară. Dacă un film e bine pregătit în perioada de preproducţie, sunt şanse să-l filmezi până la termenul fixat.

Fără banii de la CNC, s-ar mai putea face film în România?
Nu. Nu s-ar face decât filme comerciale, realizate într-un termen foarte scurt şi cu şanse mari să facă ratinguri mari când e difuzat la posturile de televiziune, cum e cazul filmului "Minte-mă frumos", care a fost făcut fără bani de la CNC şi a mers la sigur. La noi, încă e o situaţie onorabilă. În Ungaria, anul trecut, nu s-a făcut niciun film.

Cum a funcţionat relaţia dumneavoastră cu Horaţiu Mălăele?
Foarte bine. Suntem la al doilea film. Horaţiu a regizat şi piesa mea de teatru "Nepotu'". Când ne apucăm de un film, ştim distribuţia, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Marele avantaj este că eu sunt foarte maleabil. Dacă e ceva de schimbat, dacă pe platou trebuie schimbată o replică, pentru că una e să o scrii şi alta e să se joace în decor, imediat schimb, ca să se audă bine. Cu Sergiu Nicolaescu, deşi mă duceam în fiecare zi la filmare, scenariul era bătut în cuie. Dacă mai încercam să schimb ceva în timpul filmărilor, îmi spunea tot timpul că “trebuia să te gândeşti înainte”.

"Am avut o echipă foarte bună"

Cum aţi construit echipa?
Eu am fost producător de conjunctură, sunt scenarist şi regizorul decide asupra filmului. Ca operator, a fost clar de la început că îl luăm pe Viorel Sergovici, care, pe lângă faptul că e foarte talentat, este şi extraordinar de eficace. Are şi echipa de lumini foarte bună, cea condusă de Lucian Diaconu. La costume, am lucrat cu Maria Miu, care a făcut costume pentru multe piese regizate de Horaţiu. Are o imaginaţie extraordinară şi pentru personajele suprarealiste era nevoie de costume speciale, pe care Maria le-a pictat mai întâi, iar Horaţiu şi-a dat acordul. Pentru decoruri, am lucrat cu Mihai Dorobanţu, care a găsit soluţii extraordinare, ţinând cont de faptul că timp de 11 zile am filmat în platou. În scenariu era scris că, pe măsură ce înaintează povestea, garsoniera personajului principal  se micşora, iar aparatamentul lui Lili se mărea. Aici am făcut un compromis, pentru că era mult prea complicat. A găsit tot felul de soluţii. Scena care pare filmată în Napoli a fost trasă în centrul istoric. În scenariu era şi un chinez. Ca să vedeţi până unde a mers cu perfecţiunea scenograful Mihai Dorobanţu, trebuie să povestesc despre cartonul pe care îl purta chinezul. M-a întrebat ce să scrie pe carton şi eu am zis “Mi-e dor de China”. El a scris ceva, nimeni nu putea să verifice. Când a venit chinezul la filmare, l-am întrebat ce scrie pe carton şi mi-a zis “Mi-e dor de China”. Mihai mi-a spus că a intrat pe internet şi a găsit ideogramele respective. Apropo de acest personaj, numai un chinez putea să sară de la etajul 24 şi să plece pe picioarele lui. Am vrut să am toate naţiile pământului în acest film şi de aceea am ales un chinez. Am avut şi o echipă foarte tânără pentru efecte speciale, cea a lui Ştefan Cios. Scena în care pare că sunt mii de oameni în platou a fost filmată cu 80 de figuranţi.

"Când scriu, văd faţa actorului şi îi aud vocea"

Aţi făcut casting? Cum aţi ales actorii?
Eu scrisesem rolul pentru Horaţiu şi i-am spus că, dacă nu poate să joace, nu mai facem filmul. La "Nunta mută", care era primul lui film ca regizor, în perioada de preproducţie, am scris pentru el trei roluri. La fiecare îmi spunea că nu o să aibă timp să joace, apoi se răzgândea. Au fost trei personaje care nu erau în scenariul iniţial şi au apărut pentru el, dar nu le-a jucat. Fiind o poveste din anii ’50, machiajul dura extrem de mult, aşa că a zis că nu poate să joace. Actorii din distribuţie sunt prietenii noştri, care au jucat fie în regia lui, fie în piese scrise de mine. Au fost două excepţii. Una este Igor Caras Romanov, care e Artist al poporului în Republica Moldova, care a jucat în "Azilul de noapte" la Teatrul Metropolis şi pe care l-a văzut cineva şi i l-a recomandat lui Horaţiu. Ne-a plăcut foarte mult şi l-am luat în echipă. A doua excepţie, care n-a fost de la început în distribuţie, este Mihai Gruia Sandu. Am ştiut că îl vrem în echipă, dar nu mai colaborase până atunci cu Horaţiu şi a fost foarte bun.

În film joacă şi Crina Semciuc, care debutase în "Leonce şi Lena", în regia lui Horaţiu, Tony Zaharia, care a jucat în “Minte-mă frumos”, Meda Victor, care a debutat în “Nunta mută”. Lucrăm cu oameni despre care ştim că ne iubesc şi vor da totul în film. În străinătate, pentru filmul “Amour”, care  a luat Palme D’Or în 2012 şi Oscar pentru Cel mai bun film străin, Emmanuelle Riva, care jucase în "Hiroshima, mon amour", la 82 de ani, a dat probă cu încă patru actriţe, pentru că regizorul Michael Haneke a zis că n-a văzut-o în niciun film. La noi, dacă îi spui unui actor cunoscut că trebuie să dea probă, e considerată o jignire. Probele se dau ca să vezi cum eşti în relaţia cu ceilalţi actori. Noi n-am dat probe, pentru că îi cunoşteam pe actori şi, de multe ori, când scriu pentru un film cu Horaţiu, ştiu dinainte cine va juca şi mi-e mai simplu să scriu, pentru că îi văd faţa şi îi aud vocea actorului.

Nu ştim cât de bine va ieşi filmul, dar am avut cel mai bun catering

Aveţi vreo amintire specială ca producător?
Îmi e greu să spun o amintire care să iasă din rând, pentru că s-a filmat 12-14 ore pe zi. Horaţiu era în cadru, iar eu stăteam la video assist. A fost totul aşa de tensionat, că nu am amintiri speciale. A fost singurul film românesc în care toată lumea a fost plătită la zi. Era o fericire pe platou. Gluma noastră favorită era că "nu ştim cât de bine va ieşi filmul, dar am avut cel mai bun catering".

"La teatru, lumea vine şi pentru autor"

Ce vă oferă mai multă satisfacţie ca scriitor – romanul, piesele de teatru sau  scenariul de film?
Acum vreau să scriu o piesă, pentru că, într-o piesă, totuşi, dramaturgul e important. Nimeni nu ştie cine a scris scenariul unui film. Noi, între noi, ne mai ştim. Dacă mă puneţi să spun un nume din ultimii zece deţinători ai Oscarului pentru scenariu, eventual îmi amintesc unul. Lumea vine la cinematograf pentru actori şi regizor. Pe scenarist, nu-l ştie nimeni. La teatru, dacă reuşeşti să-ţi faci un nume, lumea vine şi pentru autor. În plus, la teatru e contactul direct. Eu, dacă sunt deprimat sau nu mi-e bine, mă duc şi văd un spectacol de-al meu la Teatrul de Comedie şi mă încarc cu energie pentru o săptămână. Acum, trebuie să termin o piesă, bineînţeles o comedie. În ceea ce priveşte comedia e foarte uşor, mai ales la teatru. Americanii de pe Broadway spun că, dacă în primele trei minute nu se râde, tragi cortina şi e un fiasco. Roman nu ştiu dacă o să scriu prea curând, pentru că eu, înainte de ’90, am fost unul dintre cei mai bine vânduţi autori. Am avut un roman, "Un băiat ura o fată", la Editura Eminescu, care s-a vândut într-o sută de mii de exemplare, în două săptămâni. Acum, dacă reuşesti să vinzi 2500 de exemplare, e mare succes de librărie. Pentru 2500 de oameni, eu nu scriu.

"Vom face un film despre Vittorio de Sica"

Ce aţi mai plănuit cu Horaţiu Mălăele?
În ceea ce priveşte filmul, am un proiect cu Horaţiu Mălăele, dar să vedem cum adunăm banii. Acţiunea se petrece în Italia şi e vorba despre celebrul regizor şi actor Vittorio de Sica, când era tânăr, la 29 de ani. E o poveste foarte frumoasă. Horaţiu mi-a spus că e cel mai bun lucru scris de mine şi citit de el. Am vrut să-l începem în toamnă. Dacă suntem norocoşi, îl vom face în primăvara următoare.