VIDEO Dezacorduri între subiect şi predicat în noul manual de Limba Română

VIDEO Dezacorduri între subiect şi predicat în noul manual de Limba Română

Dezacorduri între subiect şi predicat în noul manual de Limba Română

Şi în manualul de Limba şi Literatura Română de clasa a VI-a, realizat de Editura Ministerului Educaţiei, se află erori. Concret, în paginile cărţii se găsesc dezacorduri şi greşeli de punctuaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

O greşeală majoră este dezacordul între subiect şi predicat. Vedem scris „Castelul medieval aveau o arhitectură”, în loc de „Castelul medieval avea o arhitectură”.

Un alt dezacord apare într-o altă povestioară: „O familie obişnuită... se abat puţin de la drum şi se trezesc în mijlocul unei poveşti”, scrie Digi 24.

Mai mult, se observă o inconsecvenţă în ceea ce priveşte scrierea numelor unor opere literare. Uneori, autorii le scriu folosind ghilimelele, alteori folosind textul italic. Apar şi puncte după anumite cuvinte, chiar dacă ele nu simbolizează încheierea propoziţiei.

Autorii au uitat şi de articolul hotărât în cazul cuvântului „contraargument” - scris greşit „contra-argument” - şi au avut dificultăţi la despărţirea în silabe a cuvântului „problemă”.

Greşeli şi în alte manuale

Un alt manual în care au fost detectate erori este cel de Matematică pentru elevii care au intrat de curând în clasa I. Concret, în noul manual cu probleme, publicat de Editura Didactică şi Pedagogică, care aparţine Ministerului Educaţiei, şcolarii de clasa I vor învăţa că numărul 12 este mai mare decât 16. Această greşeală este la pagina 25 a manualului de „Matematică şi explorarea mediului”, publicat de autorii Tudora Piţilă şi Cleopatra Mihăilescu.

Iniţial, informaţia este prezentată corect, cu simbolul de mai mic aferent. Însă, eroarea apare atunci când este reluată informaţia: „Citim: 12 este mai mare decât 16”. „Este o greşeală ce ţine de partea de tehnoredactare a manualului. Chiar credeţi că după ani de experienţă la catedră şi participarea la concursuri naţionale şi internaţionale aş fi făcut o asemenea greşeală?“, a declarat succinct pentru „Adevărul“, Cleopatra Mihăilescu. Dascălul a refuzat să comenteze dacă a apucat să vadă manualul în forma editată, înainte de a fi publicat.

Cele două manuale nu sunt însă singurele cu probleme. În contextul începerii noului an şcolar, în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la greşeli şi în manualele de Geografie, Istorie şi Biologie pentru clasa a VI-a. Astfel, manualul de Biologie are erori grave. De pildă, inima şi ficatul sunt poziţionate greşit într-o fotografie care le prezintă elevilor organele omului. Mai mult, în manual sunt şi multe greşeli de gramatică.

Erori au fost descoperite şi în manualul de Geografie şi Istorie, tot de clasa a VI-a. Dacă la primul sunt poziţionate greşit pe hartă mai multe oraşe sau numele lor sunt scrise eronat, la cel din urmă numele lui Michelangelo este scris greşit (Buonarotti în loc de Buonarroti), iar „Dumnezeu i-a investit pe regi“ în loc de „învestit“. 

citeste totul despre: