Romgaz vrea să cumpere participaţia Exxon în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Popescu: Mâine depun oferta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaze marea neagra

Romgaz va depune mâine (n.r. miercuri) o ofertă pentru preluarea participaţiei pe care Exxon o deţine în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, fiind termenul final, a anunţat ministrul economiei Virgil Popescu, în cadrul unei conferinţe organizazte de News.ro.

Ministrul a mai spus că Legea Offshore va fi aprobată până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi că este convins de faptul că va fi votată favorabil inclusiv de colegii din afara partidelor aflate la guvernare.

HotNews.ro a scris recent că Legea Offshore depinde de succesul preluării de către Romgaz a participaţiei pe care Exxon o deţine în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

Romgaz se află în negocieri de mai multe luni pentru preluarea participaţiei pe care Exxon o deţine în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Legea offshore ar urma să intre în dezbatere publică imediat după ce este finalizată tranzacţia cu Exxon.

Guvernul se temea că elaborarea legii mai devreme ar fi putut da peste cap tranzacţia. De exemplu, în condiţiile unor prevederi favorabile deţinătorilor de licenţe, Exxon ar putea ridica pretenţii mai mari sau poate chiar să renunţe la vânzarea participaţiei.

Însă Guvernul nu se mulţumeşte doar cu preluarea în sine a participaţiei, ci şi câtă influenţă va avea Romgaz în proiectul Neptun Deep în relaţia cu viitorul său partener OMV Petrom. Reamintim că Exxon deţine o participaţie de 50% din acest proiect şi aceasta urmează să fie preluată de Romgaz. Cealaltă jumătate este deţinută de OMV Petrom, iar Romgaz trebuie să ajungă la o înţelegere cu aceasta pentru a controla operaţiunile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite