UE se pregătește să prelungească perioada de grație pentru unele importuri de oțel rusesc

0
Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene vor fi de acord cu prelungirea cu patru ani a unei perioade de grație pentru vânzarea unor tipuri de oțel rusesc înainte de interzicerea completă a importurilor.

foto bare de oțel
UE se pregătește să prelungească perioada de grație pentru unele importuri de oțel rusesc

UE a interzis importurile de produse siderurgice laminate și semifabricate din Rusia în octombrie 2022, dar a acordat o perioadă de grație pentru expedierea unor bunuri până la 1 octombrie 2024. Această perioadă ar urma să fie prelungită până în luna octombrie 2028, se arată în documente. Măsurile trebuie încă să fie adoptate de statele membre și ar putea suferi modificări până atunci, potrivit Bloomberg.

Perioada de grație permite celui mai mare producător de oțel din Rusia, NLMK PJSC, care nu se află sub incidența sancțiunilor UE, să expedieze table de oțel pentru a fi prelucrate într-o societate mixtă cu brațul de investiții al guvernului valon din Belgia, care deține uzine în Europa care depind de tablele NLMK pentru producția de produse finite.

Societatea mixtă a solicitat prelungirea perioadei de grație în schimbul investiției într-un nou cuptor electric cu arc care ar trebui să facă producția mai ecologică, a raportat S&P Global Commodity Insights în octombrie. Serviciul de presă al NLMK nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

În același timp, Liderii UE și ai SUA intenționează să abordeze un acord provizoriu referitor la comerțul cu oțel și aluminiu, cu scopul evitării reintroducerii tarifelor suplimentare introduse în timpul guvernării lui Donald Trump. Acordul va fi anunțat la următorul summit organizat la data de 20 octombrie. 

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, oficiali de la Casa Albă şi Comisia Europeană negociază un acord politic provizoriu care ar acoperi principalele două puncte ale aşa-numitului „Global Steel and Aluminum Arrangement” pe care UE şi SUA îl negociază din 2021, respectiv capacităţile în exces şi emisiile de carbon.

Acest acord provizoriu este destinat soluţionării unei dispute care a început atunci când fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a impus tarife vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu din Europa. În lipsa unui acord până la data de 31 octombrie, tarife vamale suplimentare la exporturi în valoare de 10 miliarde de dolari între UE şi SUA ar reintra în vigoare începând de la 1 ianuarie 2024.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite