Salariaţii din România ar putea lucra până la 70 de ani. Care sunt principiile proiectului propus de ministrul Muncii

Salariaţii din România ar putea lucra până la 70 de ani. Care sunt principiile proiectului propus de ministrul Muncii

Foto: Arhivă Adevărul

Orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat fie în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă doreşte, în baza unui proiect de act normativ, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la Botoşani, ministrul a precizat că, vârsta de pensionare nu va fi modificată, însă, în baza unui proiect de act normativ, salariaţii vor avea oportunitatea de a continua să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare, în baza unei cereri depuse la angajator, a transmis Agerpres.
 
Ministrul Muncii a subliniat că persoanele care vor lucra în sistemul public nu vor putea cumula pensia cu salariul.
 
”Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi, însă creăm această oportunitate de a lucra, printr-o simplă hârtie înregistrată, ca o opţiune exprimată în scris, până la 70 de ani”, a afirmat Raluca Turcan.
 
Conform acesteia, tot ca o oportunitate, cei care sunt astăzi în pensie şi vor să se reangajeze după vârsta de pensionare pot să o facă, fără nicio problemă sau, dacă optează să se reangajeze, dar peste un an constată că nu îi mai place, nu vrea, nu poate, vor putea să se pensioneze din nou. 
 
”În materie de relaţie pensionar - sistem de ocupare vrem să existe această flexibilitate şi deschidere, până la urmă. Dacă îţi place şi vrei să munceşti, să poţi să o faci, iar statul să nu intervină, să nu te blocheze. Al treilea principiu este cel al cumulului pensie cu salariul la stat prin care cei care optează să lucreze la stat să nu poată să aibă şi pensie de la stat, dar, atenţie, se referă doar la sistemul public”, a mai explicat ministrul Muncii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările