Românii vor scoate din buzunarul propriu bani pentru reabilitarea blocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitările termice cu fonduri europene vor începe în primăvara anului viitor.

Proprietarii a circa 340.000 de clădiri care necesită reabilitare, pentru a atinge standardele de eficienţă energetică impuse de UE, trebuie să scoată bani din buzunarul propriu pentru a-şi renova locuinţele, în următorii 10 ani, scrie profit.ro.

După eşecul statului în reabilitarea termică a blocurilor, Guvernul pregăteşte o nouă schemă uriaşă de reabilitare, care va fi finanţată atât din fonduri europene, cât şi de la stat, dar şi din buzunarul românilor.

Decizia face parte din Strategia Naţională de Renovare pe Termen Lung, care are ca obiectiv implementarea la nivel naţional a unor noi directive europene privind performanţa energetică a clădirilor, potrivit profit.ro.

Programul necesită investiţii totale de 12,8 miliarde de euro până în 2030, în urma căruia 2,66 milioane de români ar urma să locuiască în clădiri eficiente energetic.

Pentru asta, fiecare dintre aceşti locatari trebuie însă să plătească câte aproximativ 68 de euro pe an, timp de un deceniu. Mai precis, proprietarii a circa 340.000 de clădiri ce necesită renovare trebuie să achite direct din veniturile proprii un total de 1,8 miliarde de euro în următorii 10 ani, în regim de cofinanţare. Acestei sume i se adaugă banii din bugetul naţional, în valoare de circa 5 miliarde de euro, echivalentul a 2% din Produsul Intern Brut al României pe următorii zece ani. Diferenţa până la 12,8 miliarde euro ar trebui acoperită din diferite fonduri rambursabile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite