Se schimbă legea privind înmatricularea. Noi vehicule vor fi înregistrate la RAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tractor politisti Galati

Noi categorii de vehicule, respectiv vehiculele rutiere lente, vor putea fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR), prevede un proiect de lege adoptat marţi de Camera Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă care modifică Ordonanţa Guvernului 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

Astfel, conform propunerii legislative a UDMR introduce posibilitatea pentru vehiculele rutiere lente de a fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR).

În sensul prezentei legi, vehicul rutier lent este „vehiculul antrenat de un motor încorporat şi care, constructiv, nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h”.

Vor fi exceptate de la prevederile privind omologarea vehiculelor rutiere lente, care au fost deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene.

În plus, sunt exceptate vehiculele rutiere noi achiziţionate până la data de 30 aprilie 2020, aparţinând categoriei T1, nivel de poluare I, echipate cu motoare a căror putere din construcţie se situează între 37 şi 75 kW. Aceste vehicule vor fi omologate, la cererea deţinătorilor în vederea eliberării cărţi de identitate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

UDMR precizează că amendamentul vizează tractoare agricole sau forestiere achiziţionate din fonduri nerambursabile şi a căror înregistrare este absolut necesară pentru a putea fi utilizate potrivit scopului pentru care au fost achiziţionate.

În plus, fac parte din această categorie o gamă variată de vehicule, care oferă printre altele soluţii eco-friendly, precum şi soluţii de transport avansate cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea cu CO2. „Acestea sunt uşor de utilizat şi pot servi atât companiilor, cât şi persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri şi persoane în interiorul oraşelor, în zona industrială sau în zona montană. Aceste vehicule sunt înmatriculate şi folosite în diferite ţări aparţinând Uniunii Europene, având utilizare conform unor reguli precise pe drumurile publice, cum ar fi limitarea vitezei la maximum 25 de km/ h. Ţările europene precum Austria, Slovacia, Germania, Malta, Slovenia, Croaţia, Polonia, Olanda au găsit o soluţie legislativă proprie pentru punerea în circulaţie a acestor vehicule, chiar sub denumirea de vehicul lent, reuşind astfel să reducă poluarea, datorită faptului că pentru distanţele scurte utilizează vehiculele sus-menţionate”, se arată în expunerea de motive semnată de iniţiatorii proiectului de lege.

Lista vehiculelor lente care trebuie înmatriculate la RAR

1. Autocositoare
2. Autoexcavator (excavator pe autoşasiu)
3. Autogreder
4. Autoscreper
5. Autostivuitor
6. Buldozer pe pneuri
7. Combină agricolă pentru recoltat cereale sau furaje
8. Compactor autopropulsat
9. Electrocar cu echipamente: sudură, grup electrogen, pompă etc.
10. Excavator cu racleţi pentru săpat şanţuri
11. Excavator cu rotor pentru săpat şanţuri
12. Excavator pe pneuri
13. Freză autopropulsată pentru canale
14. Freză autopropulsată pentru pământ stabilizat
15. Freză rutieră
16. Încărcător cu o cupă pe pneuri
17. Instalaţie autopropulsată de sortare-concasare
18. Macara cu greifer
19. Macara mobilă pe pneuri
20. Macara turn autopropulsată
21. Maşină autopropulsată multifuncţională pentru lucrări de terasamente
22. Maşină autopropulsată pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor
23. Maşină autopropulsată pentru decopertarea îmbrăcămintei asfaltice la drumuri
24. Maşină autopropulsată pentru finisarea drumurilor
25. Maşină autopropulsată pentru forat
26. Maşină autopropulsată pentru turnat asfalt
27. Plug de zăpadă autopropulsat
28. Şasiu autopropulsat cu ferăstrău pentru tăiat lemn
29. Tractor pe pneuri
30. Troliu autopropulsat
31. Utilaj multifuncţional pentru întreţinerea drumurilor
32. Vehicul de pompieri pentru derularea furtunurilor de apă
33. Vehicul pentru măcinat şi compactat deşeuri
34. Vehicul pentru marcarea drumurilor
35. Vehicul pentru tăiat şi compactat deşeuri

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite