Florin Călinescu, despre prezenţa lui Liviu Dragnea la congresul socialiştilor europeni de la Madrid: „Nu rămâi tu acolo cu toată echipa ta de căpşunari?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Călinescu FOTO Pro TV
Florin Călinescu FOTO Pro TV

Actorul şi vedeta de televiziune Florin Călinescu (62 de ani) a comentat cu privire la discursul ţinut de liderul PSD Liviu Dragnea la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni de la Madrid.

Florin Călinescu continuă seria mesajelor dure la adresa liderului PSD Liviu Dragnea (52 de ani). De această dată, vedeta Pro TV a comentat cu privire la discursul pe care Dragnea l-a ţinut la Madrid, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES). 

Astfel, actorul i-a transmis, în stilul caracteristic, un mesaj în care îl invită să rămână în Spania, „cu toată echipa lui de căpşunari“. 

„Crezând că e ceva de ciordit prin Spania, Liviulică a încercat un holdup la Congresul Socialiştilor Europeni. Adică exact în locaţia unde el nu avea ce căuta. A bâiguit doi mici şi un ţap cu bere... evident şi aproximativ în limba Teldrum. Oricum, străineste nu ştie. Ăia, adică Timmermans şi compania nici nu şi-au atârnat casetofoanele de urechi să priceapă tâmpeniile anonimului teleormănean. A venit şi răspunsul. Adică nu merge cu nemerniciile pe care Liviulică le încearcă acasă. Fraiere, nu rămâi tu acolo cu toata echipa ta de căpşunari cu care te-ai prezentat?“,a scris pe Facebook Florin Călinescu. 

În plus, vedeta de televiziune a comentat şi momentul stânjenitor prin care a trecut prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, în cadrul congresului, unde a fost tratată cu răceală de Frans Timmermans, unul dintre cei mai influenţi politicieni din Europa. 

„Ca bărbat, dl. Timmermans a fost oleacă nepoliticos, trecând pe lângă dl Viorica prin nebăgare de seamă. Având în vedere însă, minciunile pe care dl. Viorica le înşiră în folosul lui Liviulică, asta e tratamentul corect. În mod normal, după o treabă ca asta, nu mai ieşi din casă, decât de Halloween“, a completat Călinescu.

Un filmuleţ postat pe contul oficial de Twitter al Partidului Socialiştilor Europeni arată cum Viorica Dăncilă a fost „pasată“ de Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi unul dintre cei mai importanţi lideri ai socialiştilor europeni. 

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost invitat să vorbească la Congresul Socialiştilor Europeni, de la Madrid, unde a avut o intervenţie în cadrul panelului legat de echitate în Europa.

    

Livu Dragnea a fost singurul invitat care nu a vorbit într-una din limbile de mare circulaţie, aşa cum au făcut majoritatea invitaţilor, arată o corespondenţă pentru Libertatea. Cei mai mulţi au ales să vorbească în engleză, indiferent de ţara de origine. Un alt invitat a mai vorbit în franceză, iar un altul în spaniolă. 

„Voi începe să vorbesc în limba mea, pentru ca oamenii din ţara mea să înţeleagă”, a explicat el în faţa delegaţilor. Liderii PES nu au ascultat traducerea „Suntem după 15 ani de dominaţie a Dreptei care a distrus valori, speranţe şi destine. Trebuie să le spunem tuturor cum Dreapta a distrus Europa”, şi-a început Dragnea discursul în română. 

Liviu Dragnea, apostrofat

În tot acest timp, foarte puţini dintre cei din sală şi-au pus căştile pentru a asculta traducerea. Nici chiar candidatul PES la şefia Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu a ascultat. Nu avea căştile la urechi, iar la un moment dat a fost atent mai degrabă la telefon. 

         

La finalul discursului său, în timp ce cobora de pe scenă, eurodeputatul S&D Ana Gomes, din Portugalia, l-a huiduit pe Liviu Dragnea. „Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a spus Ana Gomes. Mesajul a fost transmis în spaniolă. Eurodeputatul a confirmat, pentru Libertatea, că ea este cea care a strigat şi că acesta a fost mesajul ei.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite