Contract de 66,8 mil. euro pentru Sistemul de Fascicul Gamma din cadrul proiectului ELI-NP. Aplicaţii: tratarea cancerului şi a deşeurilor radioactive

Contract de 66,8 mil. euro pentru Sistemul de Fascicul Gamma din cadrul proiectului ELI-NP. Aplicaţii: tratarea cancerului şi a deşeurilor radioactive

Sistemul de Fascicul Gamma face parte din proiectul "laserului de la Măgurele"   FOTO: ELI-NP

Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) "Horia Hulubei" a semnat miercuri, la Roma, cu consorţiul condus de "Istituto Nazionale di Fisica Nucleare" din Italia un contract de 66,8 milioane euro pentru construcţia infrastructurii de cercetare aferentă dezvoltării laserului de la Măgurele, adică Sistemul de Fascicul Gamma.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Practic, acum avem în construcţie toate componentele proiectului ELI-NP. Sistemul de Fascicul Gamma de mare intensitate este format dintr-un accelerator de electroni de 700 de milioane de electronvolţi şi un laser de foarte mare frecvenţă. Din interacţiunea acestor două componente vor rezulta razele de fascicul gamma", a explicat directorul proiectului ELI-NP, Nicolae Zamfir, pentru adevarul.ro.

El a mai spus că zilele acestea are loc întâlnirea dintre experţii români şi cei din consorţiul condus de Insituto Nazionale de Fisica Nucleare, format din şapte institute de cercetare şi firme mari din Europa. Este vorba de Universitatea Sapienza din Roma, Centre National de la Recherche Scientifique, patru firme mari şi 10 subcontractori din Franţa, Italia, Germania, Danemarca, Suedia, Slovenia şi Marea Britanie, de unde participă Science and Technology Facility Council.

Firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a oferit servicii de asistenţă juridică institutului italian, în calitate de lider al consorţiului european EuroGammaS, care colaborează cu Universitatea "La Sapienza" din Roma şi institutele ştiinţifice CNRS Franţa şi STFC Marea Britanie.

Contractul de inginerie, achiziţie şi construcţie (EPC) pentru proiectarea, fabricarea, livrarea, instalarea, testarea, punerea în funcţiune şi mentenanţa pe perioada punerii în funcţiune a Sistemului Fascicul Gamma de mare intensitate (GBS) de la Măgurele este finanţat integral din fonduri europene.

Sursa de raze gamma are aplicaţii în tratarea cancerului

Sursă de radiaţii gamma va avea aplicaţii în medicină: se vor dezvolta tehnici radiomedicale, folosite în eradicarea celulelor canceroase, utilizând fasciculul foarte intens de radiaţii gamma produs la ELI-NP.

Radiaţiile gamma ar putea oferi o soluţie şi în cazul deşeurilor radioactive acumulate de-a lungul anilor, a explicat pentru "Adevărul"  expertul laserist Edmond Turcu, o soluţie care ar putea preveni un dezastru ecologic, cum a fost cel de la Fukushima. „Una din probleme este că, în zilele de început ale reactoarelor nucleare, s-au produs deşeuri radioactive care au fost puse în nişte containere speciale depozitate în galerii de mine abandonate şi alte astfel de locuri. Iniţial, aceste containere nu au fost etichetate, deci nu se ştie exact ce se află în ele, pot să fie deşeuri radioactive fierbinţi, care sunt periculoase, sau deşeuri radioactive care nu sunt foarte periculoase. Cum afli ce este în ele? Nu e ca şi cum le-ai putea desface să te uiţi să vezi ce e. Ceea ce am putea face cu ajutorul sursei de raze gamma care va fi realizată la Măgurele este să vedem ce se află în aceste containere“, a explicat Turcu.

Practic, razele gamma trec prin container şi văd din ce este compusă materia dinăuntru. Turcu a spus că o astfel de sursă de raze gamma ar putea fi pusă în porturi precum New York pentru ca vameşii să scaneze conţinutul miilor de containere care sunt transportate cu vaporul.

Proiectul ELI-NP

Centrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Bucureşti-Măgurele va fi unul din pilonii programului internaţional de cercetare ELI-NP, alături de alte două centre care urmează să fie dezvoltate în Ungaria şi Cehia.

Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 850 milioane euro, proiectul fiind co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

România se află în cea mai avansată etapă, comparativ cu celelalte două ţări gazdă - Ungaria şi Cehia, pentru a construi prima infrastructură laser capabilă să cerceteze materia la nivel nuclear.

Valoarea investiţiei pentru dezvoltarea centrului de la Măgurele se ridică la 300 milioane de euro şi provine din fondurile Programului Sectorial Operaţional "Creşterea Competitivităţii Economice".

ELI-NP va fi un centru european şi internaţional pentru cercetări de cel mai înalt nivel în domeniul laserilor de putere ultra înaltă, interacţiunii laser-materie şi surselor secundare de radiaţie.


VIDEO Birocraţie şi hârtoape pe drumul către Măgurele, proiectul de aproape 350 de milioane de euro

Cercetători români plecaţi peste hotare şi străini deopotrivă s-au mutat în România, atraşi de proiectul celui mai mare laser din lume, în ciuda birocraţiei de care se lovesc aici. „Weekend Adevărul” vă prezintă, în prima etapă, poveştile primilor oameni de ştiinţă angajaţi la proiectul ELI-NP. În a doua etapă, vom vedea ce experimente se vor face la Măgurele şi aplicaţiile acestora.

Directorul proiectului ELI-NP: Laserul de la Măgurele va aduce Premiul Nobel în România

Directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN), Nicolae Zamfir (61 de ani), este cel mai încrezător în succesul investiţiei de sute de milioane de euro de la Măgurele: proiectul ELI-NP ar putea pune ţara pe harta cercetării mondiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: