Ce profesori vor avea lefurile mărite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii metodişti vor fi plătiţi pentru o oră de activitate de cinci ori mai mulţi bani decât dacă ar preda la clasă, începând din acest an şcolar. Până acum activitatea metodiştilor nu era plătită.

 "Din acest an se plăteşte munca de metodist. E un lucru extrem de bun. Până acum metodiştii au făcut voluntariat. Se plătesc cinci ore si, la salariile care sunt, chiar e o suma frumoasă. Am decis sa reconfiguram toată bateria de metodişti pentru toate disciplinele cu un număr diferit de la o disciplină la alta", a anunţat Inspectorul şcolar general Camelia Tabără, conform portalînvăţământ.ro

 
Metodiştii trebuie să fie cadre didactice cu experienţă, cunoscute pentru rezultatele bune obţinute în instruirea şi educarea elevilor, cu o bună pregatire metodică şi de specialitate.
 
Pe lângă inspecţiile curente şi speciale pentru gradele didactice, profesorului metodist i se repartizează o zonă unde trebuie să efectueze inspecţii de specialitate şi să desfăşoare activităţi metodice. În urma acestora, conform fişei postului, trebuie să prezinte Inspectoratului Şcolar un raport care să cuprindă o analiza SWOT, fişele de asistenţă la lecţie, precum şi fişele pentru inspecţia de specialitate corespunzătoare.
 
De asemenea, în urma unei inspecţii efectuate de către inspectorul de specialitate, metodistul devine abilitat să efectueze inspecţii atunci cand acesta il solicita, aflandu-se in activitati de indrumare si control.
 
Profesorii metodişti au următoarele atribuţii:

- efectuează inspecţii şcolare de specialitate/curente/speciale, conform graficului şi planificărilor elaborate de inspectorii şcolari la nivelul judeţului;

 - consiliază cadrele didactice, în vederea susţinerii inspecţiei la clasă;
- monitorizează şi consiliază cadrele didactice debutante;
- participă la organizarea şi desfăşurarea concursurilor şcolare la nivelul judeţului;
- la solicitarea inspectorului şcolar, se implică în activităţile desfăşurate la nivelul judeţului (comisii de evaluare, comisii de concurs, etc.)
- respectă Codul de conduită al profesorului metodist, în conformitate cu OM 5547/06.10.2011, privind aprobarea Regulamentului de inspectie a unitatilor de invatamânt preuniversitar.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite