Violeta Alexandru cere firmelor să nu apeleze la situaţia de forţă majoră: „Nu am semnale în acest moment privind concedieri în masă”

Violeta Alexandru cere firmelor să nu apeleze
la situaţia de forţă majoră: „Nu am semnale în acest moment privind concedieri
în masă”

Violeta Alexandru cere firmelor să nu lase oamenii fără loc de muncă FOTO gov.ro

Ministrul Muncii Violeta Alexandru le-a solicitat joi companiilor să nu apeleze la situaţia de forţă majoră, prin care oamenii pot fi anunţaţi că de-a doua zi nu mai au loc de muncă, şi a spus că în acest moment nu are semnale privind concedieri în masă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În aceea ce priveşte angajaţii din mediul privat, am avut mai multe consultări cu sindicatele şi patronatele. Văd un pericol în acest moment şi înţeleg constrângerile financiare pe care le au în acest moment angajatorii. În momentul în care ţi s-au întrerupt contractele, ai probleme de încasări, în mod evident e nevoie să iei soluţii excepţionale pentru că nu mai ai din ce să acoperi salariile angajaţilor. Cu toate acestea, apreciez că nu trebuie să ne expunem pericolului ca angajatorii să apeleze din prima la clauza de forţă majoră. Există variante alternative. Forţa majoră, în momentul în care este activată, lasă angajaţii fără nicio formă de venit. E o clauză prin care angajatorul poate spune angajatului în condiţii excepţionale că de mâine nu mai vine la serviciu. Ceea ce înseamnă că respectiva persoană nu mai beneficiază de nicio formă de sprijin, de niciun tip de sprijin, pentru a putea să-şi continue viaţa în condiţii normale”, a declarat Violeta Alexandru.

Ea a spus că a venit momentul să dea un semnal în acest sens, acela că „nu trebuie abuzat de clauza de forţă majoră din contractele de muncă”.

Ea a spus că trebuie găsite toate soluţiile, una dintre ele fiind şomajul tehnic, prin care să păstreze legătura cu angajaţii, în sensul în care şomajul tehnic face ca o anumită perioadă până se redresează entitatea respectivă, persoana îşi primeşte 75% din salarii.

„Simpla soluţie a închiderii societăţii, respectiv trimiterii angajaţilor în baza clauzei privind situaţia limită în care te afli nu este o soluţie pentru că va pune o presiune sociale pe români pe care aş sugera să o evităm dacă există soluţii”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul a declarat că a cerut instituţiilor publice să pună mai puţin accept pe hârtii şi pe proceduri şi să se gândească la oameni. În acest context, ea a spus că a cerut angajaţilor Inspecţiei Muncii şi inspectoratelor teritoriale de muncă să facă un efort şi să iasă în această perioadă din paradigma organului de control în cea unei entităţi care vine în sprijinul angajatorilor.

„Mesajele le voi transpune în instrucţiuni pe care angajaţii ITM să le aibă asupra lor şi să iasă din birou, să comunice cu angajatorii şi să se asigure că aceştia iau soluţiile legale pentru binele companiei pe care o conduc şi pentru binele angajaţilor”, a mai spus Alexandru.

Ea a precizat că nu suntem în etapa în care să luăm măsuri peste cele pe care le-am anunţat deja, iar măsurile trebuie luate în funcţie de gravitatea situaţiei prin care trecem.

„Clauza de forţă majoră este extremă şi cred că putem evita activarea ei în condiţiile în care există resurse în companii care să permită de exemplu acordarea unor banii sub formă de şomaj tehnic. Nu pot să apreciez pentru toţii angajatorii, sunt situaţii şi situaţii, sunt angajatori care deja se confruntă cu blocaje, sunt angajaţi în industria HoReCa, în servicii, în tot ce înseamnă transport, în tot ce înseamnă servicii şi industrii care au nevoie de furnizori şi care la rândul lor sunt în situaţie de blocaj. Ajung şi la mine semnalele de situaţie limită în care se află dar avem cu toţii responsabilitatea să găsim soluţii intermediare”, a clarificat ea.

Violeta Alexandru a explicat că forţa majoră e definită pentru situaţii excepţionale, ea trebuie să aibă suport în comunicarea publică a instituţiilor cum ar fi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, care trebuie să marcheze sau să puncteze un asemenea moment, însă nu suntem în această situaţie.

„Dacă vom ajunge, sunt convinsă că instituţiile vor comunica public un asemenea moment”, a mai spus ea.

„Nu pot să învinovăţesc niciun agent economic dacă se află în situaţii de blocaj financiar. Le cer doar responsabilitate şi grijă faţă de consecinţele pe care o asemenea decizie o are faţă de angajaţi, faţă de oameni care rămân fără nicio formă de venit”, a menţionat ministrul.

Violeta Alexandru a declarat că nu are în acest moment informaţii privind concedieri în masă.

„În fiecare zi Inspecţia Muncii îmi pune la dispoziţie statistici pentru a evalua situaţia închiderii contractelor de muncă. Nu se susţine în acest moment din punct de vedere al evidenţelor pe care le avem o afirmaţie legată de concedieri în masă. Ele nu se regăsesc în acest moment în statistici. Astăzi nu suntem în situaţia de a discuta despre concedieri în masă. Se urmăreşte constant evoluţia înscrierilor în registrul şomerilor. Nu se văd mişcări de natură să ne solicite măsuri speciale”, a mai explicat Alexandru.

Sute de persoane din România angajate la compania de turism G2 Travel, care are sediul în Hong Kong, au fost anunţate vineri, cu o oră înainte de încheierea programului, ca începând de luni să nu mai vină la muncă deoarece contractele le-au fost suspendate, scrie Digi24. Măsura a fost luată din cauza scăderii vânzărilor de pachete turistice, pe fondul epidemiei de coronavirus în lume. Compania a invocat clauza de forţă majoră.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: