Schimbări controversate la BAC şi Capacitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Cu puţin înainte de începerea unui nou an şcolar, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) nu are un ministru „plin“, dar vrea să schimbe regulile pentru Bacalaureat şi Evaluare Naţională. Cel puţin, asta prevede un proiect de Ordin, care a primit deja avizul partenerilor din Comisia de Dialog Social.

Conform documentului, lucrările de la Bacalaureat nu vor mai fi evaluate în alte judeţe. O altă schimbare îi vizează pe absolvenţii de gimnaziu care nu obţin media 5 la Evaluarea Naţională. Aceştia nu vor intra în repartizarea computerizată, ci îşi vor continuă studiile obligatorii doar în învăţământul profesional sau în şcolile duale. Experţii în Educaţie consideră că aceste măsuri nu sunt în interesul elevilor.

Ce ascunde renunţarea la corectarea încrucişată la BAC

Concret, Ministerul doreşte să schimbe procedura de la examenul de Bacalaureat, care, în ultimii ani a constat în trimiterea tezelor la corectare în alt judeţ decât cel în care au susţinut elevii examenul, pentru a elimina tentativele de fraudare. Proiectul de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea BAC-ului de anul viitor exclude articolul „Profesorii evaluatori dintr-un judeţ/municipiul Bucureşti nu evaluează lucrări ale candidaţilor din propriul judeţ/municipiu“. Experţii în Educaţie spun însă că eliminiarea corectării încrucişate nu este o măsură viabilă. „Ministerul trebuie să explice, oficial, cu date, de ce a considerat că poate fi o îmbunătăţire de proces. La prima vedere, decizia a depins de secretarul de stat care a venit din poziţia de inspector şcolar general al Municipiului Bucureşti, ca urmare a multor discuţii despre cum sunt corectate lucrările copiilor din Bucureşti atunci când ajung într-un alt judeţ. Efortul logistic este mare. Cred că este nevoie de mai multe zile pentru corectură şi condiţii mai bune pentru profesorii care corectează. Dată fiind importanţa acestor note pentru parcursul copiilor, este nevoie de profesionalism în corectură. Dacă se confirmă propunerea de prag de admitere la liceu, o ipoteză este că se va încerca reglarea, prin notare, la nivel judeţean, a planului de şcolarizare, adică o potrivire mai bună a mediilor de admitere cu numărul de locuri, ceea ce este extrem de periculos“, arată preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu. 

Evaluarea Naţională 2020: elevii de nota 5 ajung la profesională

Partenerii de dialog social ai Ministerului Educaţiei au aprobat săptămâna trecută şi propunerea Ministerului ca învăţământul profesional să fie obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Naţională anul viitor şi nu obţin media 5. Reprezentanţii elevilor consideră însă că „măsura introducerii unei «trepte» mascate la trecerea de la gimnaziu la liceu este inoportună şi va trebui urmărit cu atenţie modul în care se stabileşte cifra de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021, deoarece Ministerul Educaţiei, nici până în acest moment nu a etalonat evaluările naţionale. Astfel, va fi interesant să urmărim percepţia asupra dificultăţii subiectelor în raport cu anii trecuţi, numărul de elevi care iau sub 5 şi evoluţia numărului de locuri disponibile în învăţământul profesional. Pe scurt, MEN jonglează cu cifrele şi examenele, sperând că va nimeri formula potrivită“, consideră preşedintele Asociaţiei elevilor din Constanţa, Mihai Tănase.

Părinţii resping măsura: „E abuziv“ 

Pe lângă elevi, şi părinţii contestă măsura şi cred că aceasta va crea tensiuni nedorite în rândul elevilor, părinţilor şi şcolii. „Problema se încearcă a se rezolva forţat, ceea ce cred că în ziua de azi este puţin abuziv. (…) Astăzi, şcoala nu se mai poate face cu forţa, ci prin programe şi condiţii foarte atractive în aşa fel încât copiii să îşi dorească ei să urmeze cursurile învăţământului profesional“, este de părere preşedintele Federaţiei naţionale a asociaţiilor de părinţi, Iulian Cristache. Însă pentru asta, Ministerul Educaţiei ar trebui să implementeze programe remediale bune, spun experţii, iar în prezent, pare că asta nu este o opţiune. „Şcolile profesionale sunt subperformante, fără infrastructură adecvată, fără dotări de specialitate şi, de cele mai multe ori, cu profesori nepregătiţi, iar în timp ce puţinele iniţiative se luptă să refacă unele şcoli profesionale şi imaginea acestora, toate discuţiile astea nu fac altceva decât să confirme ideea că cei mai slabi elevi sunt la profesională“, adaugă preşedinta Centrului pentru politici educaţionale, Dana Alexe-Coteţ. 

Daniel Breaz: „Nu i se taie niciunui tânăr aripile“

La rândul lui, ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat că măsura este benefică pentru elevii slabi. „O să mergem cu siguranţă pe acest prag de a obţine nota 5 pentru a putea fi admis la un liceu. Au fost ani de zile în care, la liceu, au fost înscrişi copii care aveau note de 2, 3, 1 şi ceva… Pot să meargă într-o şcoală profesională şi după 3 ani de zile, când finalizează cursurile, au o meserie. Nu i se taie niciunui tânăr aripile“, a declarat vineri ministrul interimar al Educaţiei, citat de protv.ro.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite