Ecaterina Andronescu anunţă că nu va interzice telefonul mobil în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andronescu nu doreşte interzicerea telefoanelor mobile în clasă.  FOTO: Adevărul
Andronescu nu doreşte interzicerea telefoanelor mobile în clasă.  FOTO: Adevărul

Nu vor fi interzise telefoanele mobile în şcoli. Aşa a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta spune că nu ia în calcul interzicerea folosirii telefonului mobil în sala de curs.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a spus, marţi, că nu este de acord cu interzicerea telefonului mobil în şcoli, precizând că acesta trebuie folosit de către elevi ca pe un instrument în procesul instructiv-educativ.

„Nu (nu ar trebui interzis telefonul mobil în şcoli-n.r.). Ar trebuie să găsim o modalitate să folosim telefonul ca pe un instrument în procesul instructiv-educativ, nu să-l interzic”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.

Andronescu susţine că responsabilitatea de a verifica ce face copilul în spaţiul online este a familiei, dar şi a şcolii

„În primul rând, responsabilitatea aceasta cade pe familie şi părinte care trebuie să corecteze. (...) Mulţi copii îmi scriu pe pagina de Facebook, uneori folosind un limbaj nu tocmai adecvat vârstei pe care o au. Le răspund şi îi corectez”, a explicat ministrul Educaţiei Naţionale.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite