Actriţa Asia Argento îl acuză pe regizorul „Fast and furious“ de abuzuri sexuale: „M-am trezit dimineaţa dezbrăcată în patul lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa italiană Asia Argento, una dintre liderele mişcării #MeToo, îl acuză de abuzuri sexuale pe Rob Cohen, regizor american, realizatorul peliculei ''Fast and furious'', într-un interviu publicat vineri în Corriere della Sera, potrivit AFP.

Actriţa şi regizoarea, în vârstă de 45 de ani, a fost una dintre primele voci care au denunţat abuzurile sexuale în industria cinematografiei, contribuind la lansarea campaniei #MeToo. Aceasta a mărturisit de asemenea în 2017 că a fost violată de producătorul american Harvey Weinstein în 1997, pe când avea 21 de ani.

În interviul acordat vineri cotidianului italian, actriţa a denunţat o agresiune sexuală săvârşită de Rob Cohen în 2002. '„Este pentru prima dată când vorbesc despre Cohen. A abuzat de mine după ce m-a făcut să beau GHB, avea o sticlă întreagă'', a spus ea referindu-se la substanţa supranumită ''drogul violului'', scrie Agerpres.

„La vremea respectivă, nu prea ştiam ce era. M-am trezit dimineaţa dezbrăcată în patul lui'', a adăugat aceasta, precizând că această agresiune s-a produs pe când juca în filmul ''xXx'', regizat de Rob Cohen, alături de Vin Diesel şi Samuel L. Jackson.

Asia Argento a confirmat pentru AFP autenticitatea interviului. Un purtător de cuvânt al lui Rob Cohen a negat vineri acuzaţiile aduse.

„Domnul Cohen neagă categoric acuzaţiile de agresiune sexuală total false lansate la adresa sa de Asia Argento'', a precizat acesta într-un comunicat transmis AFP.

''În perioada în care au lucrat împreună, au avut o relaţie excelentă de muncă, iar domnul Cohen a considerat-o prietena sa, ca atare această acuzaţie, care se referă la anul 2002, este deconcertantă, mai ales dacă ţinem cont de tot ceea ce s-a spus despre ea în aceşti ultimi ani'', a adăugat el.

Asia Argento a fost la rândul ei acuzată în 2018 de agresiune sexuală de actorul american Jimmy Bennett pentru incidente petrecute într-un hotel din California pe când acesta avea 17 ani. După ce iniţial a negat existenţa oricărei relaţii sexuale cu acel tânăr, actriţa a retractat ulterior, negând cu toate acestea versiunea prezentată de Jimmy Bennett.

În replică la unele informaţii apărute în presă potrivit cărora ar fi virat 380.000 de dolari în contului tânărului actor american, Asia Argento a explicat că partenerul ei de la vremea aceea, renumitul bucătar Anthony Bourdain, i-a oferit această sumă pentru a ''răspunde cu compasiune cererilor de sprijin'' economic exprimate de Jimmy Bennett.

Noile acuzaţii formulate de actriţa italiană sunt menţionate într-o carte care va fi lansată pe 26 ianuarie în Italia, ''Anatomia di un cuore selvaggio'' (''Anatomia unei inimi sălbatice'').

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite