Turcan, despre marea recalculare a pensiilor: Toate cele 5 milioane vor fi supuse evaluării „în scurt timp”. În zece zile s-au rezolvat 160.000

0
Publicat:
Ultima actualizare:
raluca turcan. Inquam Photos / George Calin

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat sâmbătă că toate cele 5 milioane de dosare de pensie vor fi recalculate „în curând”, până în prezent, în doar zece zile fiind evaluate 160 000 de dosare de pensii în toată ţara.

„160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată ţara, într-o săptămână şi jumătate de la iniţierea acestui demers. Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 şi 5 din Bucureşti îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfăşoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate”, a transmis Turcan sâmbătă, pe Facebook. 

Ea a precizat că unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanţarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităţilor curente şi a procesului de evaluare. 

„Colectarea tuturor datelor necesare, prin softul de care dispunem, va permite ca, după adoptarea noii soluţii legislative la care lucrăm acum, toate cele 5 milioane de dosare de pensii să fie supuse recalculării într-un timp foarte scurt”, menţionează ministrul Muncii.

În urmă cu câteva zile, ministrul afirmase că „în termen de doi ani ar putea fi îndeplinit angajamentul privind recalcularea pensiilor”.

„Avem astăzi, la finalul zilei, aproximativ 98.900 de dosare de pensii deja evaluate şi pregătite pentru ca în momentul în care decidem formula de reclaculare a pensiilor, să poată să fie recalculate imediat într-un sistem electronic. Am cerut ca eforturile să fie dozate, adică să se ia şi dosare extrem de dificile – avem, în momentul de faţă, 250.000 de dosare de pensii de agricultori care sunt în format letric, adică dosar cu şină, acestea sunt mediu de dificile; avem, de asemenea, dosare cu foarte mulţi indicatori pentru că au lucrat în diverse activităţi şi ele trebuie introduse în funcţie de fiecare tip de activitate pe care au depus-o; şi dosare care se află în formate mai accesibile sistemului informatic pe care l-am creat.

Noi, într-o săptămână, avem 100.000 de dosare evaluate, într-o lună, cel mai probabil o să avem 400.000 de dosare, păstrând această cadenţă, am putea ca, într-un an, să avem 2,8 milioane şi în doi ani, cu resursele actuale, să respectăm angajamentul de recalculare a pensiilor. Am spus aceste cifre pentru a înţelege că dacă acest demers era început în 2019, când a fost publicat în Monitorul Oficial articol de lege prin care exista obligativitatea demarării evaluării dosarelor de pensii, până acum am fi putut avea aproximativ 4 milioane de dosare cu, resursele actuale, gata evaluate”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul a mai spus că intenţia autorităţilor este accea de a angaja pe termen determinat persoane care să se implice în acest proces de evaluare şi care ar urma să fie plătite din fonduri prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

”Am făcut un parteneriat cu Inspecţia Muncii şi am transferat de la Inspecţiile teritoriale de muncă, oameni la Casele de pensii, care să intre în procesul de evaluare. Oamenilor care calculează pensii, care sunt acum la impuneri, practic, li s-a dublat munca, pentru că ei calculează şi dosarele care le intră în plată (...), şi acestei munci i s-a adăugat această muncă de evaluare. Ca atare, pe fonduri europene, vrem să accesăm pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă bani pentru îmbunătăţirea echipamentelor, pentru softuri mult mai avansate şi să încercăm să angajăm pentru o perioadă determinată oameni care să intre strict pe acest proces de evaluare”, a mai spus Raluca Turcan. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite