Universitatea Titu Maiorescu îşi subordonează întreaga activitate unui obiectiv strategic: de a participa prin programele de studii şi activităţile de cercetare, prin instruirea şi specializarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor la procesul de dezvoltare a României.

În acest cadru, Universitatea Titu Maiorescu apreciază că Programul România Educată, sub egida Administraţiei Prezidenţiale, reprezintă o iniţiativă necesară pentru dezvoltarea şi progresul României, un adevărat Proiect de Ţară, important pentru prezent şi pentru viitor.

Prin întreaga activitate, Universitatea Titu Maiorescu participă la realizarea obiectivelor formulate în Programul România Educată. Datele instituţionale, structura academică, programele de studii, infrastructura, resursele umane, programele şi proiectele desfăşurate, parteneriatele internaţionale sunt elementele fundamentale care formează cadrul de acţiune şi evoluţie a Universităţii în spirit european, în termenii politicilor sub egida EUA (European University Association).

Având o largă deschidere în spaţiul cunoaşterii, Universitatea abordează domenii de studii clasice şi moderne, din era globalizării şi a digitalizării: drept, medicină, medicină dentară, farmacie, psihologie, ştiinţele educaţiei, comunicare, relaţii internaţionale, economie, informatică (www.utm.ro). În programele Universităţii, sunt înmatriculaţi peste 8000 de studenţi români şi străini, atraşi de calitatea educaţiei şi condiţiile de studii.

Oferta educaţională a celor 10 facultăţi ale Universităţii Titu Maiorescu este în deplină consonanţă cu  obiectivele Programului România Educată. Cele 24 de programe de studii de licenţă, 20 de programe de masterat, trei şcoli doctorale (Drept, Medicină, Medicină Dentară), Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic şi variate programe postuniversitare, încurajează participarea la educaţie pe tot parcursul vieţii şi contribuie la eforturile de creştere a accesului la învăţământ universitar pentru categorii diverse de studenţi – de la proaspăt absolvenţi ai liceelor de prestigiu la studenţi netradiţionali; de la olimpici naţionali la absolvenţi ai liceelor din mediul rural; de la studenţi sprijiniţi pentru a urma o carieră didactică, la profesionişi interesaţi de upskilling sau reskilling etc.

În ceea ce priveşte finanţarea sectorului educaţional, conform principiilor autonomiei universitare şi în spiritul bunei guvernanţe, în ultimii 15 ani, Universitatea a investit în dezvoltarea şi modernizarea a peste 55.000 mp de spaţii de învăţământ (amfiteatre, săli de curs şi laboratoare), biblioteci, cămine studenţeşti (450 de locuri de cazare), cantină, alături de investiţii în logistică şi digitalizare. Cei peste 40 de milioane de euro,  reprezintă cea mai mare investiţie în educaţie şi cercetare a unei universităţi particulare din România.

Un proiect în desfăşurare este dezvoltarea Campusului medical Titu Maiorescu unde, începând cu anul universitar 2021-2022,  studenţii Facultăţii de Medicină şi Medicină Dentară vor învăţa în laboratoare noi cu dotări de ultimă generaţie. Tot aici, in viitor, Spitalul Universitar Titu Maiorescu va funcţiona ca singurul spital universitar particular din România.

Strategia de dezvoltare a Universităţii pentru perioada 2020-2024 prioritizează dimensiunea internaţionalizării şi prevede o creştere a procentului de studenţi străini, şcolarizaţi în programele în limba engleză de Medicină şi Medicină Dentară sau Anul pregătitor pentru limba română. Dezvoltarea vizează şi iniţierea unor noi programe de studii în limba engleză în domeniile atractive pentru studenţii internaţionali - ştiinţe economice şi informatică. Prin parteneriatele cu universităţi de prestigiu internaţional, finanţarea mobilităţilor internaţionale a cadrelor didactice şi a studenţilor (peste 100 de studenţi/anual de la toate nivelurile de studii), afilierea la asociaţii internaţionale (EUA, AUF, Erasmus Charter for Higher Education 2021-2027), participarea la târguri şi conferinţe internaţionale, Universitatea Titu Maiorescu contribuie la creşterea vizibilităţii internaţionale şi a calităţii învăţământului superior românesc.

În era tehnologiei, o prioritate permanentă a Universităţii Titu Maiorescu este digitalizarea activităţii pe toate planurile: educaţie, cercetare, administraţie, un proces continuu, care reclamă investiţii şi eforturi majore, pentru un învăţământ modern, performant şi competitiv.

Toate aceste elemente de identitate conturează profilul instituţional al unei Universităţi moderne, dedicate educaţiei de calitate şi cercetării performante, formării de absolvenţi instruiţi şi educaţi, specialişti competitivi în mediul socio-economic. Prin programele desfăşurate, prin educaţie şi cercetare în domenii fundamentale sau de avangardă, Universitatea Titu Maiorescu contribuie cu toate resursele, cu tot potenţialul său uman şi material la Educarea României – într-un proces  de educaţie complexă: transfer de cunoaştere şi specializare, educaţie pentru valori morale şi sociale – în sensul vizat de Programul România Educată.