Profesoara care predă engleză prin discursuri politice şi dezbateri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Briena Stoica FOTO proiectulmerito.ro
Briena Stoica FOTO proiectulmerito.ro

La Târgu-Mureş, o profesoară a adus în faţa liceenilor o altă modalitate de a învăţa limba engleză: prin analizarea discursurilor unor personalităţi politice importante, dar, mai ales, prin concursuri de dezbatere.

Briena Stoica (41 de ani), profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian“ din Târgu-Mureş, a fost desemnată profesor Merito în 2018 datorită metodelor sale neconvenţionale de predare şi a rezultatelor obţinute cu elevii la olimpiadele de profil şi concursurilor de dezbateri în cei 18 ani de carieră. 

GALERIE FOTO BRIENA STOICA 

A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Engleză-Română, la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, şi mărturiseşte că a urmat-o nu neapărat pentru că voia să devină profesoară, ci pentru că i-a permis să citească mult.

Tot la Sibiu a urmat şi un master în studii culturale britanice şi americane, terminat cu o disertaţie despre scrierea postmodernă şi realistă despre Holocaust. A făcut şi un doctorat, iar o bursă POSDRU pe care o câştigase i-a permis să urmeze un stagiu de trei luni la Universitatea Northampton. În perioada masterului a fost interpret şi a lucrat apoi la o firmă de resurse umane.

Când a început să predea, în 2003, a ştiut că nu mai vrea să facă nimic altceva, a simţit că şi-a găsit locul. S-a întors în 2004 ca profesoară la colegiul pe care îl absolvise ca elevă. Şi-a ales engleza pentru că a fost dintotdeauna iubirea ei. „Este o limbă foarte elegantă şi are un vocabular care îţi permite să te exprimi în nuanţe. Copiilor le place limba engleză, iar majoritatea îşi doresc să o înveţe. În plus, am şi o libertate foarte mare să aleg abordarea şi conţinuturile“, explică dascălul pentru „Weekend Adevărul“.

Briena Stoica pregăteşte elevii pentru obţinerea certificatelor de limba engleză Cambridge şi IELTS în cadrul orelor de curs, cât şi în cadrul unui centru de limbi străine. La ore face teste după formatul examenului şi îi învaţă încă din clasa a IX-a să îşi construiască un discurs fluent de vorbire în limba engleză, dar insistă şi pe exerciţii de citire. Pentru a deveni şi mai bună la ceea ce face, urmează acum al treilea curs online la Harvard, primul din bugetul familiei intitulat „Învaţă-i pe elevi să pună întrebări" iar următoarele două, cu susţinere finaciară prin proiectul Merito: unul despre mentorat în cariera didactică iar ultimul fiind axat pe gândire critică.

Discursul unui fost premier, subiect de studiu la clasă

Încă de la debutul la catedră a căutat permanent noi metode prin care să facă engleza fascinantă pentru copii. Mereu pregăteşte fişe de lucru din mai multe manuale, le aduce conferinţe TED sau tot felul de alte resurse găsite pe net ca să le stimuleze curiozitatea şi dorinţa interioară de a învăţa. De pildă, şi-a făcut abonament la „The Economist“ şi foloseşte discursuri ale unor personalităţi, cum este şi cel al fostului premier britanic David Cameron, despre şanse egale în viaţă, sau al lui Barack Obama, fost preşedinte al SUA, pentru a face interesante cursurile de engleză.

Briena Stoica FOTO proiectulmerito.ro 6

FOTO arhiva personală

Îşi învaţă elevii de la vocabular, unde evidenţiază expresii care rafinează limbajul, la stilistica şi sintaxa frazei, până la exerciţii de ascultare şi oratorie: construcţia argumentaţiei, pauzele în vorbire, intonaţie. Briena consideră că datoria ei e să scoată ce e mai bun din elevii săi şi e convinsă că mulţi au aptitudini de care nu sunt conştienţi, aşa că îi provoacă mereu să scrie, să meargă la concursuri, să dea testele de limbă, iar cei mici o surprind plăcut de fiecare dată.

Cu dezbaterile în Japonia

În 2014 a înfiinţat un club de debate în liceu, primul din Târgu-Mureş, iar apoi a venit cu ideea organizării unui concurs de dezbateri în engleză, „Agree to disagree“, care a ajuns la a IV-a ediţie înainte de apariţia pandemiei. Elevii i-au făcut iniţial propunerea să participe la un curs de debate, în 2013, pentru ca apoi să poată merge cu ei la un concurs şi aşa a început totul. 

În cadrul acestor concursuri, elevii săi au luat premii importante la competiţiile în limba engleză la care au participat, în special cele organizate în România de Public Forum Debate Group. Aceste competiţii sunt organizate în parteneriat cu Horace Mann School (New York, USA) şi oferă elevilor oportunităţi extrem de valoroase de dezvoltare a gândirii critice. „Noi le oferim contextul şi cadrul, dar munca este a lor“, spune cu modestie profesoara.

Briena Stoica FOTO proiectulmerito.ro 2

FOTO arhiva personală

Elevii se documentează mai întâi despre un subiect anume, apoi îşi construiesc argumentele, le ierarhizează în funcţie de importanţă şi selectează ce abordare vor avea în cadrul dezbaterii. Pentru că şi-au adjudecat locul întâi într-o competiţie în limba engleză, organizată de ARDOR (Road to Uni Academy), trei elevi ai clubului de dezbateri au primit ca premiu posibilitatea participării la o competiţie internaţională de dezbateri organizată în Japonia. Participarea a fost virtuală iar echipa s-a clasat foarte bine, elevii obţinând premii ca vorbitori individuali. Brienei Stoica i-a fost oferită onoarea să arbitreze finala, alături de alţi 8 arbitri internaţionali.  

Filosofia, mai mult gândire decât dezbatere

Profesoara a realizat pe parcurs că dezbaterile sunt competitive, dar nu tuturor copiilor le plac întrecerile. I-a venit atunci ideea să înfiinţeze un alt doilea club de dezbateri, care să se axeze pe dezbaterea în profunzime a subiectelor, având ca punct de reper Seminarul Socratic, ce implică o întrebare şi răspunsurile la aceasta. „Am descoperit lucruri fascinante. Am aflat că se poate şi că se potriveşte copiilor care îşi doresc totuşi să înţeleagă lucrurile în profunzime“, explică dascălul.

Cu aceşti copii se întâlneşte o dată pe lună, dezbaterile au loc în limba engleză, citesc eseuri şi chiar cărţi filosofice destul de grele. Pornesc de la o întrebare, de la un concept-cheie, pe care apoi îl dezvoltă. Câţiva elevi devin lideri de seminar, iar Briena Stoica îşi asumă un rol mai estompat, ca elevii să capete curaj şi să scape gradual de imboldul pe care îl aşteaptă mereu de la profesor. Ea a lucrat mult la atmosfera din cadrul grupului de dezbateri, astfel încât copiii să se simtă apreciaţi şi sprijiniţi de colegii lor.

Îi provoacă să îşi pună întrebări

Briena este mândră de premiile obţinute la olimpiada naţională de limba engleză prin Andreea Pop (premiul III - 2016), Iris Pătraşcu (menţiune - 2017) şi Antonia Vig (premiul I - 2019), dar spune că rezultatele sunt rodul muncii de echipă, elevii fiind îndrumaţi şi de alţi colegi de-ai săi. De altfel, aceste rezultate nu oglindesc decât parţial efortul său zilnic de la clasă. Nu este neapărat o susţinătoare a olimpiadelor şcolare şi crede totodată că nu dau măsura ei ca profesor. 

„Cred că ceea ce mă reprezintă ca profesor este abordarea dinamică de la clasă, strădania de a le intui interesele, de a le stimula curiozitatea, de a aduce în faţa lor ce e mai bun la nivel de conţinut. Toate acestea pentru a ghida elevii să îşi pună întrebări. Eu nu sunt acolo să le spun ce să gândească, ci să creez cadrul şi să ofer coordonatele, astfel încât elevii să se exprime argumentat, să se asculte unii pe alţii cu respect, să îşi reexamineze opiniile şi din când în când să fiu oponentul lor pentru a-i ajuta să îşi clarifice şi mai bine părerile“, spune Briena Stoica.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cum se face educaţie într-o lume fără sunete. Profesorul care predă alfabetul emoţiilor

Profesoara care predă istoria de  gimnaziu cu hieroglife. Le oferă elevilor libertate în învăţare

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite