Turcan: Vom afla cine primeşte ajutoare sociale deşi e apt de muncă. 30% din necesarul de angajare este pentru muncitori necalificaţi

Turcan: Vom afla cine primeşte ajutoare sociale deşi e apt de muncă. 30% din necesarul de angajare este pentru muncitori necalificaţi

Foto gov.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că va demara campania de evaluare a ajutoarelor sociale în urma căreia vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare sociale care sunt apţi de muncă, persoane care ar putea ocupa posturile vacante de muncitori necalificaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă”, a afirmat ministrul.
 
Aceasta a adăugat că a discutat deja cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru. 
 
„Vom identifica, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici. Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate.  
 
În al doilea rând, vom găsi soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci. Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România. 
 
Apreciez foarte mult deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă. 
 
Reamintesc, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tututor politicilor europene în domeniul social. Anchetele sociale sunt o obligaţie legală şi ele reprezintă o etapă importantă pentru o mai bună ţintire a efortului de asistenţă socială al statului român. 
 
Campania naţională de evaluare va fi eficientă doar în măsura în care va exista o colaborare strânsă cu reprezentanţii primăriilor pentru a pune la dispoziţie instituţiilor implicate informaţiile despre beneficiari şi pentru a facilita relaţia acestora cu potenţialii angajatori din comunitate”, a scris Turcan pe pagina sa de socializare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările