VIDEO Divertişii, rupţi între TVR şi Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamnă, o parte a grupului Divertis – echipa Land of Jokes – va realiza emisiunea „Distractis“ la postul public. Toni Grecu şi „Serviciul Român de Comedie“ rămân la postul lui Sârbu. Din „Distractis“ fac parte Ioan Gyuri Pascu, Cristian Greţcu, Silviu Petcu, Doru Antonesi, Cătălin Mireuţă, Doru Pârcălabu, Florin Constantin, Paula Chirilă.

Începând din această toamnă, echipa care a realizat la Pro TV emisiunea „Land of Jokes" va intra în grila postului public de televiziune cu o nouă producţie. Surse din TVR au precizat că negocierile dintre cele două părţi sunt avansate, dar contractul încă nu a fost semnat, dată fiind perioada de concedii.

Fosta echipă „Land of Jokes“



Potrivit paginademedia.ro, emisiunea se va numi „Distractis" şi va fi transmisă duminica, în intervalul de maximă audienţă. Contactat de „Adevărul", Ioan Gyuri Pascu a declarat că nu se află în Bucureşti şi nu este la curent dacă „băieţii au semnat sau nu contractul. În această perioadă am fost plecat şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Ştiam că au avut negocieri cu cei de la TVR dar nu am idee cum s-au finalizat. Toată lumea mă sună pe mine, mă crede un fel de şef de trib, dar nu este aşa. Nu există nicio «aripă Gyuri Pascu», aşa cum scriu unii. Atunci când am plecat de la Antenă, în 2007, convenţia mea cu colegii a fost ca eu să îmi văd de proiectele mele, de teatru şi muzică, şi dacă ei cred că pot să particip la vreunul dintre proiectele lor, voi veni cu mare plăcere. Şi am venit, cu «Nemuriciul», la «Land of Jokes», la Pro TV", a declarat prin telefon Gyuri Pascu.

Pascu a mai precizat că deşi sunt două echipe separate care realizează producţii independente, „nu este vorba de o scindare în sensul că ne-am fi certat sau ceva de genul acesta. Dacă a fost o separare, a fost de comun acord. Colegii de la „Land of Jokes" m-au chemat să fac producţia cu Nemuriciul, la fel de deschisă este şi relaţia mea cu Toni", a mai spus Ioan Gyuri Pascu.

Divertis, un brand folosit „la comun"

În ceea ce priveşte brandul Divertis, „trunchiul" din care s-au desprins cele două ramificaţii, „Land of Jokes" şi „Serviciul Român de Comedie", acesta este un „bun" comun şi va fi folosit atunci când se vor reuni toţi cei 12 membri ai trupei Divertis. „Iniţial, brandul Divertis a fost înregistrat la OSIM pe numele meu, pentru că eu am înfiinţat grupul, dar ulterior l-am înscris pe numele celor 12 membri Divertis", a precizat Toni Grecu, liderul „aripii" „Serviciul Român de Comedie", de la Pro TV. „Ne vom folosi de el când ne vom reuni toţi, când va fi un proiect complet Divertis", a confirmat şi Ioan Gyuri Pascu. 

Divertis s-a remarcat de-alungul anilor prin sarcasmul şi ironia necruţătoare la adresa tarelor societăţii româneşti contemporane. Aberaţiile politicienilor, aroganţa, micimea şi autosuficienţa vedetelor de carton au fost sancţionate prin ironie corozivă şi umor acid de cea mai bună calitate. Udrea, Băsescu, Boc, dar şi oameni de afaceri precum Sorin Ovidiu Vîntu sau Dinu Patriciu au fost parodiaţi în scheciurile umoristice de la „Land of Jokes".

Aceeaşi filosofie de ani de zile

Cum se va împăca această filosofie a grupului „Distractis", la TVR, cu posibilele sugestii din partea conducerii de a o lăsa mai moale cu ironizarea anumitor personaje politice? Gyuri Pascu este relaxat din acest punct de vedere: „Nu cred că aceasta va fi o problemă. Niciodată nu am fost aserviţi cuiva. Înainte de 1989 riscam foarte mult şi făceam aluzii foarte periculoase la adresa regimului de atunci. Cum să ne repliem acum? Niciodată nu o să facem  rabat de la crezul nostru. Este ridicol! Atâta vreme cât este specificat în contract neamestecul în conţinutul programelor, nu văd cine ar putea să ne spună ce şi cum să nu facem. Nu îi văd în stare pe băieţii mei să pună botul, ca să mă exprim aşa, la sugestii de genul acesta", a punctat Ioan Gyuri Pascu.

"Înainte de 1989 riscam foarte mult şi făceam aluzii foarte periculoase la adresa regimului de atunci. Cum să ne repliem acum? Niciodată nu o să facem  rabat de la crezul nostru."
Ioan Gyuri Pascu
umorist

Ambele emisiuni au avut audienţe bune

image



Cele două producţii, „Serviciul Român de Comedie" şi „Land of Jokes", au fost difuzate în prime time, la Pro TV, duminică seara. Ambele au realizat audienţe comparabile, diferenţele fiind nesemnificative. Faptul că Pro TV a renunţat la „Land of Jokes" nu îi provoacă nedumeriri lui Gyuri Pascu. „Orice televiziune comercială are interesul să investească cât mai puţin în punctul de rating. Probabil că emisiunea aceasta era prea costisitoare, ca investiţie în punctul de rating, în raport cu concurenţa. Este mai convenabil să dai trei lei pe un reality show. Din punct de vedere al calităţii artistice este un mare păcat", a declarat Gyuri Pascu. „Când mă uit la Prima sau la Kanal D şi văd ce se varsă acolo... Reality showuri cu nora, reality showuri cu soacra... Eu nu mă pot uita la televizor mai mult de un minut. Am văzut o secvenţă cu o amantă care cerea socoteală unui soţ. Eu nu ştiu cum se fac aceste emisiuni, dar îmi închipui că dacă îi dai unei soacre 300 de lei ea este în stare să facă orice - şi-a asigurat mâncarea pe o săptămână. Sincer, mi se pare trist pentru copiii noştri şi pentru ceea ce urmează. Din fericire, avem alternative, mai există cinematograf, muzică, teatru, nu eşti obligat să te uiţi la TV", a concluzionat artistul.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite