Daniel Day-Lewis dezvăluie motivele pentru care a renunţat la actorie: „Mă simţeam copleşit de tristeţe“

Daniel Day-Lewis dezvăluie motivele pentru care a renunţat la actorie: „Mă simţeam copleşit de tristeţe“

Daniel Day-Lewis a explicat motivele pentru care a renunţat la actorie FOTO Guliver/Getty Images

Actorul britanic Daniel Day-Lewis, premiat de trei ori cu Oscar, a vorbit despre motivul pentru care s-a retras din actorie, precizând că a luat decizia după filmările pentru „Phantom Thread“ în urma cărora a început să sufere de depresie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna iunie, Day-Lewis, în vârstă de 60 de ani, cel care a câştigat trei premii Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol principal, a anunţat că „Phantom Thread“, care va avea premiera pe 25 decembrie, va fi ultimul său film.
 
„Înainte de a lucra la acest film, nu am ştiut că mă voi retrage din actorie. Paul (regizorul Paul Thomas Anderson - n.r.) şi cu mine râdeam mult înainte de a face acest film. Apoi ne-am oprit amândoi din râs, pentru că ne simţeam copleşiţi de tristeţe. Ne-a luat prin surprindere. Nu am realizat ce am creat. Era dificil să trăim cu asta. Şi încă este“, a spus Daniel Day-Lewis, într-un interviu pentru W Magazine, citat Daily Mail. 
 
Day-Lewis s-a mai gândit şi în alte dăţi să se retragă din actorie, dar a precizat că de această dată decizia lui este finală.
 
„Faptul că nu vreau să văd filmul («Phantom Thread») are legătură cu decizia mea de a mă retrage din actorie, dar acesta nu este motivul pentru care tristeţea a venit să rămână. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce am spus povestea şi nu prea ştiu de ce“, a spus actorul, scrie News.ro.
 
„Detest să folosesc cuvântul devenit clişeu «artist», dar ceva în legătură cu responsabiliatea artistului m-a afectat. Am nevoie să cred în valoarea a ceea ce fac. Activitatea poate părea vitală. Irezistibilă, chiar. Şi dacă publicul o crede, pentru mine este suficient. Însă, în ultima vreme, nu este cazul“, a adăugat el.
 
Daniel Day-Lewis a vorbit şi despre viaţa lui după ce a renunţat la actorie, spunând că încă nu se simte mai bine.

Danile Day-Lewis FOTO Getty Images
 
„Încă simt o mare tristeţe. Şi este normal să simt aşa. Am fost interesat de actorie încă de la vârsta de 12 ani şi atunci orice altceva în afară de teatru se afla în umbră pentru mine. Acum vreau să explorez lumea într-un mod diferit“, a spus el.
 
Retragerea lui Daniel Day-Lewis, anunţată în exclusivitate de „Variety“, a luat prin surprindere Hollywood-ul, mai ales că la momentul respectiv actorul nu şi-a motivat decizia, purtătorul său de cuvând precizând doar că este vorba de o hotărâre personală. 
 
„Daniel Day-Lewis nu va mai lucra ca actor. El le este profund recunoscător tuturor colaboratorilor săi şi publicului care l-au susţinut de-a lungul atâtor ani. Aceasta este o decizie personală şi nu vor mai exista alte comentarii pe marginea acestui subiect“, a explicat reprezentantul actorului.
 
Daniel Day-Lewis, care în cariera sa de peste patru decenii a interpretat preşedinţi, scriitori şi bandiţi, va apărea pentru ultima dată pe marile ecrane în drama „Phantom Thread“, care va avea premiera pe 25 decembrie. Filmul, a cărui acţiune este plasată în lumea modei din Londra anilor ’50, marchează noua colaborare a actorului cu regizorul Paul Thomas Anderson, cel care a realizat şi „There Will Be Blood“, pentru care Day-Lewis a fost recompensat cu Oscar în anul 2007.

Daniel Day-Lewis joacă rolul unui renumit designer care, alături de sora lui, interpretată de Lesley Manville, se află în centrul modei britanice. Viaţa lui este perturbată de apariţia unei femei, jucată de Vicky Krieps. Ea îi devine muză şi iubită.

 
Născut pe 29 aprilie 1957, în Marea Britanie, Daniel Day-Lewis este singurul artist care a câştigat trei statuete Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol principal. El a fost recompensat pentru portretizarea preşedintelui american Abraham Lincoln din filmul „Lincoln“, regizat de Steven Spielberg, pentru rolul minerului amărât transformat într-un mare magnat al ţiţeiului din „There Will Be Blood“, regizat de Paul Thomas Anderson, şi pentru interpretarea scriitorului şi artistului Christy Brown din „My Left Foot“, al lui Daniel Plainview. De asemenea, Day-Lewis a mai primit alte două nominalizări la Premiile Academiei American de Film pentru rolurile din „Gangs of New York“ şi „In the Name of the Father“.
 

Foarte apreciat mai ales pentru intensitatea cu care îşi joacă rolurile şi pentru versatilitate, starul britanic este cunoscut şi pentru faptul că îşi depăşeşte întotdeauna limitele umane şi actoriceşti. Acordă un devotament extrem şi constant personajelor sale şi îşi rezervă perioade deosebit de îndelungate pentru a se documenta şi a pregăti fiecare rol, scrie şi News.ro.

Day-Lewis a învăţat limba cehă pentru a-l juca pe doctorul afemeiat din „The Unbearable Lightness of Being“, a ascultat numai muzica lui Eminem pentru a-şi canaliza furia în „Gangs of New York“ şi a mers doar în scaun cu rotile pentru „My Left Foot“, unde l-a jucat pe Brown, scriitorul şi pictorul născut cu paralizie cerebrală şi capabil să-şi mişte doar piciorul stâng.


„Nu dezmembrez părţile componente ale unui personaj, le lucrez şi apoi la asamblez la loc cu şuruburi şi gata rolul“, spunea Day-Lewis în 2012, discutând despre „Lincoln“. „Încerc să permit lucrurilor să se întâmple încet, de-a lungul unei perioade de timp mai lungi, iar dacă sunt norocos, încep să aud o voce care mă ghidează.“ „Lucrez într-un anumit fel şi nu am simţit niciodată nevoia de a-l explica sau de a mă scuza pentru asta“, mai spunea actorul potrivit The Independent.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările