Scumpiri majore la gazele naturale: Preţul va creşte şi cu 25% de la 1 iulie

Scumpiri majore la gazele naturale: Preţul va creşte şi cu 25% de la 1 iulie

Preţul gazelor naturale va fi chiar şi cu 25% mai mare de la 1 iulie, potrivit economica.net, care citează o înştiinţare trimisă clienţilor de către Engie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Engie, cel mai mare furnizor de gaze pentru populaţie, a început să trimită clienţilor înştiinţări cu noile oferte, în condiţiile în care vechile contracte expiră la jumătatea acestui an. Pentru cine nu schimbă contractul sau furnizorul, preţul gazelor creşte cu 25%, de la 1 iulie”,, scrie economica.net.
 
La data de 1 iulie 2020, piaţa gazelor naturale pentru casnici a fost liberalizată, preţurile reglementate de stat au dispărut, iar oamenii au avut posibilitatea să aleagă un alt furnizor de gaze, o ofertă concurenţială a furnizorului lor actual, sau să nu facă nimic, şi să primească în continuare gaze de la vechiul lor furnizor la preţul din oferta sa standard, care a înlocuit vechiul preţ reglementat.
 
Doar 28% dintre clienţii casnici de gaze semnaseră însă un contract concurenţial cu furnizorul de gaze, fie cel actual, fie unul nou, potrivit unor date comunicate de ANRE în luna martie. Acest lucru înseamnă că marea majoritate a clienţilor sunt încă în ultima situaţie: primesc gaze de la vechiul furnizor pe care l-au avut înaintea liberalizării, la preţul stabilit acum un an. Contractul, ca şi preţul, are însă o valabitate de un an, deci termenul expiră la 30 iunie 2020, iar oamenii trebuie să semneze un nou contract.
 

BNR estima scumpiri de numai 10%

 
„Traiectoria preţurilor la gazele naturale – previzionate în Raportul asupra inflaţiei din luna martie a se plasa la nivelul înregistrat la finele anului 2020 şi pe parcursul anului 2021 – este marcată în runda curentă de o majorare semnificativă în luna iulie, în cuantum de 10 la sută, în contextul previzionării unor ajustări ascendente cu ocazia reînnoirii anuale a contractelor între furnizori şi clienţii finali, pe fondul creşterilor semnificative ale cotaţiilor pe Bursa Română de Mărfuri. Ulterior, în lipsa unor informaţii relevante, nu sunt anticipate alte modificări importante ale preţurilor până la orizontul prognozei”, estima BNR în raportul său asupra inflaţiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările