Testul american: de teama pedepselor mari, managerii sufla si-n iaurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub amenintarea cu inchisoarea, directorii incep sa descopere nereguli contabile, imprumuturi dubioase, nepotisme

Primul test al noii legi americane destinate imbunatatirii practicii contabile a confirmat ca, atunci cand sunt pusi sub amenintarea unor pedepse nemiloase, conducatorii de companie pot raporta de bunavoie chiar si situatiile suspceptibile de frauda. Adoptata in extrema urgenta cand valul de fraude uriase de miliarde de dolari (gen Enron si WorlCom) a ajuns sa zgaltaie bursele americane, legea prevede ca directorii care certifica rapoarte financiare despre care stiu ca sunt incorecte sunt pasibili de pedepse de pana la 20 de ani inchisoare si amenzi de pana la cinci milioane de dolari. Saptamana trecuta a expirat termenul acordat unui prim lot de aproape 700 echipe manageriale de a prezenta starea financiara contabila a companiilor pe care le conduc. Dupa aceasta curatenie generala, in doar cateva cazuri, conturile au iesit mai rau la spalat si, in final, doar 11 companii nu au certificat acuratetea rapoartelor financiare. Directorul executiv al AOL Time Warner a anuntat ca la divizia de internet America Online s-au descoperit erori de contabilitate privind inregistrarea unor plati de 49 milioane de dolari provenite din partea unor terti drept venituri din publicitate si comert. Nu s-a raportat inca daca aceste greseli afecteaza rezultatele privind profitul companiei. Pana in acest moment, grupul media american a sustinut ca nu se pune problema unor practici contabile necorespunzatoare, chiar daca, in urma unor articole din presa, Comisia americana bursiera (SEC) si Departamentul de Justitie au deschis o ancheta. Dar problemele ieseau la iveala din momentul in care, dupa anuntarea legii punitive, unul din principalii manageri a renuntat sa isi mai asume responsabilitatea pentru tranzactiile incheiate de AOL. Unii analisti de pe Wall Street se asteptau ca termenul-limita impus de SEC sa fie considerat de directorii de companii ca un fel de "amnistie contabila" in care greseli din trecut sa fie "iertate" odata ce au fost facute publice. Astfel, o companie de servicii financiare din Illinois a raportat ca, din cauza unor probleme de inregistrare, profiturile pe ultimii noua ani au fost "usor" supraevaluate cu 386 milioane de dolari. In toata aceasta perioada, auditul companiei fusese asigurat de firma Anthur Anderson, un nume deja legat de marile fraude financiare, incepand cu Enron. Un alt grup din Illinois, din domeniul energiei, a anuntat ca va recalcula toate rezultatele din prima jumatate a anului, conducerea putand sa certifice deocamdata doar datele pentru anul trecut. Un conglomerat newyorkez din domeniul publicitatii cere o amanare, directorul executiv si cel financiar urmand sa semneze doar dupa o revizuire a rapoartelor incepand cu 1997. O companie de servicii financiare din Pittsburgh a adus un amendament la raportul anual in care arata care din directori are nevasta, sora si alte rude angajate in companie. O companie farmaceutica din Kentucky a facut public pentru prima data ca nevasta unui mem-bru al comitetului de audit este angajata in companie. O centrala electrica din Arlington a recunoscut ca in iulie comitetul director l-a iertat pe directorul financiar de returnarea imprumutului de 1,5 milioane dolari (plus dobanzile) acordat toamna trecuta. Dar se precizeaza ca boardul a luat decizia inainte de 30 iulie, data cand a intrat in vigoare noua lege care, printre altele, interzice companiilor sa acorde noi imprumuturi conducerii executive sau sa modifice termenii imprumuturilor aflate in derulare. Managerii europeni vor mai putina duritate Daca managerii americani trebuie sa se incadreze in noile constrangeri atata timp cat vor sa-si pastreze scaunul, pe batranul continent, europenii incep sa vocifereze cerand chiar derogari. Este vorba desigur de companiile europene mari care sunt listate si la bursele americane. Concerne precum Daimler Chrysler (care are management german), Siemens, Bayer argumenteaza faptul ca prevederea prin care autoritatile bursiere americane pot solicita documente de audit intern intra in conflict direct cu regulile germane referitoare la confidentialitate. Chiar un oficial al Comisiei Europene a luat pozitie in acest sens. Nu se discuta insa pe fata despre modul in care vor fi afectati managerii europeni de prevederile punitive ale legii. Poate insa ca o asemenea lege ar trebui sa fie importata si in UE, unde inalti oficiali au recunoscut ca bugetul de 98 miliarde de euro nu indeplineste nici standardele minime contabile. Mai mult ca sigur, legea ar trebui sa ajunga si mai spre est, acolo unde contabilitatea locala (pentru ca inca nu se poate vorbi de o contabilitate dupa standarde internationale generalizate) are mari proprietati elastice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite