Sorin Cîmpeanu, despre o situaţie îngrijorătoare din învăţământ: 69% din cadrele didactice au între 41 şi 61 de ani

Sorin Cîmpeanu, despre o situaţie îngrijorătoare din învăţământ: 69% din cadrele didactice au între 41 şi 61 de ani

Foto: Digi24

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a prezentat, vineri, o situaţie îngrijorătoare din învăţământ, el afirmând că 69% din cadrele didactice au între 41 şi 61 de ani, şi doar 5 procente au sub 25 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit ministrului, dacă vom reuşi să avem salarii atractive, cum a propus deja, salariul mediu pe economie pentru profesorul debutant, vom avea în rândul profesorilor cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor româneşti.
 
Ministrul Educaţiei a fost întrebat ce riscă acei profesori care au generat diferenţe mari în corectarea lucrărilor la Bacalaureat.
 
El a spus că cei care au generat diferenţe mari la contestaţii, anul trecut, nu au mai fost incluşi în rândul evaluatorilor, anul acesta.
 
”Dincolo de faptul că avem un cadru legal care este foarte limitat, mizez foarte mul pe formarea acestor profesori.  Avem nevoie să înţeleagă că au greşit şi că trebuie să fie mult mai dedicaţi activităţilor elevilor, inclusiv în procesul de evaluare a lucrărilor”, a spus el.
 
Sorin Cîmpeanu a precizat că ”e nevoie de o schimbare radicală de abordare a carierei didactice”.
 
”Dacă vom reuşi să avem salarii atractive, cum am propus deja, salariul mediu pe economie pemntru profesorul debutant, ne vom putea adresa şi vom avea în rândul profesorilor cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor româneşti, care să intre într-un an de stagiatură, să beneficieze de un mentor, care la rândul lui să aibă norma redusă pentru a se putea dedica pregătirii colegilor mai tineri. La finalul acestui an de stagiatură, potrivit concluziilor România Educată, urmează să se susţină un examen de licenţiere în cariera didactică”, a spus Cîmpeanu. 
 
Ministrul a prezentat o ”situaţia îngrijorătoare” din învăţământ. 
 
”Avem o situaţie pe care aş aprecia-o ca îngrijorătoare, fatptul că din cele 195.000 de cadre didactice, sub 25 de ani avem doar 5%, între 25 şi 40 de ani, avem 26%, între 41 şi 61 de ani avem cele mai multe cadre didactice, 60%, şi 9% cadre didactice peste 60 de ani. Avem nevoie de o schimbare pentru a putea spera la profesori buni, la o atenţie dedicată acestor elevi, şi celor mai buni şi celor mai slabi, la o ridicare a nivelului mediu de pregătire şi la o reducere masivă a abandonului şcolar”, a mai spus ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările