Reprezentanţii studenţilor din România reacţionează faţă declaraţia Ministrului Educaţiei privind recrutarea studenţilor în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre
FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

Uniunea Studenţilor din România (USR) taxează declaraţia Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, conform căreia studenţii ar trebui să fie implicaţi în departamentele şi structurile partidului.

„Cred că trebuie să ne formăm oamenii pregătiţi pentru a construi viitorul. Da, cred că trebuie să aducem în departamentele noastre, să aducem în structurile noastre, oameni care au ce spune: tineri corporatişti, studenţi. Să îi chemăm alături de noi, să discutăm cu ei, să îi implicăm în ceea ce vrem noi să facem pentru societatea românească”, a afirmat Ecaterina Andronescu la Congresul Partidului Social Democrat.

Declaraţia a venit în contradicţie cu acţiunile ministrului, din luna mai, spun reprezentanţii studenţilor, „aceasta refuzând dialogul şi ignorând părerile a peste zece mii de studenţi. Aşa cum am menţionat în comunicatul lansat în urma Congresului Studenţilor din România, doamna Ecaterina Andronescu nu a onorat invitaţia Uniunii Studenţilor din România de a participa la dialog cu reprezentanţii studenţilor din ţară. Mai mult decât atât, deşi aceasta a fost contactată de mai multe ori, nu a răspuns la solicitările noastre în vederea prezentării şi soluţionării rezoluţiilor care au reieşit în urma plenarei la care au participat studenţi din toate colţurile ţării”, a mai transmis USR.

Uniunea spune că deşi a avut loc o întâlnire între delegaţia Uniunii Studenţilor din România şi doamna ministru, unde s-au supus atenţiei o serie de probleme relevante, măsurile în vederea soluţionării acestora au întârziat să apară. „Subliniem importanţa dialogului între factorii politici şi societatea civilă şi solicităm deschiderea acestora spre nevoile studenţilor şi prioritizarea educaţiei. Sperăm ca declaraţiile şi planurile doamnei ministru să se reflecte şi în relaţia dintre instituţii şi Uniunea Studenţilor din România, astfel încât, aceasta să fie consultată în vederea deciziilor care vizează în mod direct studenţii”, atrage atenţia organizaţia.

Reprezentanţii cer ca decidenţii să ia în calcul dorinţele şi cerinţele studenţilor. „Pentru a deveni o societate dezvoltată şi în ton cu secolul în care ne aflăm, este necesar să ne concentrăm resursele către obiective realiste de viitor prin ascultarea şi înţelegerea vocii studenţilor”, a conchis conducerea organizaţiei studenţeşti.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite