Ştefan Bănică Jr. a fost internat de urgenţă la Floreasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Bănică Jr., în vârstă de 50 de ani, a fost internat pe secţia de chirurgie a Spitalului de Urgenţă Floreasca, acuzând dureri abdominale.

În prezent, cântăreţul se află sub supravegherea medicilor şi este supus unor investigaţii pentru a determina cauza durerilor abdominale, scrie Mediafax

„Este internat la domnul profesor Mircea Beuran pe secţia de chirurgie şi nu doreşte să fie furnizate niciun fel de informaţii despre starea lui de sănătate“, a spus Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, pentru News.ro.

Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie 2 a Spitalului Floreasca, a declarat însă pentru Libertatea că există suspiciuni că ar fi vorba de o problemă cu apendicele, iar dacă acestea se confirmă, artistul va fi dus direct în sala de operaţii. 

   

Cu 15 discuri de autor lansate, vândute în peste 500.000 de exemplare, cu o carieră de aproape 30 de ani în muzică, teatru, film şi televiziune, Ştefan Bănică este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din România.

Ştefan Bănică are doi copii - un băiat din relaţia cu Camelia Constantinescu şi o fată din căsnicia cu Andreea Marin. În prezent, artistul este căsătorit cu Lavinia Pîrva. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite