Liceenii din Capitală încep mâine a doua simulare pentru Bac. În ţară, majoritatea judeţelor au încheiat testările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din clasa a XII-a din liceele bucureştene intră mâine în cea de-a doua simulare pentru examenul de bacalaureat de la vară, cu proba la alegere potrivit profilului studiat. Simularea pentru Capacitate începe miercuri, pe 24 aprilie. Tot luni începe o nouă sesiune de teste şi în judeţul Prahova, urmează Aradul, în rest cele mai multe inspectorate şcolare au finalizat simulările.

Simularea examenelor naţionale în Capitală, la care vor participa elevii claselor a VIII-a şi a XII-a va avea loc în perioada 22-26 aprilie, între orele 11.00 şi 14.00, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Potrivit instituţiei, simularea examenului de bacalaureat va începe luni, 22 aprilie, cu proba la alegere conform filierei, profilului şi specializării.  Liceenii vor alege între fizică, chimie şi biologie, sau geografie, filozofie, logică economie şi sociologie.

Miercuri, 24 aprilie, este programată proba la limba şi literatura română, iar vineri, 26 aprilie, cea de matematică, respectiv istorie, potrivit ISMB.

În ceea ce priveşte simularea evaluării naţionale, ea începe în 24 aprilie, cu proba la limba şi literatura română, iar proba de matematică este programată în 26 aprilie.

Probele de la simularea evaluării naţionale vor avea loc în intervalul 11.00-13.00, iar cele de la simularea bacalaureatului, între 11.00 şi 14.00, a precizat sursa citată.

Cele două examene naţionale au fost simulate şi în februarie, când notele au fost trecute sau nu în catalog, în funcţie de opţiunile comune ale părinţilor, elevilor şi profesorilor.

Dezastru la prima simulare din februarie din Capitală

Promovabilitatea la simularea din februarie din Capitală pentru examenele naţionale a fost de 24% la proba de matematică şi 59,09% la cea de limba romană de la bacalaureat, iar la evaluarea naţională, de 35% şi, respectiv, 85%.

La prima simulare, rezultatele au fost considerate mai puţin importante, prioritară fiind prezenţa, după cum a spus inspectorul general şcolar al Capitalei, profesor Constantin Trăistaru.

În februarie, prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost de 95% la evaluarea naţională şi de 83,9% la bacalaureat, au precizat reprezentanţii ISMB.

În ce judeţe mai sunt simulări

În judeţul Alba, cel de-al doilea set de simulări a început în data de 16 aprilie cu proba de limba română de la Bac, urmată de proba de la limba maternă pe 17 aprilie, iar pe 18 s-a dat proba de matematică pentru elevii de la profilurile real, tehnologic, militar şi pedagogic şi la istorie pentru elevii de la uman şi de la profilul vocaţional (arte, muzică). Elevii de clasa a XII-a vor da proba scrisă la materia opţională pe 23 aprilie.

Elevii de clasa a VIII-a din judeţul Alba au terminat cel de-al doilea set de simulări, pe 16 aprilie având proba de matematică, pe 17 la limba maternă şi pe 18 la română. Simulările au fost organizate în toate şcolile şi liceele din judeţ. Rezultatele vor fi comunicate abia săptămâna aceasta. 

În judeţul Arad a fost un singur set de simulări care s-a extins pe o perioadă foarte lungă de timp: 13 februarie -7 mai, când va avea loc ultima simulare de la proba de matematică la Evaluarea Naţională. 

Inspectorul general Lucian Mlădin a explicat pentru "Adevărul" că anul acesta, s-au "concentrat pe unităţile care au avut cele mai slabe rezultate la examenele naţionale de anul trecut. Au fost şi unităţi şcolare cu rata de promovare de peste 5% care au dorit să dea simulare. Astfel, în total, în judeţ am avut 15 şcoli şi 13 licee unde s-a dat simulare". Inspectorul a mai precizat că la Evaluarea Naţională au dat simulare 326 de elevi, iar la bac, 509 elevi.

Testări finalizate în majoritatea judeţelor

În judeţul Argeş, simulările s-au încheiat în luna martie. Simulările din judeţul Bihor s-au încheiat, de asemenea. Ele au avut loc înainte de vacanţă, la sfârşitul lui martie. 

În judeţul Botoşani a avut loc un singur set de simulări la examenele naţionale, în lunile februarie-martie. "În decembrie nu s-au putut ţine simulările din cauza zăpezilor, Botoşani a fost îngropat în nămeţi atunci, până şi cursurile au trebuit să fie suspendate", a explicat inspectorul general Mihaela Huncă. 

În judeţul Braşov a avut loc tot un singur set de simulări care s-a desfăşurat în lunile ianuarie-februarie. La mijlocul lui februarie s-au comunicat rezultatele de la simularea probelor de Evaluare Naţioală, iar elevi de a XII-a au aflat notele de la simularea de la Bac la mijlocul lunii martie.

Simulările s-au încheiat şi în alte judeţe, cum ar fi Satu Mare, Dâmboviţa, Vaslui, Galaţi, Zalău, Constanţa, Neamţ, Alexandria, Mehedinţi, Bistriţa, Hunedoara, Buzău, Mureş şi Gorj.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite