Geniu în fizică la 17 ani: „Posibilităţi există pentru toţi cei care vor să studieze în străinătate. Visul meu este să fiu util României”

Tudor Creţu, un sucevean de 17 ani pasionat de fizică, a adus României anul trecut patru medalii de aur şi două de argint la olimpiadele internaţionale de profil. Performanţa uluitoare i-a adus tânărului renumele mondial, care i-ar putea deschide uşile la cele mai prestigioase universităţi din lume şi apoi în orice institut de cercetare. Doar că faima nu îl interesează pe sucevean.

Tot ce îşi doreşte adolescentul este să îşi construiască o viaţă în România, să simtă că este util societăţii şi să îşi întemeieze o familie fericită. 

Cumpătarea vorbeşte şi atunci când Tudor se compară cu cei din jurul lui. Nu-şi asumă în totalitate meritele pentru performanţele lui şi nu se consideră mai înzestrat decât alţii, ci mai norocos, pentru că viaţa i-a scos în cale oameni deosebiţi, care l-au ajutat să-şi descopere pasiunea şi l-au sprijinit să facă ce-i place.

Cum te-ai îndrăgostit de fizică?

Totul a început în clasa a VII-a când l-am cunoscut pe profesorul meu de Fizică, de la Rădăuţi. A reuşit să îmi insufle o pasiune pentru acest domeniu, care m-a făcut să o aprofundez din ce în ce mai mult. Şi pe cât studiam pe atât îmi plăcea din ce în ce mai mult şi îmi doream să continui în acest domeniu. 

În clasa a VII-a am obţinut locul II la Olimpiada Naţională de Fizică de la Arad şi am hotărât că un liceu în Bucureşti ar fi o opţiune mai bună pentru mine, având în vedere că aici vin majoritatea olimpicilor naţionali. 

În ziua de premiere a concursului a venit un elev de la ICHB să ne ofere pliante. Auzisem deja de rezultatele pe care le obţine anual acest liceu şi ştiind că acolo se duc mulţi olimpici, m-am interesat şi l-am întrebat cum aş putea obţine o bursă. Mi-a zis că am şanse bune datorită rezultatului de la olimpiadă. Aşadar, în clasa a VIII m-am mutat în Bucureşti şi am luat şi locul I la Olimpiada Naţională.

Simţi că te-a ajutat şi mediul să obţii performanţe superioare?

Faptul că i-am cunoscut şi am interacţionat cu alţi olimpici la nivel personal, m-a făcut să realizez că succesul la un nivel mai mare nu e aşa uşor de obţinut precum îmi imaginasem. Munca şi perseverenţa au fost puncte cheie în cariera lor aşa că mi-am dat seama de ce urma, că voi avea nişte ani mai ocupaţi decât un copil obişnuit. 

Oricum, observasem încă de mic că sunt înclinat spre ştiinţele reale şi că mă pricep la matematică. Fizica însă mi-a plăcut mai mult pentru că este mai palpabilă, în timp ce matematica este mai abstractă. Nici în continuare nu aş vrea să fac cercetare în fizica modernă, în domenii precum relativitate sau fizica cuantică, ci aş merge mai degrabă pe inginerie, spre deosebire de toţi colegii mei.

Mi-am mai dat seama că succesul nu este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie, aşa cum spunea Edison. Pentru mine

 esenţială a fost educaţia. Am avut parte de o familie care a ştiut să îmi insufle valori, iar şansele s-au invit treptat, prin intermediul unor oameni deosebiţi, precum profesorul de la Rădăuţi, profesorii de Matematică şi Fizică din liceu, de la care am învăţat enorm.

Ai întâlnit şi oameni foarte înzestraţi, dar care au eşuat din cauza unor lacune în educaţie sau în dezvoltarea emoţională?

Da, am cunoscut astfel de persoane care n-au avut la fel de multe rezultate ca mine la olimpiade, pentru că în atmosfera de concurs aceste persoane se emoţionează, deşi sunt foarte talentate. Alţii nu au avut parte de profesori deosebiţi care să le insufle dorinţa de performanţă. Norocul meu a fost acela că mi-am descoperit pasiunea la o vârstă fragedă, m-a ajutat mult.

Cum te descurci la celelalte materii, mai ales la cele umaniste?

Îmi place şi Limba Română, dar asta tot datorită profesorului de la clasă. În anii în care n-am învăţat cu profesori care să mă facă să îndrăgesc materia, nici nu m-a pasionat la fel de mult. Toate materiile sunt frumoase atât timp cât sunt aprofundate, iar rolul unui profesor este să-ţi arate în ce constă materia respectivă, care este esenţa ei. 

Modul în care învăţăm literatură, pe structura examenului de Bacalaureat, nu ne ajută prea mult să descoprim frumuseţea ei. Profesoara mea ne-a recomandat să citim critică literară, atât clasică, dar şi modernă, ca să descoperim şi alte valenţe.

Ce anume te motivează să participi la olimpiade, te motivează competiţia?

N-am aprofundat niciodată fizica pentru a face bine la olimpiadă, a fost doar un mod de a arăta ceea ce ştiu şi mă face remarcat. Atât timp cât munca e făcută pentru succesul într-o competiţie, nu poţi pune atâta pasiune în ea, pentru că acest succes se termină repede. În schimb, pasiunea pentru un domeniu în sine este mai îndelungată. Chiar şi atunci când se apropie o competiţie, dacă simt că nu am dispoziţia necesară, nu mă forţez să lucrez pentru că în acel moment devine o corvoadă.

Nu am un program constant şi sunt şi meteo sensibil, iar atunci când este gălăgie în internatul în care stau, de asemenea nu mă pot concentra. Aşadar, lucrez doar atunci când simt că e un moment propice. Nu măsor în ore, în zile, ci în câte informaţii noi am cunoscut, în ce fenomene noi am studiat. Am colegi care învaţă foarte foarte puţin, în comparaţie cu alţii care muncesc foarte mult. Fiecare are stilul său propriu.

Care este atmosfera la olimpiadele internaţionale?

Mă aşteptam la o atmosferă mai tensionată din cauza diferenţelor culturale. Oricum, se simte proximitatea. Europenii se înţeleg bine între ei, asiaticii la fel. Cu toate acestea, aceste diferenţe nu ne împiedică să ne împrietenim.

Meciurile de fotbal sunt foarte interesante pentru că ne amestecăm şi faptul că suntem într-o echipă cu persoane necunoscute, dar ştim că ne leagă aceeaşi pasiune pentru fotbal, ne face să devenim o comunitate strânsă.

Uneori facem jocuri între ţări, ne punem unii pe alţii să cântăm în propria limbă, să vedem cum sună. 

Ce cântă românii?

Grupurile noastre au cântat „Cargo”, „Viţa de Vie”, melodii folk precum “Andri Popa”, „În umbra marelui urs”.

La ce nivel se ridică studiul pentru olimpiadă?

Pentru a ne pregăti pentru olimapiadă sau a înţelege anumite fenomene, rezolvăm probleme de la olimpiadele din anii trecuţi sau eventual citim despre ele. Sunt cărţi care se studiază în anul II sau anul III la facultăţile de profil.

Te-ai orientat deja către o facultate anume?

Nu am ales încă, dar mi-am restrâns posibilităţile. Nu aş pleca foarte departe de ţară, în Singapore sau în America, deşi am cunoscut deja profesori din universitărţi de acolo. Mă gândesc la ţări precum Elveţia, Anglia, Olanda.

Universităţile din Europa sunt mult mai ieftine faţă de cele din Asia sau America. Institutul Regal din Suedia sau universităţile din Danemarca sunt gratuite, în Olanda la fel. Posibilităţi există pentru toţi cei care vor să studieze în străinătate.

Iau în considerare şi Universitatea Cambridge, dar asta doar pentru că acolo aş avea un colectiv cu care m-aş putea înţelege mai bine, având în vedere că engleza este limba vorbită, nu datorită renumelui. Eu cred că poţi face performanţe şi în altă parte.

Ce îţi doreşti să faci în continuare?

Inginerie mecanică în domeniul aeronauticii, pentru că nu este un domeniu atât de bine dezvoltat în România şi îmi doresc ca după ce absolvesc o facultate în străinătate să mă întorc să ajut la dezvoltarea unui domeniu aici în ţară. 

Dorinţa de a mă întoarce este şi unul dintre motivele pentru care nu vreau să continui pe cercetare, pentru că aici resursele nu sunt la fel de bine distribuite ca în alte ţări. În plus,  vreau ceva practic, nou şi cu care să ajut România.

Visul meu este să fac parte dintr-o echipă care face ceva bine pentru societate şi nu este nevoie să fac ceva măreţ pentru a mă simţi important pentru societate. Să mă simt util pentru societate, să am o familie frumoasă şi o condiţie stabilă, acesta este visul meu, nu faima.

De ce eşti atât de determinat să-ţi construieşti o viaţă în România?

Şi familia este un motiv pentru care îmi doresc să mă întorc în ţară, dar nu este singurul. Nu am pornit în viaţă cu vreun statut special, mi-am construit un drum pas cu pas, cu ajutorul celor din jurul meu. Consider că le datorez ceva lor şi societăţii acestei ţări în general şi nu aş avea conştiinţa împăcată dacă aş pleca şi aş uita complet de locul în care m-am născut.

Ce faci atunci când nu studiezi fizică?

Nu îmi petrec chiar tot timpul lucrând la fizică. Merg cu plăcere la o piesă de teatru sau la cinema, mă uit la filme în cămin cu colegii, mergem la fotbal aproape în fiecare seară cu vreme bună, pasiunile mele sunt destul de diverse. Îmi place să cunosc cât mai multe domenii, ca să realizez un echilibru. Consider că de vreme ce o activitate atrage un număr foarte mare de oameni, trebuie să implice ceva special şi caut să văd în ce constă. 

În unele activităţi găsesc ceva plăcut care mă intrigă şi doresc să le aprofundez . Am citit şi puţină critică de teatru, şi de film, îmi plac aceste domenii şi regret că nu am timp să le aprofundez, sunt destul de vaste, dar desigur găsesc întotdeauna timp să mă relaxez.

Simţi că eşti mai înzestrat decât cei din jurul tău?

Nu simt. Pur şi simplu, eu cred că m-a ajutat faptul că mi-am găsit pasiunea la o vârstă fragedă, având mai mult timp pentru a studia fizica. Este important să identifici cât mai repede ceea ce îţi place ca să obţii performanţă.