Prinţul Harry spune că reţelele de socializare alimentează o „criză a urii” şi lansează un apel către companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Harry al Marii Britanii a afirmat că reţelele de socializare alimentează o „criză a urii” şi a lansat un apel către companii să-şi regândească rolurile atunci când îşi fac publicitate în social media.

Într-un editorial publicat în revista de afaceri americană Fast Company intitulat „Reţelele de socializare ne dezbină. Împreună, le putem reforma”, Harry a menţionat că, împreună cu soţia sa, Meghan, şi-au petrecut ultimele săptămâni contactând lideri din domeniul afacerilor şi directori de marketing şi discutând această temă, relatează Agerpres.

„O asemenea companie are şansa de a reconsidera rolul pe care îl are în finanţarea şi susţinerea platformelor online şi care au contribuit, alimentat şi creat condiţiile pentru o criză a urii, o criză de sănătate şi o criză a adevărului”, a scris Harry. El nu a precizat însă numele concret al niciunei companii.

Prinţul Harry, nepotul reginei Elisabeta a Marii Britanii, a făcut un apel la comunităţile online de a se „defini mai degrabă cu compasiune, decât cu ură; prin adevăr, în loc de dezinformare; prin echitate şi toleranţă în loc de nedreptate şi discursuri alarmiste; printr-un discurs liber şi nu printr-un discurs folosit pe post de armă”.

Harry şi Meghan, care au deţinut anterior titlul de duce şi ducesă de Sussex, locuiesc acum în Los Angeles după ce au renunţat în martie la rolurile din familia regală pentru a-şi construi noi cariere. Cei doi s-au mutat din Marea Britanie după creşterea ostilităţii din media la adresa lor.

Într-un discurs susţinut luna trecută, Meghan a îndemnat adolescentele şi tinerele femei să contracareze comentariile online negative, uneori „dureros de gălăgioase”, printr-o atitudine pozitivă.

În editorialul său, prinţul Harry a îndemnat companiile să-şi folosească bugetele de publicitate „pentru a solicita schimbarea acelor activităţi care oferă un loc şi un instrument sigur de propagare a urii şi a dezbinării”.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite