Forumul Civic Educaţional. Ziua „ZERO“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest moment, societatea românească în ansamblul său are a face un lucru şi numai unul în materia Educaţiei: trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Atacul ineptocraţiei la starea Educaţiei constituie o vulnerabilitate critică directă pentru siguranţa noastre naţională. Forumul Civic Educaţional este soluţia corectă la nevoia critică de reinterogare publică a paradigmei curente a Educaţiei în România.

Drept pentru care, învăţând câteva lecţii importante din feluritele experienţe de scriere de proiecte prin care am trecut în ultimii zece ani, am decis să schimb dinamica acestui procesşi, în loc de a răspunde feluritelor apeluri de proiecte, să creez eu însumi regula jocului şi ghidul de lucru.

Prin urmare:

Vă invit pe toţi cei interesaţi să răspundeţi apelului meu, să finanţaţi şi să dăm viaţă împreună FORUMULUI CIVIC EDUCAŢIONAL, a cărui menire este deschiderea onestă şi profesionistă a dezbaterii publice despre schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Această Conversaţie publică fundamentală constituie factorul-cheie al asumării la nivelul societăţii, în ansamblul său, a celui mai important proiect public al României din următorii zece ani: trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI.

Am postat proiectul-cadru aici: 

Forumul Civic Educational

În versiunea publicată, Forumul Civic Educaţional are în vedere implicarea a 28 de licee membre ale Alianţei Colegiilor Centenare (şi, implicit, a 28 de comunităţi din România), cu 56 de profesori şi 950 de elevi voluntari, timp de 16 luni, rezultând un buget de 195.000 EUR, în strictă conformitate cu activităţile eligibile.

Toţi indicatorii numerici sunt 100% scalabili, în funcţie de disponibilitatea finanţatorilor.

Dacă doriţi detalii despre modul cum am calculat bugetul, daţi-mi semnal şi le furnizez pe loc.

Ca structură, proiectul-cadru urmează îndeaproape logica unui apel de proiecte în baza căruia am scris şi depus aplicaţia iniţială. Am folosit această logică exclusiv ca pe un reper tehnic, din considerente de eficienţă. Din punctul de vedere al mizei proiectului – schimbarea paradigmei Educaţiei în România – faptul este secundar ca importanţă. Fie în logica apelului de proiecte menţionat (sau nu), fie în logica oricăror altor apeluri de menite a finanţa proiecte educaţionale (sau nu), în acest moment societatea românească în ansamblul său are a face un lucru şi numai unul în materia Educaţiei: trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI.

Am să şi explic de ce am decis să procedez astfel. Problema mea de fond cu toate (repet, cu TOATE!...) liniile de finanţare majore care vizează componente ale sistemului educaţional (îndeosebi, ale celui preuniversitar, aşa cum am accentuat în multiple circumstanţe) este inadecvarea lor structurală la „puncţia de sistem” vitală pentru sănătatea sistemului public al Educaţiei – respectiv, schimbarea paradigmei sale. În termeni matematici, aceste linii de finanţare pun o problemă incorect formulată structural. Ar fi incorect să afirm că banii se duc, în fapt, în proporţie majoritară, pe proiecte inutile, dar incompetenţa de leadership fundamentală despre care vorbesc are efecte cât se poate de vizibile, manifestate în senzaţia acută generalizată de pedalare perpetuă în gol, experimentare continuă fără noimă care nu duce nicăieri, şi grosieră formă fără fond.

Acest soi de frenezie disperată de a ne face că facem, cheltuind „în conformitate cu” specificaţiile, cerinţele, eligibilităţile,... feluritelor ghiduri ale aplicanţilor (care sunt şi ele scrise de oameni, cu competenţele şi, deopotrivă, cu limitele lor de competenţe) eludează – deliberat sau nu, de frică, incompetenţă, ori impostură pură şi simplă – imensul şi grotescul „elefant din încăperea” României, în faţa căruia ne încăpăţânăm, încă, să punem, în loc de soluţii, negare şi negare şi negare, asemenea tristului „soldat japonez” evocat în excelentul text al lui Gabriel Bejan. Modelul clasic al „ferestrei Johari” explică limpede acest comportament aberant: fie „nu ştim că nu ştim” (ei bine, de-acum înainte nu mai puteţi spune că nu ştiţi!...), fie ştim foarte bine că ştim, dar ne prefacem, ipocriţi, că nu. A doua ipostază este, de departe, mult mai condamnabilă, dintr-un motiv cât se poate de letal: absolvenţi inepţi ai şcolii de azi pot deveni posibili conducători inepţi ai României de mâine – ceea ce, pe româneşte, înseamnă atentat direct la siguranţa naţională!...

Tema e, pe cât de simplu de formlat în cuvinte, pe atât de complexă de pus în fapt. Specific, schimbarea paradigmei Educaţiei în România are trei surse strategice de materializare:

  • VALORILE pe care Şcoala ca sistem le cultivă copiilor noştri în secolul XXI: care sunt ele, de fapt pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de starea actuală, în care sistemul educaţional... NU CULTIVĂ NICIO VALOARE, în mod autentic?!...
  • modelul de ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI, care operaţionalizează cultivarea valorilor pe care le dorim, ca societate, pentru copiii noştri: cum arată acest model, de fapt, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?
  • modelul de CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI – modern, viabil şi funcţional pentru personalul didactic din preuniversitar: ce tip de carieră didactică au a parcurge dascălii în următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?

Până când România nu dă răspunsuri operaţionale consistente, viabile strategic, celor trei teme de mai sus, orice altă intervenţie de sistem e formă fără fond (povestea cu OUG 117/2013 e doar o farsă tristă, de lamentabil prost gust!...). Iar acest proces istoric este legic, imanent, implacabil – indiferent cât de mult timp personaje triste precum doamna Ecaterina Andronescu sau oricine altcineva de pseudo-anvergură comparabilă vor mai ţine aiurea piciorul pe frâna schimbării, în virtutea poziţiilor de autoritate formală pe care, încă, le deţin. Cu cât mai târziu ne vom apuca de treabă pe bune, cu atât mai rău va fi pentru noi, ca societate – pentru că vorbim de fibra însăşi a siguranţei naţionale a României! Şi, ca să tranşez acum şi aici chestiunea o dată pentru totdeauna, spun aşa: doamna Andronescu e „garantată Vanghelie”. Eu am absolvit şi predau la Universitatea Harvard. Punct.

În acest context, al unei realităţi educaţionale care şi-a atins de mult limitele bunei funcţionări, Forumul Civic Educaţional pune în prim-plan încurajarea cetăţeniei democratice, prin implicarea amplificată a cetăţenilor în politicile publice specifice subsistemului public al educaţiei şi în procesul de luare a deciziilor în guvernarea locală, regională şi naţională privind viitorul Şcolii ca sistem. Promotoarea naturală a acestei transformări istorice a paradigmei educaţionale din România este Alianţa Colegiilor Centenare.

Alianţa Colegiilor Centenare (A.C.C.) reprezintă vocea democratică a elitei învăţământului preuniversitar din România, reunind la nivel naţional, ca organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, colegiile naţionale cu cea mai bună reputaţie din ţară, lideri de opinie şi mesageri ai valorilor autentice în comunităţile de reşedinţă, în marea lor majoritate municipii reşedinţe de judeţe. Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti – cel mai bun liceu din România în ultimii trei ani – este instituţie-fondatoare a Alianţei. În mod natural, Alianţa Colegiilor Centenare, ca organizaţie civică neguvernamentală, este poziţionată în rol de navă-amiral a schimbării paradigmei comuniste a educaţiei în România, fiind entitatea cea mai îndreptăţită să promoveze valorile democratice ale unui nou model de şcoală, antrenând în acest proces elevii, profesorii, părinţii şi comunităţile de reşedinţă ale liceelor membre A.C.C. participante în proiect, în cadrul Forumului Civic Educaţional.

Educaţia este, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani. Miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea, la 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a Educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori – reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii Europene. Timpul va proba.

Acum vă invit pe toţi cei interesaţi să răspundeţi apelului meu, să finanţaţi şi să dăm viaţă împreună FORUMULUI CIVIC EDUCAŢIONAL, a cărui menire este deschiderea onestă şi profesionistă a dezbaterii publice despre schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Aceeastă Conversaţie publică fundamentală constituie factorul-cheie al asumării la nivelul societăţii, în ansamblul său, a celui mai important proiect public al României din următorii zece ani: trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI.

ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite