Spitalele private, obligate să afişeze  tarifele percepute pe durata internării. Pacienţii vor primi un cost estimativ

Spitalele private, obligate să afişeze  tarifele percepute pe durata internării. Pacienţii vor primi un cost estimativ

FOTO: EPA-EFE

Cele 349 de spitale private din România care au contracte cu casele de asigurări de sănătate vor fi obligate de lege să afişeze atât în sedii, la vedere, cât şi pe site-urile pe care le au tarifele percepute pacienţilor pe durata internării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit  reprezentanţiilor CNAS, propunerea vizează reglementarea şi transparentizarea contribuţiei personale, astfel încât pacientul să aibă mai multă predictibilitate a costurilor, informează News.ro.
 
Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a explicat că o prevedere care apare în noul contract cadru pentru 2021/2022, este aceea că pacientul va primi la solicitare un cost estimativ valabil unui număr de zile pentru a-i permite să obţină şi alte oferte de la alte spitale şi să o aleagă pe cea care îl avantajează
 
„Contribuţia personală este o propunere cuprinsă în noul contract cadru pentru 2021/2022 care a fost pus în transparenţă decizională, deci nu este o formă finală. Urmează ca forma finală să fie supusă aprobării guvernului , iar apoi să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie”, a declarat Mihaela Tănase.
 
„Costul este estimativ, fireşte, pentru că, poate pentru o intervenţie chirurgicală este prevăzută o zi de servicii în ati , şi atunci lucrurile se pot complica şi costurile se pot majora. Contribuţia personală reprezintă diferenţa dintre tariful decontat de casa de asigurări şi tariful practicat de spitalul privat. Practic această propunere reprezintă încă un pas pentru a ne asigura că banii urmează pacientul în sistemul de sănătate. 
 
Pe de altă parte ajută şi la crearea unui mediu competitiv în sistemul privat, foarte corect şi foarte transparent. Este evident că piaţa concurenţială privată s-a dezvoltat foarte mult, atâta timp cât tarifele vor fi la vedere vor fi cunoscute de pacienţi înainte să acceseze serviciul medical, aşa cum este şi normal”, a transmis Tănase.
 
Ovidiu Tene, jurist PALMED (Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private), a explicat că, măsura în sine este absolut necesară, e oportună, din mai multe puncte de vedere. 
 
„În primul rând, unui pacient asigurat la ora actuală în sistemul public îi este destul de greu să acceseze la libera lui alegere serviciul de spitalizare continuă, căci măsura la acest tip de serviciu se referă, în sistemul privat. Eu, ca persoană asigurată, aş vrea să optez dacă accesez un serviciul de spitalizare într-un spital public sau într-unul privat. 
 
Dacă îl accesez în privat, şi spitalul are contract cu casa de asigurări, este absolut firesc ca o parte din tariful respectivei spitalizări să-mi fie decontat în calitatea mea de persoană asigurată şi de plătitor de taxe. Pe de altă parte, măsura vine să aducă o doză de normalitate. De ce? Statul român, prin casele de asigurări, adică banii din fondul national unic de asigurări de sănătate, banii respectivi nu sunt suficienţi şi de aceea tarifele sunt păstrate la un nivel minimal, care nu acoperă nici pe departe totalitatea costurilor serviciilor medicale. 
 
Şi aici am văzut cazuri în care tariful decontat nu acoperea nici măcar medicaţia preoperatorie, intraoperatorie, anestezică, şi postoperatorie, a pacientului. Vorbim de ceea ce se decontează pe tariful de spitalizare, indiferent că e public sau privat”, afirmă Tene.
 
El argumentează că, pornind de la această premisă, spitalele de stat beneficiază de alte tipuri de finanţări, pentru că altfel s-ar închide, bugetele spitalelor publice au doar o parte ca sursă de venituri, contractele cu casele de asigurări de sănătate, restul sunt acoperite prin subvenţii de la autorităţi publice-locale, de la primării, consilii judeţene, în funcţie de subordonare, partea de investiţii este acoperită ori de aceste autorităţi, ori de Ministerul Sănătăţii, infrastructura în care funcţionează spitalele publice este scutită de impozit.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările