Loteria admiterii: toţi caută licee de elită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre elevii care au completat foile de înscriere vor să intre la liceele unde se învaţă foarte bine pentru că astfel au mai multe oportunităţi de angajare în viitor. Elevii de gimnaziu mai au două zile la dispoziţie pentru a se înscrie la liceul dorit. Cei mai mulţi au depus deja fişele de admitere.

Emoţiile admiterii se apropie de final. În doar câteva zile, pe 2 iulie, fiecare dintre elevi va afla dacă a trecut cu bine sau nu de primul examen important din viaţă, dacă a reuşit sau nu să intre în şcoala dorită. Odată ce Ministerul Educaţiei şi fiecare şcoală în parte vor face publice rezultatele admiterii computerizate, candidaţii trebuie să confirme, împreună cu părinţii, locul ocupat.

Cele mai mari emoţii pentru ocuparea unui loc la liceu îl vor avea elevii care au concurat pentru un loc în liceele din Capitală. „Ca să fie siguri că sosesc la timp, părinţii din provincie au venit cu fişele deja completate. A trebuit să vedem apoi dacă au completat bine codurile", spune Victoria Nicolae, preşedinta comisiei de la „Sfinţii Voievozi".

Unii dintre elevii din provincie care vor să înveţe în Capitală au note foarte mari. "Sunt foarte mulţi elevi cu medii mari. Şi mă refer aici la medii peste 9. Este un elev din Vrancea cu media de admitere 9.99 sau unul din Buzău cu 9.59. De asemenea, sunt foarte bune rezultatele elevilor din Teleorman. Toţi se prezintă la la înscriere cu o medie de admitere peste 9", explică Ştefan Pacearcă. El mai spune că, în acest an, înscrierea este mai uşoară, pentru că nu mai există şcoli de artă şi meserii şi atunci opţiunile sunt mai uşor de realizat.

Părinţii elevilor din ţară justifică interesul pentru liceele din Capitală prin faptul că aici sunt mai multe oportunităţi de angajare după absolvire. „La prima opţiune am pus specializarea de turism şi alimentaţie de la Colegiul Economic Hermes, pentru că fiicei mele îi place foarte mult să călătorească. Şi turismul va merge tot timpul, indiferent de vremuri", susţine Ana Matei, mama unei eleve.

Liceu unde nu s-a picat Bac-ul

Şi în restul ţării, elevii s-au înghesuit la liceele de elită. La Craiova, cea mai mare căutare o au colegiile „Fraţii Buzeşti", „Carol I", „Elena Cuza". Oana Mihai, 15 ani, elevă a Şcolii Nr. 29, din Craiova speră să fie admisă la „Fraţii Buzeşti". Unul dintre cei mai buni elevi ai şcolii ei, fata spune că s-a hotărât să meargă la acest colegiu datorită notorietăţii sale. „Am auzit că profesorii sunt foarte exigenţi, cer mult de la tine şi aşteaptă să le dai cât pretind. În plus, în ultimii 21 de ani un singur licean a picat Bac-ul", îşi prezintă ea argumentele.

Diriginta clasei a VII-a B de la „Electroputere Craiova", Livia Filipescu, spune că mulţi dintre elevii ei s-au orientat spre licee care nu sunt la mare distanţă de casă. „Părinţii au ales liceele mai apropiate de casă şi din cauze financiare. Dacă liceul este la mare distanţă, copilul trebuie să facă şi abonamente pe mijloacele de transport, ceea ce poate îngreuna bugetul unei familii", spune diriginta.

Elevii s-au documentat despre licee

La rândul lor, elevii spun că cel mai important este să afle din timp toate variantele. „Ştiu exact ce liceu vreau să urmez şi am văzut că media cu care am absolvit este mult mai bună decât ultima medie cu care s-a intrat în acel liceu, până acum. Pe prima opţiune voi pune Colegiul de Ştiinţe "Grigore Antipa", secţia Ştiinţele Naturii, iar pe a doua secţia Matematică-Informatică. Am dat totuşi şi testul la limba engleză pentru că a treia opţiune este Colegiul de Ştiinţe ale Naturii "Emil Racoviţă", secţia bilingv-engleză", precizează Andrei Puşcaş cum şi-a completat opţiunile. (Text realizat cu ajutorul Secţiei Corespondenţi)

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite