Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane, arată un sondaj derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială, potrivit căruia în nouă oraşe nivelul de satisfacţie depăşeşte 90% (Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Sighişoara, Slatina şi Iaşi).

Modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, acest sondaj este primul barometru urban din istoria României. Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vieţii urbane şi a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august 2020.

Peste 80% din populaţia din mediul urban este mulţumită de oraşul în care trăieşte. Nivelul cel mai ridicat de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuieşte este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). În nouă oraşe nivelul de satisfacţie depăşeşte 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Braşov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timişoara, Sighişoara (92%), Slatina şi Iaşi (90%).

Infrastructura educaţională şi de siguranţă publică şi disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care înregistrează nivelurile cele mai ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe ultimele locuri, în ierarhia aprecierii facilităţilor şi infrastructurii urbane se situează serviciile de sănătate şi starea străzilor (52% mulţumire), urmate de activitatea administraţiei publice în domeniul urbanismului (51% mulţumire).

În ceea ce priveşte transportul urban, opt oraşe înregistrează valori de satisfacţie de peste 70%, în trei dintre acestea mulţumirea depăşind 80% din totalul populaţiei: Cluj-Napoca (88%), Oradea (82%) şi Braşov (81%). Patru centre urbane înregistrează valori de satisfacţie sub 20%: două municipii, Moreni (14%) şi Băileşti (14%), şi două oraşe, ambele staţiuni, Băile Herculane (17%) şi Tuşnad (14%).

Puţin peste jumătate din populaţia urbană (52%) se declară mulţumită de serviciile de sănătate oferite la nivel local. În şase din oraşele selectate în eşantion au fost înregistrate niveluri de satisfacţie peste 60%: Iaşi (70%), Drobeta-Turnu Severin (67%), Oradea (67%), Alba Iulia (66%), Cluj-Napoca (66%), Târgu Secuiesc (64%) şi Slatina (61%). La capătul celălalt al distribuţiei, tot şase localităţi înregistrează un nivel de satisfacţie sub 40%, dintre care se remarcă localitatea Băile Herculane cu grad de mulţumire de doar 18%. Tg. Jiu (41%) şi Piatra Neamţ (37%) sunt reşedinţele de judeţ la nivelul cărora se înregistrează cele mai scăzute grade de mulţumire.

56% din totalul populaţiei urbane este mulţumită de facilităţile sportive din localitate. În şase oraşe nivelul de mulţumire depăşeşte 70%, Cluj-Napoca (83%), Oradea (79%) şi DrobetaTurnu Severin (74%) situându-se pe primele poziţii. În şapte localităţi se înregistrează niveluri de satisfacţie sub 40%, în trei dinte acestea ponderea fiind sub 30%: Simeria (28%), Băile Herculane (25%), Buhuşi (18%).

63% din totalul populaţiei urbane se declară mulţumită de facilităţile culturale de la nivelul oraşului lor. Cinci centre urbane înregistrează niveluri de satisfacţie de peste 80% din totalul populaţiei: Cluj-Napoca (88%), Oradea (85%), Drobeta-Turnu Severin (83%), Iaşi (82%) şi Vatra Dornei (81%).

Aproximativ două treimi din populaţia urbană (67%) declară un nivel ridicat de satisfacţie faţă de şcolile şi facilităţile educaţionale la care au acces în localitatea de rezidenţă. Trei localităţi urbane înregistrează o pondere a mulţumirii faţă de serviciile educaţionale de peste 80%: Drobeta-Turnu Severin (86%), Băileşti (85%) şi Sinaia (82%). Polul opus al ierarhiei concentrează trei localităţi urbane, care au cumulat o pondere a mulţumirii de sub 50%: Caransebeş, Ştefăneşti (Argeş) şi Mihăileşti.

Însă doar 52% din populaţia urbană s-a declarat mulţumită de starea străzilor din localitate. Peste 70% nivel de mulţumire privind starea străzilor se înregistrează în cinci localităţi urbane, dintre care două reşedinţe de judeţ: Constanţa (76%) şi Oradea (76%) şi trei oraşe mici: Isaccea, Bicaz şi Moldova Nouă. Ploieşti este reşedinţa de judeţ cu nivelul cel mai scăzut de satisfacţie (22%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite