Povestea din spatele fotografiei cu Harry şi Meghan care s-a viralizat după prima apariţie din Londra post Megxit: „E una la un milion“

Povestea din spatele fotografiei cu Harry şi Meghan care s-a viralizat după prima apariţie din Londra post Megxit: „E una la un milion“

Meghan şi Harry, desprinşi dintr-un film romantic FOTO EPA-EFE

Ducii de Sussex au revenit în Marea Britanie pentru ultimele angajamente în calitate de membri seniori ai familiei regale, iar un instantaneu cu ei a făcut înconjurul lumii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prinţul Harry (35 de ani) şi ducesa Meghan Markle (38 de ani) nu au făcut prea multe declaraţii la evenimentul Endeavour Fund Awards, care marchează revenirea lor în Londra pentru ultimele lor îndatoriri regale înainte de retragerea oficială de la finalul lunii. 
 
„Sunt foarte încântată să fiu din nou în Marea Britanie“, a precizat ducesa de Sussex, în timp ce soţul ei a adăugat: „Sunt mândru să-mi slujesc regina şi ţara“. 
 
Însă nu a fost nevoie de prea multe cuvinte, fotografiile vorbind de la sine. Una în mod particular s-a evidenţiat. Este vorba de un instantaneu romantic care s-a viralizat în scurt timp. Luminaţi de farurile auto şi de bliţul foto, Harry şi Meghan se privesc zâmbind, ţinându-se de mână sub umbrelă. Cadrul pare desprins dintr-un film hollywoodian romantic. 
 
Imaginea a fost imortalizată de Samir Hussein, fotograful oficial al familiei regale britanice şi unul dintre cei mai premiaţi din domeniu. El a povestit pentru GQ Magazine cum a surprins momentul. 
 
„Nu aveam deloc speranţe din cauza ploii. Era clar că Harry şi Meghan vor fi sub o umbrelă, ceea ce diminuează foarte mult şansele de a face fotografii reuşite. Habar nu aveam că toate aceste elemente, de fapt, se vor îmbina într-un mod atât de spectaculos şi vor produce un portret atât de frumos. În timp ce se îndreptau spre mine, am observat un bliţ din mulţime. Mi-am dat seama imediat că în momentul în care bliţul va pica în spatele lor va crea o imagine dramatică. Am avut doar câteva secunde la dispoziţie să surprind felul minunat în care îşi zâmbeau. Am descărcat imediat imaginea şi am ştiut imediat că e o fotografie cu adevărat specială. I-am fotografiat pe membrii familiei regale timp de 12 ani, dar această imagine este ceva unic. Este una la un milion, foarte rar se întâmplă ca toate elementele pe care şi le poate dori un fotograf să se reunească – lumină excelentă, cadru perfect, un simbolism puternic şi protagonişti uimitori. Este o fotografie magică de care sunt extrem de mândru“. GALERIE FOTO 
 
Ducii de Sussex îşi vor începe noua viaţă în afara familiei regale britanice pe 31 martie, când în mod oficial nu vor mai avea statut de membri seniori ai monarhiei. În săptămânile ce urmează ei vor duce la bun sfârşit ultimele îndatoriri regale, urmând să se întoarcă apoi în Canada, unde locuiesc alături de fiul lor, Archie. 
 

Când şi de ce „au demisionat“ ducii de Sussex din familia regală 

Amintim că prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan, au anunţat pe 8 ianuarie că renunţă la rangul de membri seniori ai familiei regale britanice pentru a-şi câştiga independenţa financiară. Mai exact, acest lucru înseamnă că nu vor mai primi indemnizaţie de la bugetul statului şi, prin urmare, nu vor mai fi obligaţi să îndeplinească îndatoriri regale. Ei au precizat că vor să aibă propriile joburi şi să-şi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord, însă au subliniat că vor continua să o susţină „pe deplin“ pe regina Elisabeta. 
 
Cu regret, suverana Marii Britanii a consimţit, pe 13 ianuarie, să le permită nepotului ei şi soţiei acestuia „o nouă viaţă“, acordându-le „o perioadă de tranziţie“ către rolurile part-time. Pe 18 ianuarie, Palatul Buckingham a anunţat că Harry şi Meghan vor renunţa la titlurile de „Alteţa Sa Regală“, nu vor mai primi fonduri publice, nu vor mai întreprinde acţiuni în numele Coroanei şi vor înapoia cele 2,4 millioane de lire din bani publici folosite pentru renovarea conacului Frogmore, care va rămâne în continuare reşedinţa cuplului din Marea Britanie.
 
În primele declaraţii publice după anunţul făcut de bunica sa, prinţul Harry şi-a exprimat „tristeţea profundă“ şi a spus că decizia de a renunţa la statutul de membri seniori ai casei regale nu fost una uşoară şi a venit după „multe luni de discuţii şi mulţi ani plini de provocări“. În plus, Harry a mărturisit că şi-ar fi dorit să mai aibă posibilitatea de a avea îndatoriri regale în regim part-time.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările