Sorin Grindeanu: PSD vrea creşterea alocaţiilor, a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Partidul va depune amendamente la proiectul legii bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Foto: Facebook Sorin Grindeanu

PSD va depune în Parlament amendamente la proiectul legii bugetului prin care va cere creşterea alocaţiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, a anunţat duminică prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu.

Potrivit deputatului PSD, social-democraţii vor cere bani la buget şi pentru 200 de centre medicale comunitare, care să preia o parte din asistenţă medicală pentru a degreva spitalele, informează G4media.

De asemenea, PSD vrea creşterea pensiei minime de la 800 de lei la 984 de lei pentru cei care au sub 10 ani de vechime şi de la 800 la 1.107 lei pentru vechime mai mare de 10 ani. Totodată, social democraţii, vor creşterea punctului de pensie de la 1.442 de lei acum la 1.775 lei la 1 martie 2021 şi 1.875 lei la 1 septembrie 2021.

Guvernul Cîţu a adoptat vineri proiectul legii bugetului şi legii asigurărilor, precum şi o ordonanţă de urgenţă. Acestea prevăd menţinerea în acest an a pensiilor, salariilor bugetarilor şi alocaţiilor pentru copii la nivelul din decembrie 2020. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite