Reducerea CAS ar putea întârzia. Liviu Voinea, ministrul Bugetului: rectificarea bugetară va fi discutată cu FMI în iulie şi aprobată în august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectificarea bugetară, care ar putea include scăderea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale, va fi discutată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la vizita suplimentară din luna iulie, şi aprobată de Guvern la finalul acelei luni sau la începutul lunii august, a declarat, miercuri, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.

Misiunea FMI începe luni, dar Voinea a precizat că la această misiune nu se va negocia rectificarea bugetară.

În aceste condiţii, cel mai probabil, va fi amânată reducerea CAS, după ce premierul Victor Ponta o anunţase pentru 1 iulie.

Execuţia bugetară pe primele patru luni indică o performanţă slabă a încasărilor bugetare, iar deficitul de numai 0,28% din PIB este rezultatul scăderii cheltuielilor bugetare, cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, inclusiv cele pe investiţii publice.

Guvernul mizează însă pe o îmbunătăţire a veniturilor bugetare în mai şi iunie atât din majorarea accizei la carburanţi, cât şi din aplicarea taxei pe stâlp.

Taxa pe construcţii speciale este trecută în buget cu un impact de 488 de milioane de lei, dar din calculele marilor companii din România suma va trece peste 1,5 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât estimarea Guvernului. Ieri, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, declara că instituţia a primit declaraţii în valoare de un miliard de lei din partea companiilor pentru taxa pe stâlp.

Aceasta se plăteşte în două tranşe, respectiv 26 mai şi 25 septembrie.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/reducerea-cas" target="_blank">View the story "reducerea CAS" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite