Scandalul fotovoltaicelor: AFM nu îşi respectă promisiunile şi respinge jumătate din dosare

Scandalul fotovoltaicelor: AFM nu îşi respectă promisiunile şi respinge jumătate din dosare

Scandalul fotovoltaicelor continuă. Deşi mai-marii AFM au promis că cei care solicită  20.000 de lei prin Casa Verde Fotovoltaice nu vor fi afectaţi de suspendarea înscrierilor, documentele deja depuse rămânând valabile, acum a respins de la finanţare jumătate din dosare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, în toamnă, după suspendarea înscrierilor din cauza unor suspiciuni de fraudă, AFM a anunţat că documentele deja depuse, a căror valabilitate urma să expire în 30 de zile, vor fi considerate valabile şi după această perioadă, nemaifiind nevoie ca oamenii să facă alte drumuri la primării sau la Fisc şi să şi plătească pentru obţinerea unor adeverinţe noi

Acum, după mai bine de 9 luni de la înscriere, AFM a aprobat doar jumătate din dosare, cea mai mare parte nemaiavând documentele necesare.

În plus, şeful AFM a anunţat că va iniţia o nouă sesiune de înscriere în toamnă, cel mai probabil cei rămaşi necheltuiţi acum.
 
„Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanţare depuse în cadrul Programului Naţional Casa Verde Fotovoltaice, declarând în total doar 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. 
 
Mai mult de jumătate dintre aplicaţiile cetăţenilor (13.339) au fost respinse, în proporţie mare din cauza termenului depăşit al documentelor depuse. Acest motiv contravine flagrant declaraţiilor anterioare ale instituţiei.
 
După numeroase solicitări venite din partea societăţii civile, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat astăzi ultimele liste cu cererile admise sau respinse în programul Casa Verde Fotovoltaice. Peste jumătate dintre cetăţenii interesaţi de program au fost respinşi, motivul principal fiind termenului depăşit al documentelor depuse de către instalatori în aplicaţia informatică a AFM. 
 
Deşi motivul respectă, teoretic, litera ghidului de finanţare (AFM nu poate acorda finanţare dacă documentele nu sunt în termenul de valabilitate), instituţia omite să ia în calcul comunicările anterioare, oficiale, emise de AFM pe acest subiect”, se arată într-un comunicat al Greenpeace România, ONG care a ănfiinţat o asociaţie de protecţie a prosumatorului.
 
Mai precis, după ce a suspendat prima sesiune de înscrieri din 10 septembrie 2019, în urma unei aşa-zise fraude informatice, AFM a comunicat că pentru următoarea sesiune de înscrieri, desfăşurată începând cu 6 noiembrie 2019, nu este necesară obţinerea de către cetăţeni de noi documente:
 
„Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.”
 
Declaraţia AFM nu a fost respectată în evaluarea dosarelor şi, prin urmare, cetăţenii nu pot beneficia în această fază de finanţare, iar 284 de milioane de lei rămân, cel puţin pentru moment, nealocaţi.
 
„Suntem indignaţi de numărul mare de dosare respinse. Pentru foarte, foarte multe dintre aceste dosare, motivul respingerii - termenul expirat al documentelor - este incredibil. Nu este vina cetăţenilor şi a instalatorilor că AFM nu a reuşit să gestioneze acest program. Nu este vina cetăţenilor şi a instalatorilor că AFM comunică ceva, dar face altceva.” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România şi administrator al comunităţii online Protecţia Prosumatorului. 
 
„Sesizăm şi solicităm intervenţia autorităţilor superioare, Ministerul Mediului şi guvernul României. Cred că este un caz fără precedent, care prejudiciază mii de cetăţeni care au dorit să devină prosumatori, au făcut toate demersurile solicitate de AFM, dar s-au trezit excluşi pe nedrept din acest program.” a mai spus Marian Mândru.
 
Finanţarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să îşi producă singure energia electrică. Peste 26.000 de cetăţeni din întreaga ţară s-au înscris pentru a obţine finanţare, fondurile totale ale programului de finanţare cumulând peste 113 milioane de euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările