Vâlcov: CE alocă României 150 de milioane de euro pentru studiile, construcţia şi dotarea a 3 spitale. Studiile arată că ele costă 1,2 miliarde euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, susţine că, deşi Comisia Europeană alocă României 150 milioane de euro pentru studiile, construcţia şi dotarea a trei spitale, aceste fonduri ar fi insuficiente, pentru că tot studiile arată că ele ar costa 1,2 miliarde euro. Din acest motiv, statul a ales să scoată în parteneriat public-privat studiul, construcţia şi dotarea unui spital.

„Cifrele nu mint niciodată. Hai să vedem! Comisia Europeană alocă României 150 milioane euro pentru studiile şi construcţia (inclusiv dotarea) a 3 spitale. Studiile, conform BEI, cei care le şi elaborează, costă 120 milioane euro. Conform aceloraşi studii BEI, construcţia şi dotarea celor 3 spitale costă 1,2 miliarde euro. (Probabil din cele 30 de milioane euro rămase). Între timp, statul român scoate în parteneriat public privat studiul, construcţia şi dotarea unui spital, cu 140 milioane euro. Asta, ca să înţelegem exact cum stau lucrurile!”, scrie Darius Vâlcov joi, pe pagina sa de Facebook.

Comisarul european Corina Creţu spunea săptămâna trecută că principala preocupare a autorităţilor române trebuie să fie cheltuirea banilor oferiţi de Uniunea Europeană, prin proiecte, spunând că sunt miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles şi abia apoi se poate vorbi de parteneriate public-private.

„Cred că principala preocupare ar fi aceea de a cheltui, în primul rând, banii care sunt gratuiţi, banii oferiţi de Uniunea Europeană prin proiecte. Eu aş merge pentru o accelerare mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti, după ce ne vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles”, a declarat Corina Creţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite